Performanţă cu zâmbetul pe faţă

În dojoul senseiului se pregătesc  aproximativ 35 de sportivi împărţiţi în două grupe: una de iniţiere şi una pentru performanţă

Plutonierul-major Dan Mircea, subofiţer al Brigăzii 18 Infanterie "Banat", este cunoscut de către copiii pe care îi antrenează ca sensei.

Dan Mircea a terminat Facultatea de educaţie fizică şi sport din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, specialitatea judo. A practicat judo dintotdeauna (de la vârsta de şase ani), iar dorinţa de a învăţa copiii din jurul lui a manifestat-o încă de pe băncile şcolii, practicând acest sport din plăcere, cu devotament, la un nivel de performanţă medie. Încurajat de colegii de serviciu şi de apropiaţii din lumea judoului bănăţean, a început să predea  această frumoasă disciplină sportivă  copiilor, începând cu copiii dumnealui, precum şi ai cadrelor militare din garnizoană şi nu numai.

În acest moment, în dojoul senseiului se pregătesc  aproximativ 35 de sportivi împărţiţi în două grupe, una de iniţiere, bazată pe formarea deprinderilor de bază ale unui judoka, unde copiii au vârste între 3 şi 8 ani, iar cealaltă unde se antrenează  copiii dornici de performanţă, cu vârste cuprinse între 10 şi16 ani.

Motoul  pus în practică de colegul nostru este relativ uşor de reţinut, dar puţin mai greu de realizat: "Hai să facem performanţă cu zâmbetul pe faţă".

Copiii participă atât la competiţii cu caracter neoficial, cât şi la campionatele naţionale de judo ale României, începând cu categoria de vârstă U-10 (sub 10 ani împliniţi). Cele mai bune rezultate obţinute de copiii antrenaţi de sensei Dan Mircea la concursurile naţionale organizate de către Federaţia Română de Judo sunt:  locul III - judoka Robert Pinghel şi locul VII - judoka Anamaria Mircea.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Comentarii