Campionatul militar de schi, etapa pe forţele terestre • Ştafeta, o probă de echipă

La ultimele două tururi din traseu, fiecare concurent a executat trageri cu armamentul individual de infanterie din dotare

Cea de a doua zi a competiţiilor aplicativ-militare de iarnă între unităţile de luptă, faza pe forţele terestre, a fost dedicată ştafetei. În cadrul acestei probe, concurenţii au trebuit să alerge pe traseul de biatlon, însă pe distanţa de 11 kilometri.

Ca şi la proba din ziua precedentă, tragerile au avut un rol important, prin punctele de penalizare (în funcţie de numărul loviturilor ratate în ţintă), care s-au adăugat la timpul realizat pe traseu.

Însă ştafeta este o probă de echipă, unde un rol important îl are şeful lotului sportiv: el trebuie să cunoască foarte bine performanţele fiecărui concurent – ca şi pe ale adversarilor – şi să-i aranjeze în ordinea în care performanţa echipei să fie maximă.

Şi la această probă lotul sportiv al Brigăzii 81 Mecanizate s-a dovedit a fi imbatabil. Primul plecat în cursă a fost caporalul Dumitru Moişan (locul I la biatlon), urmat de caporalul Dan Cupşa, cei din urmă, "la recuperare", fiind veteranii Sorin Ilie (locul III la biatlon) şi plutonierul Claudiu Suciu (locul II la biatlon). Timpul realizat de echipă pe traseu a fost 1h 38' 53", la care s-au adăugat opt minute de penalizare, rezultând timpul final de 1h 46' 53".

Proba de ştafetă a fost un deja vu, o copie la indigo a probei anterioare, biatlonul, cel puţin în ceea ce priveşte podiumul de premiere.

Pe locul al doilea s-au clasat concurenţii din Brigada 2 Vânători de Munte (sergent-major Claudiu Ferţu, soldat Alina Pap, soldat Daniel Giurgi, caporal Adrian Cojenelu), cu un timp realizat pe traseu de 1h 50' 37", la care s-au adăugat 18 minute penalizare, rezultând timpul final de 2h 08' 37".

Locul al treilea pe podium a fost ocupat de ştafeta vânătorilor de munte din Miercurea-Ciuc (caporal Ciprian Marian, caporal Mihai Grigoroşcuţă, sergent-major Adrian Nica, plutonier Dan Muntean), cu un timp realizat pe traseu de 2h 03'06", 13 minute penalizare şi timpul final de 2h 16' 05".

Celelalte locuri din clasament au fost ocupate, în ordine, de către loturile sportive ale Brigăzii 2 Infanterie (2h 47' 25"), Brigăzii 6 Operaţii Speciale (3h 16' 53"), Brigăzii 15 Mecanizate (3h 19' 25") şi Brigăzii 10 Geniu (4h 16' 50").

Ca o statistică a preciziei tragerilor, se remarcă, de asemenea, concurenţii din lotul sportiv al Brigăzii 81 Mecanizate, care nu au ratat ţintele decât de opt ori, urmaţi în acest clasament neoficial de concurenţii din Brigada 61 Vânători de Munte, cu 13 lovituri ratate. Pe locul trei în topul trăgătorilor au fost ieşenii din Brigada 15 Mecanizată, cu 16 lovituri ratate, urmaţi, la egalitate, de concurenţii Brigăzilor 2 Vânători de Munte şi 6 Operaţii Speciale, cu 18 lovituri în afara ţintei. Cele mai slabe trageri au fost "adjudecate" de concurenţii din Brigada 2 Infanterie (22 lovituri ratate) şi din Brigada 10 Geniu, cu 31 de lovituri ratate.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Plt. Ciprian Găină alături de un poliţist afgan
Portret de militar
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 437
Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17
"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă
Publicat pe: 10.07.2017
Afişări: 323

Oamenii de lângă noi
Publicat pe: 03.07.2017
Afişări: 463
Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 2,943
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Publicat pe: 24.05.2017
Afişări: 551
Cătălin Roşu, campionul Batalionului 185 Sprijin „Mureş”
Cătălin Roşu, campionul Batalionului 185 Sprijin „Mureş”
Publicat pe: 19.05.2017
Afişări: 1,027
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Publicat pe: 15.05.2017
Afişări: 399

Citeşte şi:

Comentarii