Competiţia „Subofiţerul / Soldatul anului 2019”, etapa finală pe Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”

Locotenent-colonel Adrian VOINEA
Publicat pe 16.09.2019

În perioada 9 - 13 septembrie s-a desfăşurat, în garnizoana Miercurea Ciuc, competiţia „Subofiţerul/Soldatul anului 2019”, etapa finală pe Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”.

Competiţia a avut ca scop identificarea, recompensarea şi promovarea celor mai bine pregătiţi gradaţi şi soldaţi profesionişti, subofiţeri şi maiştri militari din Forţele Terestre, care să întruchipeze profesionistul capabil să lupte, să conducă, să instruiască şi să motiveze personalul din subordine, pentru îndeplinirea misiunilor care îi revin.

La startul competiţiei din acest an s-au aliniat câştigătorii competiţiilor organizate la nivelul unităţilor direct subordonate Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, gazda fiind Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, care a asigurat toate condiţiile pentru buna desfăşurare a ediţiei din acest an.

Subofiţerii şi soldaţii/gradaţii profesionişti au avut de parcurs o gamă variată de probe, atât teoretice cât şi practice, în urma cărora comisia de evaluare constituită din subofițerii de comandă de la nivelul marilor unităţi și unități din Divizia 4 Infanterie ,,Gemina” au punctat prestaţia fiecărui militar, în baza regulamentului competiţiei.

Dacă în prima zi competitorii au fost evaluaţi la pregătire fizică, pregătire militară generală, limba engleză și capacitate de comunicare, a doua zi a fost rezervată probelor de executare a tragerilor cu armamentul de infanterie la precizie și contratimp. În ultima zi de probe, concurenţilor le-au fost evaluate, de către militari specialişti, cunoştinţele la topografie, instrucţie sanitară, instrucţie CBRN, instrucţie genistică şi EOD, cunoaşterea mijloacelor de comunicaţii şi instrucţie de front.

În urma desfășurării probelor, clasamentul a fost următorul:

Categoria „Subofiţerul Anului 2019”:

          - Subofiţerul anului – plutonier Gîju Sever, Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”;

          - Locul II – plutonier Văsăliuț Adrian, Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”;

          - Locul III – sergent Barbă - Roșie Gheorghiță, Regimentul 317 I.S.R „Vlădeasa”.

Categoria „Soldatul Anului 2019”:

          - Soldatul anului – caporal clasa a III-a Danciu Alin,  Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”;

          - Locul II – caporal clasa a III-a Cuc Alin, Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”;

          - Locul III – caporal clasa a III-a Mureșan Raul, Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore  Bălan”.

Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în prezența comandantului Brigăzii 61  Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, colonel Stan Florin, şi a locțiitorului pentru Operații al șefului de stat major al Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, colonel Toader Ștefan, care i-au felicitat pe toți participanţii la această competiţie pentru rezultatele obţinute, modul de comportare şi efortul depus pe întreaga perioadă de desfăşurare a concursului.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Publicat pe 07.10.2019
În perioada 30.09. - 04.10.2019 s-a desfășurat, în garnizoana Buzău, ediția de vară a competiției militar-aplicative „Roza cercetașilor”, faza pe...

Comentarii