Fundaţia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă", după şapte ani de activitate

La şedinţa aniversară a fundaţiei au participat locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, şeful Instrucţiei şi Doctrinei, general de brigadă Dorin Ioniţă, preşedintele fundaţiei, general-locotenent (r) Neculai Băhnăreanu, sefi de servicii, birouri şi compartimente,  membri fondatori ai fundaţiei, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor "Camarazii" şi "Regina Maria"

Miercuri, 13 mai, la sediul Statului Major al Forţelor Terestre s-au sărbătorit cei şapte ani de la înfiinţarea Fundaţiei "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă".

La eveniment au fost prezenţi: locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, şeful Instrucţiei şi doctrinei, general de brigadă Dorin Ioniţă, preşedintele fundaţiei, general-locotenent (r) Neculai Băhnăreanu, şefi de servicii, birouri şi compartimente,  membri fondatori ai fundaţiei, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor "Camarazii" şi Cultul Eroilor "Regina Maria".

Pe timpul întâlnirii au fost prezentate principalele activităţi ale fundaţiei în cei şapte ani de activitate, dar şi o statistică a cazurilor sociale şi medicale în care fundaţia a intervenit prin ajutor material şi consiliere. Ca atare, activitatea fundaţiei a fost evaluată de structurile guvernamentale şi a fost apreciată ca "semnificativă pentru personalul din armată", obţinând astfel calitatea de organizaţie de utilitate publică.

De asemenea, au mai fost discutate şi planurile activităţilor de perspectivă, precum continuarea programelor derulate până în prezent şi elaborarea unora noi, viabile, utilizarea statutului de organizaţie de utilitate publică pentru crearea unor planuri complexe, cu impact asupra personalului armatei, optimizarea colaborării cu ONG-urile similare şi cu structurile militare, dezvoltarea unor activităţi de voluntariat şi, nu în ultimul rând, moduri în care se poate atrage un număr cât mai mare de membri aderenţi.

"Trebuie să găsim posibilităţi de dezvoltare, pentru că fundaţia, după cum se poate observa, creşte cu fiecare an. Prezenţa dumneavoastră în sprijinul nostru a fost diversificată. Chiar dacă nu putem să ajutăm atât de mult pe cât ne-am fi dorit, trebuie să privim partea plină a paharului, şi anume aceea că sunteţi alături de armată atât în zona de protecţie socială pentru militari, cât şi în cea de recompensare a performanţelor sportive şi de învăţământ. Vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut până în prezent şi pentru ce urmează să înfăptuiţi" - a spus generalul-maior Ion Ungureanu. La rândul său, preşedintele fundaţiei a dorit să mulţumească Statului Major al Forţelor Terestre atât pentru găzduire, cât şi pentru faptul că aici, de fiecare dată, au găsit sprijinul necesar. "Suntem şi vom fi împreună pentru că doar aşa suntem mai puternici. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de noi în aceşti şapte ani" - a conchis preşedintele Fundaţiei "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă".

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Vineri, 8 mai, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti a avut loc ediția a doua a Spectacolului caritabil de muzică...
Noul costum de luptă creat de specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare
Publicat pe 07.03.2015
Specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) lucrează la un nou proiect ce vizează un costum de luptă care să...

Comentarii