Autoevaluarea Departamentului pentru armamente pe anul 2014

Locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente al Ministerului Apărării Naţionale, generalul-maior ing. Cătălin-Adrian Moraru, prezintă principalii indicatori în cadrul autoevaluării pe anul 2014

Joi, 5 februarie, la sediul C.N. ROMTEHNICA S.A. s-a desfăşurat autoevaluarea stării Departamentului pentru armamente  pe anul 2014.

La activitate au fost prezenţi secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, doamna Otilia Sava, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, precum şi alte cadre militare din conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

Activitatea a început cu prezentarea principalelor domenii de responsabilitate ce revin Departamentului pentru armamente potrivit Legii nr. 346/2006, între care: utilizarea integrală a resurselor efectiv alocate, stadiul programelor şi contractelor de achiziţii la sisteme şi echipamente complexe, coordonarea învăţământului superior tehnic şi activităţii de cercetare-dezvoltare, asigurarea calităţii, metrologie şi standardizare tehnică, precum şi controlul specific pentru importurile şi exporturile de produse speciale.

Cu privire la principalele priorităţi pentru anul 2015, locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente, general-maior ing. Cătălin-Adrian Moraru, a subliniat necesitatea conjugării şi concentrării eforturilor cu prioritate pentru îndeplinirea obiectivelor cu impact major asupra derulării procesului de transformare a Armatei României,  la nivelul conducerii Departamentului pentru armamente,  în strânsă cooperare cu specialişti ai Statului Major General şi ai categoriilor de forţe, şi stabilirea unor direcţii de acţiune pentru îmbunătăţirea activităţii în cadrul sistemului integrat de management al achiziţiilor pentru apărare.

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, a mulţumit, la rândul său, conducerii Departamentului pentru armamente pentru sprijinul acordat  pentru atingerea obiectivelor propuse de forţele terestre în anul 2014 şi pentru modul în care au colaborat. În acelaşi timp şi-a exprimat convingerea că "în perioada imediat următoare şi echipamentele forţelor terestre se vor schimba, în funcţie de bugetul alocat şi de priorităţile stabilite de comun acord. Forţele Terestre susţin industria de apărare a României, dar şi aceasta trebuie să vină cu o ofertă pentru sistemul militar, astfel încât să putem face faţă cerinţelor pe care ni le impune câmpul de luptă."

În încheiere, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, doamna Otilia Sava, a afirmat că modul de acţiune implementat până acum în formarea şi pregătirea specialiştilor Departamentului şi, mai ales, determinarea întregului personal pentru lucrul bine făcut sunt elemente esenţiale în asigurarea, menţinerea şi dezvoltarea Armatei României, în care Departamentul pentru armamente are un rol fundamental.

A precizat, totodată, că cea mai mare armă pe care o au militarii este  resursa umană, iar spiritul lucrului în echipă trebuie să întărească colaborarea între toate structurile Armatei României şi specialiştii Departamentului pentru armamente, astfel încât nivelul de competitivitate şi disponibilitate al militarilor români să crească, atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Noul costum de luptă creat de specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare
Publicat pe 07.03.2015
Specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) lucrează la un nou proiect ce vizează un costum de luptă care să...
Joi, 12 martie, la sediul C.N. Romtehnica S.A. s-a desfăşurat o întâlnire de lucru având ca subiect accesarea fondurilor structurale nerabursabile...

Comentarii