Coaliţia islamistă "Zorii Libiei" foloseşte rachete antiaeriene ruseşti SA-3 şi SA-6 ca rachete sol-sol

Redacţia RFT
rft@forter.ro
Publicat pe 07.06.2015

Rachetele antiaeriene SA-6 Gainful (2K12 KUB) dispuse pe transportorul blindat de fabricaţie italiană Puma (sursa foto: Army Recognition)

După conversia rachetelor antiaeriene SA-3 (S-125) ca rachete sol-sol, coaliţia "Zorii Libiei" surprinde lumea, din nou, cu instalaţia rusească de rachete antiaeriene SA-6 "Gainful" (2K12 KUB), dispusă pe un transportor amfibiu blindat "Puma" 6×6, de fabricaţie italiană.

Website-ul Army Recognition relatează că transportorul "Puma" a făcut parte dintr-un lot de cel puţin 20 de vehicule donate de către Italia Armatei Naţionale Libiene reînfiinţată în 2013, dar a fost modificat pentru un rol de factură diferită, prin noile sale proprietăţi. Spre deosebire de conversia rachetelor S-125, rachetele SA-6  nu prezintă semne evidente de modificare, dar ar fi extrem de ineficiente dacă vor fi folosite cu încărcătura originală de 59 kg exploziv de înaltă putere şi fragmentaţie. De altfel, rachetele ar putea să nu funcţioneze deloc dacă focosul original şi sistemul de ghidare nu sunt înlocuite cu o alternativă adecvată.

Website-ul citat mai informează că Irakul a fost prima ţară care a avut ideea de a experimenta convertirea rachetelor antiaeriene pentru rolul de rachete sol-sol. În afară de conversia mai multor rachete S-125 pentru acest rol, Irak a modificat, de asemenea, rachete 3M9 de la instalaţiile antiaeriene 2K12 (KUB), pentru a fi folosite ca rachete sol-sol sub denumirea "Kasir". Transformarea a fost iniţiată la începutul anului 1989, iar obiectivul era ca racheta să atingă o bătaie maximă de 100  kilometri.

Conversia de către coaliţia "Zorii Libiei" a rachetelor antiaeriene 2K12 va fi, probabil, mai reuşită decât cea irakiană şi ar putea fi folosite pentru tragerile prin ochire directă asupra unor ţinte de mărime mare.

Libia este condusă de două parlamente şi de două guverne rivale, unul apropiat miliţiilor islamiste Fajr Libya ("Zorii Libiei") şi celălalt recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egipt.

Sursa: website-ul Army Recognition »» http://goo.gl/qkS6H7

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) instalează Sistemul mini U.A.V. de supraveghere apropiată în câmpul tactic – "Boreal 5E"
Publicat pe 24.02.2015
Printre multiplele proiecte de cercetare pe care le are în atenţie Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) se numără şi...

Comentarii