Combinata alpină, momentul adevărului

Patrula Batalionului 22 Vânători de Munte trece linia de sosire

Asemenea probei de patrulă de la concursurile aplicativ-militare de vară sau de iarnă, combinata alpină este cunoscută printre vânătorii de munte ca "regina probelor".

Combinata alpină este proba la care contează numai echipa. Dacă la ştafetă sau la probele de căţărare, fie şi la coardă dublă, punctele acumulate de vârfuri au poziţionat lotul în clasament, la "combinată" vârfurile nu mai au valoare, pentru că tăria patrulei este dată de cel mai slab concurent. În plus, aici contează foarte mult tactica abordată de comandantul patrulei, care trebuie să-şi cunoască foarte bine oamenii cu calităţile şi slăbiciunile lor. Combinata alpină nu presupune doar alergarea în teren variat. Pe traseu, militarii au avut de rezolvat o problemă medicală, iar în Cheile Râşnoavei au dat probe de specialitate: coborâre în rapel şi trecerea pe funicular, având tot echipamentul pe ei, plus tragerile cu armamentul individual de infanterie şi aruncarea grenadelor de mână ofensive la distanţă şi cu precizie.

Traseul care "a picat" la combinata alpină, spun organizatorii, nu a fost foarte dificil deoarece, în primul rând, s-a mers pe marcajele turistice (deci riscul de rătăcire era minim), iar în al doilea rând, cea mai mare distanţă se parcurgea în coborâre, ceea ce solicita mult mai puţin concurenţii din punct de vedere fizic. Pentru cine are o hartă turistică la îndemână, descrierea traseului este următoarea: plecare din "Dihamul Militar" (Cabana Vânătorilor, cum este marcată pe hărţile mai vechi), primul punct de control la Diham (civil) – traseu în urcare – coborâre spre Forban până la intersecţia cu DN73 A (Predeal-Râşnov), apoi pe muchia Fitifoiu până la cabana Trei Brazi (traseu în urcare), în continuare, pe marcajul turistic până la cabana Poiana Secuilor (traseu relativ plat), Vârful Tociliţa, coborâre în Cheile Râşnoavei prin Surduc (la Cheile Râşnoavei s-au desfăşurat şi probele de specialitate: rapel şi traversare pe funicular), iar de acolo, în poligonul de tragere, unde a fost instalat şi finişul.

Dezastrul predelean

Cu toate că, din punctul de vedere al specialiştilor, traseul nu ar fi trebuit să pună probleme deosebite concurenţilor, s-a înregistrat un abandon la echipa predeleană, unde comandantul patrulei "a căzut", iar patrula de la Brad a fost descalificată pentru că a ratat un punct de control. Se pare că, în cazul predelenilor, dorinţa de victorie a fost atât de mare, încât şi-au supraestimat capacităţile fizice şi au "tras" pe traseu mai tare decât au putut să ducă. Este drept, presiunea psihică a fost destul de mare, pentru că au plecat primii, iar în urma lor veneau vânătorii de la Sfântu Gheorghe, care ocupau poziţia secundă în clasament, la o distanţă deloc confortabilă. Dezastrul predelean s-a produs, au venit pe ultimul loc în clasament, în timp ce rivalii lor au ocupat locul întâi, iar diferenţa de punctaj i-a poziţionat pe vânătorii covăsneni pe primul loc în clasamentul general, pentru a doua oară de la reluarea Alpiniadei Vânătorilor de Munte.

Clasament combinata alpină

Lot sportiv

Banderolă

Timp sosire

Timp cu penalizări

Clasament

Batalionul 22 Vânători de Munte

portocaliu

3:39:47

3:11:12

1

Brigada 2 Vânători de Munte

verde

4:10:25

3:24:20

2

Batalionul 17 Vânători de Munte

galben

4:06:03

3:32:53

3

Brigada 61 Vânători de Munte

roşu

3:40:11

3:43:23

4

Batalionul 24 Vânători de Munte

kaki

4:14:04

3:59:35

5

Batalionul 30 Vânători de Munte

maro

4:30:34

4:05:11

6

Batalionul 21 Vânători de Munte

albastru

3:43:12

4:13:12

7

Batalionul 26 Vânători de Munte

alb

descalificat

descalificat

8

 

Clasament general

Lotul sportiv

Locul ocupat, pe probe, şi punctajul acordat

Total punctaj

Clasament

Combinata alpină

Căţărare artificială

Ştafeta alpină

Căţărare rapidă

Batalionul 22 Vânători de Munte

1

112

2

81

2

54

4

25

272

1

Brigada 2 Vânători de Munte

2

108

5

72

1

56

5

24

260

2

Batalionul 21 Vânători de Munte

7

88

1

84

3

52

1

28

252

3

Brigada 61 Vânători de Munte

4

100

4

75

5

48

6

23

246

4

Batalionul 30 Vânători de Munte

6

92

3

78

6

46

2

27

243

5

Batalionul 24 Vânători de Munte

5

96

6

69

7

44

8

21

230

6

Batalionul 17 Vânători de Munte

3

104

0

0

4

50

3

26

180

7

Batalionul 26 Vânători de Munte

0

0

0

0

8

42

7

22

64

8

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


1 Octombrie - Ziua Internațională a Medicului
Publicat pe: 01.10.2017
Afişări: 136
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Publicat pe: 20.09.2017
Afişări: 540
Plt. Ciprian Găină alături de un poliţist afgan
Portret de militar
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 603
Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17
"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă
Publicat pe: 10.07.2017
Afişări: 498

Oamenii de lângă noi
Publicat pe: 03.07.2017
Afişări: 626
Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 3,089
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Publicat pe: 24.05.2017
Afişări: 702

Citeşte şi:

Ştafeta alpină este, într-un fel, cea mai interesantă probă. Nu este atât de spectaculoasă precum probele de căţărare şi nici atât de solicitantă cum...

Comentarii