divizia 4 infanterie

"Până acum îmi era ușor, implementam programe într-un sistem care le accepta, avea nevoie de ele, le cerea efectiv, cel puțin asta făceam în țară"
Publicat pe 09.06.2015
Afganistan, un nume care, după 13 ani de război, face trimitere automat în mintea oricărei persoane spre haos, dezastru şi anarhie, iar în mintea...
Tematica stagiului de pregătire în comun a cuprins cunoaşterea şi aplicarea unor proceduri specifice acţiunilor militare din medii în care se desfăşoară operaţii în sprijinul păcii
Publicat pe 14.05.2015
În facilităţile de instrucţie ale Batalionului 811 Infanterie din Dej, în prima jumătate a lunii mai, comandanţi de grupe şi plutoane din Divizia 4...
Ceremonia militar-religioasă prilejuită de Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Ziua Uniunii Europene a început cu intonarea Imnului Naţional al României
Publicat pe 12.05.2015
Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită şi de militarii Brigăzii 18 Infanterie "Banat", din garnizoana Timişoara. Ceremonia militar-religioasă prilejuită de...
La proiectul "Armata o şcoală altfel", organizat în cazarma Regimentului 69 Artilerie Mixtă, au participat peste 500 de elevi din unităţile de învăţământ din Şimleu Silvaniei şi comuna Ip
Publicat pe 06.04.2015
În data de 6 aprilie, la sediul comandamentului Regimentului 69 Artilerie Mixtă "Silvania" din Şimleu Silvaniei s-a derulat proiectul "Armata, o...

Pages