Alba Iulia câştigă Spartachiada colegiilor naţionale militare

Start în proba de rezistenţă, triatlon – alergare

În ultima zi competiţională au avut loc probele de tir şi triatlon-alergare. Clasamentul a putut fi stabilit abia după finalizarea acestora şi asta pentru că diferenţa de punctaj dintre cele trei loturi sportive era foarte mică şi orice se putea întâmpla în cea de-a patra zi.

Chiar dacă vremea nu a fost de partea lor, iată că trăgătorii la tir au trecut peste acest impas, peste emoţii şi au reuşit să se concentreze pentru ca fiecare cartuş să ajungă cât mai aproape de centrul ţintei. Afară, colegii nu mai aveau stare şi îşi doreau să afle cât mai repede rezultatul tragerii. După prima serie, Alba Iulia se afla în fruntea clasamentului, urmată de Breaza şi Câmpulung Moldovenesc. A venit rândul celei de-a doua serii de trăgători, care deja simţeau presiunea momentului. La finalul acesteia, Alba încă era pe prima poziţie, chiar dacă Breaza şi Câmpulung îşi dublaseră punctajul. După cea de-a treia serie, clasamentul a declarat-o câştigătoare a probei pe Alba, cu 921 de puncte, pe locul doi clasându-se Câmpulung Moldovenesc cu 890 de puncte, iar ultimul loc al podiumului a revenit trăgătorilor de la Breaza, care au obţinut 825 de puncte. Elevul fruntaş Denis Suciu din Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" a fost cel care s-a remarcat la proba de tir, acesta reuşind să obţină 209 puncte.

Spartachiada colegiilor militare s-a încheiat cu proba de triatlon – alergare 2 000 m, care a avut loc în şanţurile cetăţii Alba Carolina. Din nou, vremea nu a fost de partea concurenţilor, ba chiar câţiva stropi de ploaie au udat linia de start. La linia de sosire a ajuns prima echipa din Câmpulung Moldovenesc, urmată de cea din Breaza, iar pe ultimul loc a venit echipa albaiuliană.

Astfel, după nouă ani, echipa din Alba Iulia a reuşit să câştige, pentru a patra oară, Olimpiada de Vară a Sportului Militar Liceal. Locul al doilea a aparţinut echipei din Breaza, iar cea de-a treia poziţie celor din Câmpulung Moldovenesc. "Toate echipele au fost foarte bine pregătite, mărturie stă rezultatul final care a fost foarte aproape; diferenţa a fost de doar un singur punct între cele trei loturi sportive. Am participat la una dintre cele mai echilibrate Spartachiade din ultimii nouă ani" -  a spus maiorul Ion Prundaru, şeful comisiei tehnico-organizatorice. În final, comandantul Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul", colonelul Marcel Domşa, a organizat o întâlnire cu elevii, pe care i-a felicitat pentru rezultate: "Această performanţă va intra în istoria Spartachiadei, iar efortul, munca, perseverenţa şi ambiţia lotului sportiv nu vor fi uitate" - a spus comandantul colegiului. Sportivii au intrat în mijlocul elevilor, pe platoul colegiului, şi au format cu toţii o horă a victoriei. De asemenea, elevii anului patru au primit epoleţii de absolvenţi, s-au felicitat între ei şi au purtat cu mândrie noile "grade".

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Comentarii