Coperta

Data publicarii: 
29-06-2015
Autorul (er): 
Asociaţia judeţeană "Cultul Eroilor" Prahova

Continutul

 »»CLICK PENTRU WBSITE««

 

Anul 1915[1]

Al doilea an al războiului mondial, din punct de vedere militar, înseamnă înfrângeri ale Antantei: încercare neizbutită a anglo-francezilor de a cuceri Dardanelele, între 19 februarie 1915 –9 februarie 1916, înfrângere-dezastru a armatelor ruseşti la Lemberg, Bug, Lublin, Varşovia, în confruntarea lor cu Armata a XI-a germană, comandată de Mackensen şi Armata a XII-a germană, susţinute de Armata a IV-a austriacă, atragerea Bulgariei în război de partea Puterilor Centrale şi ocuparea Serbiei. Singurul câştig mai însemnat al Antantei e atragerea Italiei de partea ei. Deocamdată un câştig mai mult moral. Şi aşa va rămâne tot războiul.

Din punctul de vedere al românilor, anul 1915 îi menţine în aceeaşi atitudine neutrală. Tratative diplomatice se poartă mult mai intens decât în 1914. Ele sunt conduse de Ion I. C. Brătianu şi G. Diamandi şi de Sazonov, ministrul de externe rus şi Poklevschi-Koziel, ministrul rus la Bucureşti. Ruşii nu vor să accepte graniţele propuse de români în Bucovina şi Banat (înfrângerile de pe front îi determină însă să fie mai concesivi) şi, din cauza aceloraşi înfrângeri, românii nu mai sunt îndemnaţi să se grăbească cu intrarea în război.

Anul 1915 aduce răspunsuri ferme la întrebarea Ce voiau românii de la acest război? Voiau realizarea idealului naţional prin unirea Vechiului Regat cu Transilvania, Banat şi Bucovina. Şi Basarabia? Pe o listă de priorităţi, unirea cu Basarabia era amânată până când împrejurările internaţionale ar fi îngăduit-o. Aceasta era hotărârea celei mai mari părţi a elitei politice a românilor. Acesta era, de altfel, şi sensul dezvoltării idealului naţional şi direcţia pe care se manifestase naţionalismul român la sfârşitul secolului al XlX-lea şi la începutul secolului următor.

Unii oameni politici, cu influenţă redusă în opinia publică, aşa cum erau Petre P. Carp sau Constantin Stere (care nu erau susţinuţi de partide politice) considerau că privind doar peste Carpaţi, spre Transilvania, regatul român uita de soarta Basarabiei. Alţii, grupaţi în jurul lui Alexandru Marghiloman, credeau că ţara trebuia să rămână pe mai departe în neutralitate, pentru că nu era pregătită şi, în loc să iasă mărită din război, ea se pierdea pe sine. Îndeosebi stăruia teama de Rusia şi de intenţiile sale în Balcani.

Că erau şi alte păreri în ţară, ieşind din curentul general, nu e de mirare. Nenormal ar fi fost să nu fie. Vitregia istoriei făcuse ca neamul românesc să fie împrăştiat în toate părţile. Şi dacă unii credeau că priorităţile reîntregirii sale sunt altele, îşi apărau nişte convingeri ale lor, care tot româneşti erau. În politică, spunea Carp, greşelile se îndreaptă, nu se răzbună. Maximă bună, dar pentru cei care vin, nu pentru cei care sunt. Căci contemporanii nu i-au iertat nici lui, nici altora care gândeau ca el, greşeala de orientare. Ei i-au considerat "trădători", când de fapt n-au fost decât nişte oameni politici sacrificaţi, ai unei politici de priorităţi.

În anul 1915 România, ca şi în 1914 şi 1916, continuă să se pregătească de intrarea în război. Din păcate, e doar o pregătire a opiniei publice şi o pregătire diplomatică. Nu şi una de participare efectivă (în anii neutralităţii a înflorit un comerţ ilicit foarte activ, cu muniţii şi materiale de război).

În rândurile opoziţiei, Acţiunea Naţională îşi schimbă numele şi organizarea. Devine Federaţia Unionistă, o grupare laolaltă a întregii opoziţii antantofile. Preşedinte e proclamat Nicolae Filipescu. Apariţia noii organizaţii, în fapt ea existase mai demult, doar că nu avusese o formă constituită, dă mai multă îndrăzneală, siguranţă şi unitate activităţii opoziţiei, dar şi cercurilor antantofile.

Anul 1915 e plin, duminică de duminică, de manifestaţii pro intrarea în război pentru eliberarea Ardealului. Marii oratori politici ai românilor se întrec în a găsi îndemnurile cele mai pline de bărbăţie pentru a antrena şi a convinge. Iată-l pe Nicolae Filipescu: "Ce este Regatul român fără Ardeal?" – se întreba el la Iaşi. "O absurditate geografică. O fâşie de pământ întortocheată şi frântă în semicerc. Arătaţi această figură schiloadă unui copil de şapte ani şi întrebaţi-l ce lipseşte României? El, cu mâna lui agiamie, va trage linia ce împlineşte cercul". Şi continua: "La graniţele actuale suntem o ţară fără viitor". Invocaţia lui Nicolae Filipescu adresată regelui Ferdinand "Sire, să mori pe Câmpia Turzii, sau să te încoronezi la Alba lulia" - rezumă gândirea momentului.

Prin vocea lui Octavian Goga românii ardeleni îşi cheamă cu disperare fraţii:

Să vă daţi bine seama: ori vi-i alipiţi acum pe veci, strângându-i în cingătoarea de fier a puştilor româneşti, ori îi lăsaţi pradă de moarte vulturului cu două capete. Un lucru să ştiţi: trebuie ales astăzi între moartea şi viaţa lor: ori treceţi acum munţii spre ei ca să-i scăpaţi, ori rugaţi pe Dumnezeu să ridice munţii până la cer, ca să nu poată pătrunde la voi glasul blestemului lor".

Nicolae lorga, la Galaţi, compară neamul cu un pom în mijlocul livezii omenirii, ale cărui ramuri şi rădăcini se întind şi la vecini.

Nicolae Titulescu ţine un remarcabil discurs la Ploieşti, în Parlament. În 1913 şi 1914 se văzuse ce strălucite calităţi de orator avea acest tânăr membru al conservatorilor democraţi, care călca cu îndrăzneală pe urmele şefului său politic Take lonescu, nesfiindu-se să-i fie egal în această artă de a vorbi:

Din împrejurările de azi – spunea el – România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit  copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţă!

Ne trebuie Ardealul! Nu putem trăi fără el! Vom şti să-l luăm şi mai ales să-l merităm! Pentru Ardeal nu-i viaţă care sa nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal... totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă: încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare".

Din stradă, în toamna anului 1915, oratorii se mută în Parlament. Rând pe rând, Nicolae Filipescu, Leonte Moldoveanu, Petre P. Carp, Constantin Stere, Nicolae lorga, Take lonescu (celebrul său discurs al instinctului naţional), G. Diamandi, Toma Stelian... ţin remarcabile discursuri, dând sentimentului naţional tăria şi forţa convingerilor.

Anul 1915 e un an nervos al naţiunii române, un an de precipitată metamorfoză politică şi morală. Apăruse acea împrejurare aşteptată de atâta timp şi de atâtea generaţii, care lăsa să se întrevadă realizarea apropiată a întregirii naţionale a neamului românesc. Şi împrejurarea nu putea fi pierdută.

 

 


SUMARUL EDIŢIEI

• Anul 1915    p.l
• Omagiu veteranului de război Neculai Ivan    p.2
• Două decenii de la reînfiinţarea "Cultului Eroilor"    p.3
• "Cultul Eroilor" – Arc peste timp    p.4
• Universitatea Populară "Nicolae Iorga" de la Vălenii de Munte. Cronologie adnotată (V)    p.5
• Profesorul Gheorghe Marinică, la 80 de ani    p.6
• Ziditori de ţară şi realizările lor în spaţiul românesc    p.6
• Eminescu despre Basarabia (VII). De câteva zile limbagiul ziarelor    p.7
• Al Doilea Război Mondial în ochii unui copil de 12 ani    p.8
• Presa românească din Basarabia, la sfârşitul sec. al XIX-lea şi la începutul sec. al XX-lea    p.9
• Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa românilor    p.11
• Eroul din familia mea: Slujind cu drag pentru patrie    p.13
• Tabăra de la Floreşti    p.14
• Contribuţia femeilor prahovene la Războiul de Independenţă, 1877-1878    p.15
• Identitatea europeană – interpretări individuale    p.17
• Pregătirea ţării pentru război în anii 1914-1916 (II)    p.18
• Pe urmele eroilor    p.19
• Acţiuni ale serviciilor de spionaj/ informaţii în perioada neutralităţii României (1914-1916) (I)    p.20
• O ediţie anastatică a "Istoriei Războiului pentru întregirea României"    p.22
• Planul de dispersare a rafinăriilor de petrol    p.24
• Vasile Moşneanu, omul care ne îndeamnă să iubim pacea    p.26
• Copii şi mame în tranşee (II)    p.27
• Ne scriu veteranii: Jurnal de front (IV)    p.28
• Filiale ale A.J.C.E. Prahova: URLAŢI    p.29
    • Oraşul Urlaţi – 500 de ani de istorie    p.29
    • Micul Pomelnic sau pomelnicul martirilor prahoveni care s-au jertfit în perioada comunistă    p.30
    • Părintele iconom stavrofor Gheorghe I. Pârvu, vrednic păstor al Bisericii şi neobosit păstrător al iubirii de neam    p.33
    • Epitaf pentru un preot slujitor în Biserica  Domnului, versuri    p.34
• Ziua Veteranilor la Sinaia    p.35
• Ziua Armatei la Mizil    p.35



[1] Autor: profesor universitar dr. Ion Bulei

Citeşte şi:

Publicat pe 06.06.2019
„Neamul este etern prin c ultul e roilor” . ( Nicolae Iorga ) După încheierea R ăzboiului pentru Î ntregire statală şi eliberare naţională (1916-1919...