"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă

Sergent Austin MAJORS
Publicat pe 10.07.2017

Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17

Garda Naţională a statului Carolina de Nord participă la exerciţiul multinaţional "Getica Saber-17" cu o structură de sprijin, unde activează ca specialist românca Gizela Mădălina Lupescu. Ne-am bucurat când colegii americani din Centrul de operaţii media al exerciţiului ne-au spus că au identificat o româncă într-un camp al Gărzii Naţionale şi că merg să-i ia un interviu.

Am mers împreună şi am găsit un român frumos care, cu multă emoţie, le-a vorbit colegilor americani despre drumul anevoios pe care Gizela l-a început în anul 2000, când păşea pentru prima oară pe pământul american, până la momentul prezent când, ca soldat american, se află în misiune şi oaspete în ţara sa natală. Sergeant Austin Majors, cel care a intervievat-o pe Gizela Lupescu, a reuşit, cu voie sau fără voie, să trezească emoţii puternice intervievatei, dar şi celor care am asistat la interviu.

În primul rând, vă rog să vă prezentaţi, să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Mă numesc Gizela Lupescu, sunt specialist, iar pentru acest exerciţiu sunt translator. Fac parte din Batalionul 30, batalionul de suport al Brigăzii 230, compania medicală "Charlie", unde sunt medic. M-am născut in Bucureşti, România. Am plecat în America în anul 2000, după terminarea colegiului, la vârsta de 21 de ani.

Cum a fost copilul care a crescut în România?

Sunt una din persoanele fericite, care au avut parte de o familie completă: mamă, tată şi soră. Ambii părinţi au fost profesori şi astfel am înţeles că în familia noastră educaţia era foarte importantă. Am cei şapte ani de acasă, o mândrie tipic românească şi o voinţă puternică  de a face totul mai bine. Într-un cuvânt, am avut o copilărie fericită. O copilărie fericită deoarece era imposibil să nu fie fericită cu o asemenea ţară frumoasă, cu atâtea oportunităţi, pe care, dacă vrei, poţi să le exploatezi.

De ce te-ai mutat în Statele Unite şi ce ai făcut când ai ajuns acolo?

După cum spuneam, am plecat din România în anul 2000, an în care România încă îşi căuta poziţia, îşi căuta democraţia, încă descoperea democraţia. Ca români, ne-am mutat în alte ţări democratice pentru a învăţa cum e să ai o ţară democratică, iar una dintre ele a fost America. Eu am fost fascinată de cultura şi de tot ce era american, iar când am avut oportunitatea de a merge în America, doar mi-am urmat visul american, acel „American dream” pe care tot omul îl urmăreşte.

Am ajuns în America cu un contract de muncă, am fost profesor-instructor într-o tabară de grow-scouts (micii-cercetaşi), pe o perioadă de şase luni de zile. Rămânându-mi ceva timp pe viza de lucru mi s-a oferit oportunitatea de a-mi face viza de turist, deoarece am vrut să văd o parte din America, am vrut să văd ce îmi putea oferi America. Ce-mi putea oferi din punct de vedere vizual, precum şi din alt punct de vedere. Am gravitat spre populaţia românească, spre grupurile româneşti care s-au format şi acestea mi-au arătat că America este un loc interesant, un loc frumos care mi-a stârnit curiozitatea, făcându-mă să îmi doresc să îmi oficializez statutul acolo şi de a-l transforma într-un statut legal, definitiv. Acest drum nu a fost deloc scurt.

Urmărind legalizarea statutului în America, proces care are o durată destul de mare, nu mi-am putut permite să accept înfrângerea, să nu mi se acorde, şi tot timpul care a trecut pentru obţinerea acestui statut, mă vedeam pusă în situaţia de a mă întoarce acasă cu mâna goală. Aceasta m-a făcut să îmi doresc şi mai mult să obţin acest statut, ca să pot să am o viaţă mai bună şi, implicit, familia mea.

Unde locuiţi şi ce faceţi în prezent?

Locuiesc în momentul acesta în Carolina de Nord, într-un orăşel care se numeşte Raeford, în afara unei baze militare. În viaţa civilă sunt contractor independent şi lucrez cu agenţii de contractare pentru armata americană. Sunt element educţional, mai frumos spus, pentru antrenamentul lor în camp sau pentru orice alt antrenament de care au nevoie.

Ce le spuneţi americanilor când vă întreabă despre România?

Când sunt întrebată de americani de unde vin le spun că vin din România şi că România este un loc care măcar o dată în viaţă trebuie vizitat şi experimentat. Are foarte mult de oferit, atât ca frumuseţe a locului, cât şi a oamenilor care locuiesc aici. Este ţara mea, întotdeauna va fi şi nu cred ca cineva care a ajuns să viziteze ţara noastră să fi avut regrete.

Ce te-a determinat să te alături Gărzii Naţionale?

Ideea de a intra în Garda Naţională nu a fost ideea iniţială, deoarece, ca să faci parte din orice serviciu militar american, trebuie să fii rezident permanent. Mie luându-mi aproape 13 ani să devin rezident permanent, neştiind dacă armata este pentru mine, având o anumită vârstă, nu am vrut să încerc şi să nu răzbesc. Atunci am încercat Garda Naţională, fiindcă o vedeam mai puţin intensă ca şi parte activă. Acea intenţie s-a schimbat în timp, cumva m-am îndrăgostit de Garda Naţională şi am văzut că e un serviciu nemaipomenit, în ideea în care aceasta îşi serveşte statul şi ţara. Pentru calamităţi – furtuni, uragane, zăpadă – vii în ajutorul statului, iar pentru războaiele în care America este prezentă, acolo este prezentă şi Garda Naţională. Şi asta reuşeşti să o faci prezentându-te o dată pe lună la unitate, timp în care eşti ajutat să rămâi un soldat eficient pentru serviciul tău. În acelaşi timp, se presupune că ai un loc de muncă în viaţa civilă, o familie şi poate mai mergi şi la şcoală.

Când te-ai alăturat Gărzii Naţionale, ai crezut vreodată că te vei întoarce în România, ca parte a armatei Statelor Unite?

Vă daţi seama că mi s-a părut o treabă numai bună de încercat, să îmi măsor eu puterea să văd unde şi cât aş putea să fac. Nu am crezut niciodată că voi ajunge în România. Am sperat, şi cu această speranţă în suflet, odată ce am ajuns la unitatea mea din Carolina de Nord, ştiind că Garda Naţională din Carolina de Nord are o colaborare de la stat la stat cu Republica Moldova, eu vorbind limba română, i-am informat pe şefi imediat ce am ajuns în companie că eu aş putea fi un expert în domeniul limbii vorbite şi că aş putea fi de ajutor. Am ajuns să mi se ofere oportunităţi pe care nu am sperat niciodată că o să le obţin, şi făcând o treabă bună, numele tău fiind tot ce ai într-un serviciu militar, aşa am ajuns să mi se ofere oportunitatea de a ajunge în România. Acest lucru este greu de spus în cuvinte cât de mult înseamnă pentru mine.

Cât de important este faptul că Statele Unite se află aici, în România, în colaborare cu omologii români?

Relaţia dintre partea română şi partea americană este mai mult decât o relaţie de muncă, este o energie, românul fiind un om cald, iubitor, curios, dornic de a învăţa şi dornic de a-i educa pe alţii în ceea ce ştiu ei mai bine, iar americanii fiind receptivi la stilul românesc au ajuns să îmbrăţişeze căldura românească şi să ajungem în foarte scurt timp să fim o mare familie, indiferent dacă membrii familiei sunt români sau americani. Este de remarcat timpul scurt în care toată această colaborare a luat forma unei familii.

Din punctul de vedere al românului din mine consider că americanii nu ar fi putut să meargă altundeva, cel mai bun loc pe care americanul ar fi putut să îl aleagă este România. Este cel mai bun aliat cu care să lucreze, să se antreneze şi să aibă o relaţie.

Din punct de vedere american, acest colţ de lume, dincolo de frumuseţea pe care o oferă, are nevoie de stabilitate şi o cooperare cu un partener puternic, cum este America.

Cum este relaţia pe care o aveţi cu familia dumneavoastră, fiind atât de departe, şi ce părere are aceasta despre faptul că sunteţi în serviciul militar?

Familia mea, care este toată în România, este într-adevăr foarte departe. Este greu în a-ţi întinde inima peste mări şi ţări. În procesul de naturalizare pentru a deveni cetăţean american, mi-am pierdut tatăl şi nu am avut posibilitatea de a veni şi de a-mi lua la revedere, de a-l îmbrăţişa pentru o ultimă dată. Este un subiect sensibil pentru mine, de aceea fac tot posibilul de a o suna pe mama cât mai des, de a avea o relaţie cât mai strânsă cu familia pe care o am.

Ştiindu-mi personalitatea, ştiind că eu văd viaţa ca un eveniment care trebuie trăit, experimentat, ştiind că sunt genul de persoană care ar încerca orice măcar o dată în viaţă (bineînţeles, încerc să nu le spun chiar toate detaliile din ceea ce înseamnă a deveni soldat), vorbindu-le despre dorinţa de a intra în serviciul militar, mi s-a spus că nu sunt întreagă la minte, intrând în serviciul militar la 35 de ani. Dar familia mea este mândră de mine şi are încredere în deciziile mele, chiar dacă poate nu o spun în cuvinte, dar o pot citi pe faţa lor, o pot vedea prin îmbrăţişările pe care mi le dau.

Despre a fi în serviciul militar american în România, e greu de spus în cuvinte, deoarece am venit în România şi nu am posibilitatea de a-mi vedea familia, de a sta cu familia mea, de a petrece fiecare secundă cu familia, este destul de greu, dar e bucuria de a veni în ţară. Mai mult de atât, familia mea a condus de la Bucureşti până aici, doar pentru a-mi face cu mâna în trecere, ceea ce a mai uşurat puţin sufletul.

Viaţa trebuie trăită, asta este părerea mea, şi consider serviciul militar ca o bună experienţă de viaţă.

                                                                                                                     ***

"Getica Saber-17" este un exerciţiu multinaţional structurat pe două module: un exerciţiu de coordonare a sprijinului prin foc (FSCX), şi un exerciţiu întrunit de trageri, cu toate categoriile de armament şi tehnică (CALFEX), unde se vor instrui militari din Brigada 3 Blindate de Luptă (SUA), Divizia 4 Infanterie (SUA), Divizia 1 Cavalerie (SUA), Divizia 2 Infanterie (ROU), Brigada 282 Infanterie Mecanizată (ROU), Brigada 8 LAROM (ROU), precum şi structuri din Armenia, Croaţia, Muntenegru şi Ucraina.

Scopul exerciţiului este de a se demonstra superioritatea capabilităţilor întrunite şi de a scoate în evidenţă efortul comun pentru înlăturarea agresiunilor regionale. În acelaşi timp, acest exerciţiu este o oportunitate bună pentru a împărtăşi experienţe şi idei; totodată, un asemenea exerciţiu este un bun prilej pentru a construi un parteneriat multinaţional, regional, întrunit.

Exerciţiul "Saber Getica-17" va creşte interoperabilitatea între armatele ţărilor participante şi va acoperi toate obiectivele de instruire.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu dragoste, din Afganistan, pentru copiii noştri
Publicat pe: 23.10.2017
Afişări: 278

1 Octombrie - Ziua Internaţională a Medicului
Publicat pe: 01.10.2017
Afişări: 263
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Publicat pe: 20.09.2017
Afişări: 696
Plt. Ciprian Găină alături de un poliţist afgan
Portret de militar
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 694
Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17
"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă
Publicat pe: 10.07.2017
Afişări: 575

Oamenii de lângă noi
Publicat pe: 03.07.2017
Afişări: 702
Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 3,177

Citeşte şi:

Salve trase de militarii Batalionului 83 LAROM "Bogdan I" pentru comemorarea a 100 de ani de la începerea luptei de la Mărăşti din 11 iulie 1917 în Poligonul Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica"
Publicat pe 11.07.2017
Marţi, 11 iulie, la ora 03.50, în poligoanele din Cincu, Smârdan şi Babadag a fost auzită o singură comandă: „Pentru gloria eternă a celor care acum...
Saber Guardian-17/GeticaSaber-17
Publicat pe 17.07.2017
Exerciţiul "Saber Guardian - 17" este un exerciţiu multinaţional, planificat de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa şi condus de Forţele...
Militarii Brigăzii 8 LAROM au participat la două evenimente de instrucţie din cadrul celui mai mare exerciţiu multinaţional desfăşurat în regiunea...

Comentarii