Militari braşoveni sărbătoresc un veteran de război la a 98-a aniversare

Militarii din Batalionul 229 Sprijin Logistic l-au sărbătorit pe sublocotenent (rtr.) Ioan Ghe. Marin la împlinirea vârstei de 98 de ani

Sâmbătă, 9 ianuarie a.c., militari din Batalionul 229 Sprijin Logistic l-au sărbătorit pe sublocotenent (rtr.) Ioan Ghe. Marin la domiciliul acestuia din municipiul Săcele, judeţul Braşov, la împlinirea vârstei de 98 de ani.  Alături i-au fost familia – soţia, fiica şi nepotul – rude şi vecini apropiaţi, precum şi reprezentantul Veteranilor de război din  Săcele, locotenent (rtr.) Nicolae Coliban.

Originar din comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa, a plecat pe front cu un an mai devreme decât trebuia, la 19 ani, fiind repartizat la Regimentul 5 Cavalerie Călăraşi. După cedarea Basarabiei în 1940, este trimis la şcolarizare pentru funcţia de şofer pe maşini pentru tractarea pieselor de artilerie grea şi transferat la Regimentul 10 Roşiori Ploieşti, în structura căruia participă în Campania din Est, până la Cotul Donului, iar mai apoi, în Campania din Vest, până în Munţii Tatra, totalizând şase ani de război.

"Totdeauna mă duceam pe poziţii seara, trăgeam tunul pe poziţie, militarii dezlegau tunul, după care mă retrăgeam mai înapoi, unde stăteam toată noaptea, în cazul schimbării poziţiilor, să pot să agăţ din nou tunul, să pot să-i salvez."

Spirit tânăr, învăţat cu greutăţile vieţii încă de mic, nu a simţit niciodată frică, obişnuindu-se repede cu zgomotul gloanţelor şi al loviturilor de artilerie, condiţiile precare de trai şi cu gândul pierderii camarazilor căzuţi la datorie. În momentul atacurilor terestre şi aeriene, scutul lui era format din roţile maşinii pe care o conducea, în speranţa că acestea, fiind suficient de groase, îi vor oferi protecţie. Pe front s-a îmbolnăvit de tifos, iar insuficienţa medicamentelor specifice îi punea în pericol viaţa. A fost salvat în ultimul moment de un doctor german, care i-a administrat medicamente din dotarea proprie.

Cu familia coresponda prin scrisori, deşi în toţi aceşti ani nu a beneficiat niciodată de o permisie, stabilind ca în cazul în care va fi rănit, să însemneze scrisorile cu o pată de sânge, pentru a nu da detalii care să-i pericliteze transmiterea scrisorilor.

"Au fost multe, dar au trecut!" -  concluzionează cu un oftat prelung, având încă în minte momentele grele de pe front, care şi astăzi, din când în când, îl mai ţin treaz nopţile.

Şi ca un adevărat veteran, nu ne lasă, pe noi cei mai tineri, în nota descurajantă şi neagră a războiului, ci ne povesteşte şi unele aspecte care acum par hilare, dar denotă un adânc simţ al realităţii acelor vremuri şi al respectului faţă de generaţiile mai tinere.

Împlinirea vârstei de 98 de ani este un deziderat pentru mulţi dintre noi. Însă, când acest lucru se întâmplă după ce petreci şase ani pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial, aproape de linia întâi, nu poţi decât să te înclini cu respect şi admiraţie în faţa acestui veteran de război.

 

La mulţi ani, domnule sublocotenent (rtr.) Ioan Marin!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu dragoste, din Afganistan, pentru copiii noştri
Publicat pe: 23.10.2017
Afişări: 243

1 Octombrie - Ziua Internaţională a Medicului
Publicat pe: 01.10.2017
Afişări: 231
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Publicat pe: 20.09.2017
Afişări: 639
Plt. Ciprian Găină alături de un poliţist afgan
Portret de militar
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 661
Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17
"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă
Publicat pe: 10.07.2017
Afişări: 540

Oamenii de lângă noi
Publicat pe: 03.07.2017
Afişări: 671
Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 3,138

Citeşte şi:

Ceremonial militar cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava”
Publicat pe 14.03.2017
Pe 10 martie 2017 s-au împlinit 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava”, prilej cu care la sediul unităţii a avut...
Astăzi, de Ziua Veteranilor, în semn de respect şi preţuire, geniştii vâlceni l-au comemorat pe sublocotenent (p.m.) Remus Brînzan, primul militar...

Comentarii