Impresii şi opinii în urma Olimpiadei de vară a sportului militar liceal, ediţia 2017

Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 25.05.2017

Olimpiada de vară a sportului militar liceal - Breaza 2017

Odată cu închiderea ediţiei din acest an a Olimpiadei de vară a sportului militar liceal, desfăşurată la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza în perioada 18-24 mai, o parte dintre participanţii la această competiţie au fost de acord să transmită câteva din gândurile lor.

Olimpiada de vară a sportului militar liceal este cel mai important eveniment sportiv de la acest nivel şi unul din cele mai importante la nivelul forţelor terestre.

Impresiile şi concluziile acestei Olimpiade sunt cât se poate de personalizate şi din diverse perspective. Sunt învăţămintele fiecărui participant, indiferent de rolul jucat, cu care aceştia se vor întoarce „acasă” şi care vor face parte de acum înainte din experienţa lor profesională şi, de ce nu, de viaţă. Am ales totuşi o parte dintre aceste impresii, considerându-le a fi reprezentative şi mai cuprinzătoare.

Remarcând, pe parcursul competiţiei, experienţa şi profesionalismul echipei de arbitri, am rugat pe locotenent-colonelul Ion Prundaru, şeful comisiei tehnico-organizatorice, să ne vorbească despre aceşti oameni: „Avem în cadrul acestei competiţii o echipă de arbitraj mixtă (n.n.: condusă de maiorul Marius Istrate), formată din colegi şi colege, ofiţeri cu pregătirea fizică din unităţi din forţele terestre. De asemenea, alături ne sunt şi maiorul Corneliu Andrieş de la Comandamentul Logistic Întrunit, fost căpitan al echipei naţionale de volei, precum şi, în virtutea bunelor relaţii cu diverse federaţii sportive, arbitri colaboratori din cadrul acestora.  Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine, cât mai regulamentar, pentru ca, şi datorită acestui lucru, să ridicăm competiţia la rangul pe care îl merită. Consider că este cea mai frumoasă competiţie de la nivel naţional” - a încheiat interlocutorul nostru.

Colonelul Vasile Blanariu, şeful lotului câmpulungean, este deosebit de mulţumit că reuşeşte să câştige, pentru al doilea an la rând, cupa transmisibilă a Olimpiadei. Aşa cum o declară de fiecare dată, “pregătirea pentru Olimpiadă începe imediat ce s-a încheiat ediţia precedentă”. Acesta pare a fi “secretul” elevilor colegiului de la poalele Rarăului: munca susţinută, pregătirea continuă, experienţa şi dăruirea colectivului de profesori şi antrenori, dăruirea sportivilor şi, nu în ultimul rând, coeziunea echipei. “A fost un concurs greu, dar elevii au respectat sarcinile tactice, şi-au dat sufletul pe teren, şi-au făcut datoria şi au reuşit să câştige. Felicit sportivii, antrenorii, profesorii, pe cei care au fost alături de noi şi care au reuşit să ne aducă pe cea mai înaltă treaptă  podiumului” - a adăugat colonelul Blanariu.

Şeful lotului gazdelor, maior Cristian Popa: “Pregătim această competiţie încă din luna octombrie. Am reuşit să ocupăm patru locuri I, trei locuri II şi un loc III. Am întâmpinat ceva dificultăţi la lotul de baschet, ceea ce ne aşteptam de altfel, neavând antrenor o bună perioadă de timp. Sportivii noştri au depus un efort susţinut, concretizat în rezultate foarte bune. Sunt mândru de prestaţia lor”.

Colonel Gheorghe Urian, şeful lotului colegiului din Alba Iulia, ne-a declarat: “A fost o ediţie foarte disputată, unde lotul nostru nu a reuşit să obţină rezultatele pe care le preconizam, deşi ne-am pregătit foarte bine. Am contat pe tir, pentru că de doi ani am ocupat locul I aici, dar se pare că lucrurile nu s-au întâmplat cum ne-am aşteptat noi. Vreau să felicit lotul sportiv pentru efortul depus, ne-am luptat, am avut la jocurile pe echipe rezultate foarte bine, dar aşa e în sport”.

Cu o bază de selecţie extrem de redusă, de numai 200 de elevi în total (120 de elevi de anul I, 40 de elevi de anul II şi 40 de elevi de anul III), dar având şi alte minusuri, printre care şi lipsa unei experienţe competiţionale, nou-reînfiinţatul Colegiu Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova nu s-a prezentat la această ediţie a Olimpiadei cu nicio iluzie privind obţinerea unor rezultate deosebite; de altfel, mărimea lotului craiovean nici nu a permis participarea la toate probele (s-au înscris doar la şase dintre probele de atletism, precum şi la volei feminin şi masculin).

Locotenent-colonel Torino Nuţă, şeful lotului craiovean, ne-a povestit despre aceste lucruri: “Am început pregătirea cam cu două luni în urmă, abia atunci am putut să-i închegăm pe elevi pe sporturi, pe echipe, pentru că n-am avut nici profesori titular, nici antrenori. Abia din februarie avem un antrenor, iar profesorii au fost titularizaţi de curând. Important e că am participat, iar elevii au văzut ce înseamnă spiritul competiţiei. A fost un câştig pentru toţi cei cu care am venit aici: de la elevi (dintre care jumătate sunt de clasa a IX-a) şi antrenori, până la asistentul medical şi şeful de lot. Sunt foarte multe lucruri de învăţat, multe subtilităţi… La anul ne propunem să contăm în lupta pentru un loc pe podium”.

 ***

Printre sportivi, profesori, antrenori şi arbitri, în toată forfota din jurul competiţiei, am remarcat un grup de elevi cantemirişti care se aflau mereu în mijlocul evenimentelor, culegând impresii, făcând poze, împărţind… “cronicutze”. Este vorba de echipa redacţională a cotidianului sportiv al acestei ediţii a Olimpiadei de vară a sportului militar liceal, supliment al revistei “C@antemiristul”, numit, desigur, “Cronicutza”.

Coordonaţi de doamna  profesor Elena-Cristina Soare, cei şapte elevi (de anul II şi III) au scos zi de zi, în toată perioada competiţiei, acest cotidian – o adevărată cronică a evenimentelor, cu informaţii privind programul întrecerilor şi rezultatele acestora, dar şi impresii, cele mai multe luate “la cald”, legate de activităţile sportive desfăşurate.

Elevul caporal Gabriel Dorobanţu, redactorul-şef, are mai bine de doi ani de când lucrează la revista colegiului. Prins în această activitate necurriculară încă din anul I de liceu, încetul cu încetul a preluat toate sarcinile legate de realizarea revistei, de la concepţie, până la scrierea de articole, tehnoredactare şi, iată, nu mai puţin important, formarea şi coordonarea unei echipe redacţionale.

Redactori ai “Cronicutzei”, împărţite fiecare pe sarcini bine trasate, sunt elevele caporal Irina Dudu, Magda Jinga şi elevele fruntaş Miruna Penaru şi Denisa Sandu. Ele sunt cele care iau interviuri, scriu articole, culeg rezultatele şi, nu în ultimul rând, însufleţesc galeria cantemiristă.

Pasionaţi de fotografie de doi ani, s-au alăturat echipei alţi doi colegi, elevii caporal Rareş Onciulescu şi Andrei Radu. Cu talent şi un fin spirit de observaţie, aceştia au reuşit să surprindă intensitatea muncii şi dedicarea sportivilor pe parcursul Olimpiadei, documentând cuprinzător toate probele competiţiei.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 2,748
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Publicat pe: 24.05.2017
Afişări: 356
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Publicat pe: 15.05.2017
Afişări: 299
Ceremonia de premiere a femeilor curajoase din România
Femei curajoase
Publicat pe: 12.05.2017
Afişări: 155

„Omul Anului” la Statul Major al Forţelor Terestre
Publicat pe: 10.05.2017
Afişări: 211

Citeşte şi:

Concurenţii Colegiului Naţional Militar, după proba de ştafetă 4×400 m, ocupă locul I în clasamentul pe atletism
Publicat pe 31.05.2016
GALERIE FOTO ATLETISM ŞI JOCURI SPORTIVE, ZIUA A III-A DE COMPETIŢIE Tenis de masă Atletism Jocuri sportive După jocurile sportive, atletismul oferă...

Comentarii