Aniversarea a 100 de ani a locotenentului în retragere Gheorghe Stempel

Sărbătoritul bănăţean al acestei săptămâni, locotenentul în retragere Gheorghe Stempel, din localitatea Lugoj, judeţul Timiş,  a împlinit vineri,  29 ianuarie, vârsta de 100 de ani.

Eroii neamului sunt un simbol care trebuie cinstit şi venerat, o mărturie că poporul nostru, greu încercat de istorie, a găsit întotdeauna resursele necesare pentru a merge mai departe, chiar dacă preţul plătit a fost greu.

Veteranii de război reprezintă o mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat în istoria noastră şi, totodată, sunt o importantă parte a tezaurului uman al Armatei Române, fiind ultimii supravieţuitori ai celei mai dure conflagraţii din istorie: al Doilea Război Mondial.

Ei sunt cei care au răspuns: Prezent! la chemarea Patriei şi nu au precupeţit niciun  efort, riscându-şi vieţile pentru a apăra cu arma în mână hotarele ţării, independenţa şi suveranitatea acesteia.

Au lăsat acasă părinţi, soţii, copii, fraţi şi surori şi au plecat la mii de kilometri distanţă, îndurând frigul, foamea, răbdând de sete, înfruntând inamicul pe fronturile celui de al Doilea Război Mondial.

Dorinţa şi crezul lor au fost de a-şi face pe deplin datoria, şi noi credem că au reuşit întru totul.

Anii au trecut, veteranii au îmbătrânit, au albit, dar şi astăzi îşi aduc aminte de ororile războiului, de foştii lor camarazi de care s-au despărţit datorită timpului.

Sărbătoritul bănăţean al acestei săptămâni este locotenentul în retragere Gheorghe Stempel, din localitatea Lugoj, judeţul Timiş,  care a împlinit vineri, 29 ianuarie, vârsta de 100 de ani.

La cei 100 de ani este însă foarte dureros să vorbească despre acele zile, deşi pare hotărât să transmită experienţele sale generaţiilor mai tinere. Este greu să uiţi perioada frontului, perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Militarii bănăţeni din cadrul C.M.Z. Timiş și din Batalionul 183 Artilerie "General Ion Dragalina" din Lugoj, care i-au făcut o vizită locotenentului în retragere Gheorghe Stempel, au considerat aceasta ca fiind o zi specială, consacrată drept moment de referinţă pentru a cinsti şi omagia pe unul dintre venerabilii ostaşi ai ţării, care ne-au învăţat de-a lungul timpului lecţia demnităţii şi a patriotismului.

Comandantul garnizoanei Lugoj, locotenent-colonel Ion Teca, a fost unul dintre cei care a demonstrat încă o dată că veteranii de război merită preţuirea noastră şi trebuie să le continuăm idealurile, printr-o atitudine care să le cinstească memoria şi munca.

Locotenent-colonel Ion Teca: "Veteranii sunt un simbol. Îi întâlnim din ce în ce mai rar şi pe fiecare placă comemorativă ar trebui  să se impregneze că, datorită lor, datorită jertfei lor, a eroilor, noi suntem astăzi aici ".

Veteranii sunt exemple rare, modele pentru noi, militarii de azi, pentru eroismul şi curajul lor şi al camarazilor lor căzuţi la datorie. 

 Dragi veterani, în numele militarilor, vă asigurăm de toată consideraţia noastră, vă urăm multă sănătate şi fericire, atât dumneavoastră, cât şi celor ce vă sunt dragi !

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu dragoste, din Afganistan, pentru copiii noştri
Publicat pe: 23.10.2017
Afişări: 287

1 Octombrie - Ziua Internaţională a Medicului
Publicat pe: 01.10.2017
Afişări: 272
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Start la Alpiniada Vânătorilor de Munte - etapa de vară
Publicat pe: 20.09.2017
Afişări: 706
Plt. Ciprian Găină alături de un poliţist afgan
Portret de militar
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 706
Interviu acordat de specialist Gizela Lupescu Sergentului Austin Majors din cadrul Centrului de operații media SG-17
"Getica Saber-17" - Oaspete la tine acasă
Publicat pe: 10.07.2017
Afişări: 581

Oamenii de lângă noi
Publicat pe: 03.07.2017
Afişări: 712
Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 3,186

Citeşte şi:

Militari ai Batalionului Nave Treceri Fluviale în vizită la domnul Constantin V.Dobre din comuna Tătaru, jud. Brăila, unul din veteranii şi apărătorii patriei în cel de-Al Doilea Război Mondial
Publicat pe 24.12.2015
Dorind să îşi cinstească eroii şi să le arate acestora că nu vor fi uitaţi niciodată de urmaşii lor, iar faptele de vitejie săvârşite pentru apărarea...
Garda de Onoare la serbările de la Ţebea
Publicat pe 12.09.2016
Duminică, 11 septembrie, la Complexul istoric din localitatea Ţebea, comuna Baia de Criş, judeţul Hunedoara, au avut loc activităţile din cadrul...

Comentarii