Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

În săptămâna 3-6 mai, la Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale "General-maior Grigore Baştan" din Buzău s-au desfăşurat activităţi de evaluare a cursanţilor la finalul primului modul al cursului de atestare a paraşutiştilor militari.

Prima serie de cursanţi a acestui an tocmai a terminat primul modul al cursului de atestare ca paraşutişti militari, etapă de pregătire teoretică şi practică premergătoare modului de executare a paraşutărilor; cu acest prilej, am participat joi, 5 mai, la activităţile de evaluare a cursanţilor, desfăşurate în principal în Baza de Instruire la Sol din cadrul Centrului de Instruire pentru Operaţii Speciale (CIOS).

Instructorii acestui centru, un grup de oameni cu adevărat pasionaţi de ceea ce fac, au menirea de a forma paraşutiştii militari. Instructorii formează un grup din ce în ce mai restrâns (în urma ieşirii la pensie a mai multor colegi), care, aşa cum am aflat, primeşte din ce în ce mai multe solicitări pentru brevetare, atât din partea Ministerului Apărării Naţionale, cât şi a altor structuri din cadrul sistemului naţional de apărare.

Pe lângă aceste provocări, sunt şi cele legate de introducerea noilor tipuri de paraşute în dotare, despre care ne-a vorbit căpitanul comandor Dumitru Drăghici, şeful Catedrei de instruire paraşutişti. Astfel, potrivit spuselor sale, încrederea cursanţilor în tehnica de paraşutare – unul din obiectivele cursului –, este pe deplin justificată, în condiţiile dotării unităţilor de paraşutişti din forţele terestre cu noua paraşută, PSP M1, versiunea modernizată (şi mult îmbunătăţită) a modelului utilizat în ultimii 12 ani: "PSP M1 este o paraşută omologată şi testată operaţional în anul 2016, de care suntem încântaţi datorită felului în care se comportă în aer, până în momentul de faţă". Legat de utilizarea noilor paraşute în cadrul cursului, căpitanul comandor Drăghici a adăugat: "…pe lângă noul tip de paraşută, la acest curs de atestare a paraşutiştilor militari folosim şi completul achiziţionat de alte structuri ale ministerului, în speţă completul format din paraşuta principală MC-6 şi paraşuta de rezervă T-11R; de asemenea, paraşute performante, cu deplasare mare pe orizontală, iar din această cauză şi instrucţia la sol este un pic diferită faţă de ceea ce se făcea până acum, în sensul că trebuie să insistăm foarte mult, noi, ca instructori, asupra pilotării paraşutei la aterizare, deoarece orice procedură de aterizare altfel decât ceea ce executăm în cadrul procesului de pregătire la sol, duce la riscuri de accidentare destul de mari".

Trecerea pe noul tip de paraşută a implicat în primul rând o instruire suplimentară a instructorilor, atestarea acestora de către producătorul paraşutei, precum şi omologarea şi testarea operaţională a acesteia.  Unul din aceşti instructori este şi plutonierul-adjutant Julien Popa, un veritabil profesionist şi pasionat atât de salturi, cât şi de instruirea noilor generaţii de paraşutişti militari, pe care l-am întâlnit conducând pregătirea cursanţilor în Baza de Instruire la Sol. Referitor la modul cum s-a desfăşurat până în acest moment cursul, instructorul a afirmat: "Dat fiind că ceea ce au avut de învăţat au fost doar elemente de noutate, cursanţii au fost captivaţi, atât de terminologie, cât şi de întreg procesul care are loc pe timpul paraşutărilor; elemente de noutate au prezentat chiar şi caracteristicile aeronavelor din care vor executa paraşutări, unii din ei nemaiavând ocazia să zboare cu acestea, pentru alţii fiind chiar primul zbor cu un avion". Instructor de peste 14 ani, participant la formarea a peste 3.000 de militari, mulţi dintre ei datorându-i bereta vişinie, plutonierul-adjutant Popa a adăugat: "La acest curs vine cine vrea, dar rămâne cine poate, cine face faţă solicitărilor, atât fizice, cât şi psihice; nu e pentru oricine meseria aceasta. Nu e vorba doar de-o aventură - un salt cu paraşuta – şi, la un moment dat, unii dintre cursanţi conştientizează acest lucru şi îşi recunosc limitele. Au fost, de asemenea, situaţii când oameni care pe timpul pregătirii la sol s-au comportat exemplar, în momentul în care s-au văzut în aeronavă au reacţionat cu totul altfel, s-au blocat; unii au reuşit să treacă peste acest moment, alţii însă au clacat".

Cursul de faţă reprezintă, pentru fiecare din cei 59 de cursanţi, altceva. Am discutat cu câţiva dintre ei, încercând să surprind opiniile şi trăirile lor legate de ceea ce li se întâmplă la acest curs, sau la aşteptările lor. Pentru căpitanul Claudiu Andrei Grandel din Batalionul 495 Infanterie, acest curs este o experienţă nouă, dorită, care vine în urma unei perioade de selecţie specifică: "Urmăm un program intens de pregătire, într-un ritm alert, solicitant, cu multe elemente de noutate; practic, totul este nou, atât informaţiile pe care le primim, cât şi paraşutele pe care le folosim. Îţi trebuie o anumită  tărie de caracter şi curaj să sari, să te desprinzi de simulatorul de paraşutare; totul este foarte complex şi orice amănunt contează".

Un alt cursant, locotenentul Sorin Toader, comandant de grup în cadrul CIOS, sprijină şi el ideea legată de gradul ridicat de solicitare pe care îl presupune acest curs, dar şi caracteristicile de noutate şi interesul pe care i le-a stârnit. Brevetarea îi oferă, consideră el, pe lângă avantaje materiale, şi posibilitatea de a ocupa diverse alte funcţii de paraşutist, precum şi plăcerea (încă doar ghicită, a zborului şi a saltului).

O prezenţă oarecum exotică, prin specificul funcţiei pe care o ocupă la unitatea sa, cea de contabil-şef în cadrul unui batalion de operaţii speciale, este şi sublocotenentul Iulian Coman. Este fascinat de zbor şi instrucţia prin paraşutare, în urma unui stagiu de pregătire desfăşurat în acest loc în timpul şcolii militare, sentiment întărit de prezenţa sa pe aerodrom, alături de colegii săi aflaţi la "zbor". "Am putut vedea astfel atât activităţile premergătoare urcării în avion, cât şi zborul efectiv; stăteam pur şi simplu şi priveam cum se deschid paraşutele şi atunci mi-am zis să încerc şi eu, mai ales că unul din criteriile de a ocupa funcţia pe care sunt a fost şi cel de a fi apt ca paraşutist". "Efortul pe care îl presupune cursul este intens, dar consider că merită" - a încheiat el.

Sergentul-major Mihai Băleanu, abia încadrat în Batalionul 528 Cercetare "Vlad Ţepeş", este foarte hotărât să se breveteze; instructorii, foarte buni, l-au iniţiat în plierea paraşutelor şi l-au ajutat să-şi învingă teama de a sări din "trenajor" (simulatorul de paraşutare).

Caporalul Marius Drăghici, un militar înalt, aflat astfel "mai aproape de cer", încadrat în Batalionul 317 Cercetare "Vlădeasa", consideră această primă etapă a cursului ca "extrem de solicitantă, întrecând chiar nivelul descris în povestirile colegilor deja brevetaţi. Simt presiunea aşteptărilor pe care o au aceştia de la mine şi sper să mă ridic la înălţimea acestora, să nu dezamăgesc. Cel mai greu mi s-a părut la şedinţele de învăţare a aterizării. Chiar dacă nu am terminat cursul, deja mă simt mai aproape de a fi complet din punct de vedere profesional; aceasta şi gândul că voi fi un paraşutist militar, mă face deja să mă simt un pic mai bun decât ceilalţi".

Greutăţile cu care se confruntă instructorii CIOS, cele legate de mărirea rândurilor lor, de condiţiile de instruire, nu întotdeauna la cele mai potrivite standarde sau de lipsa investiţiilor în baza materială, se disipează de fiecare dată în euforia satisfacţiilor pe care le au, atunci când cursanţii pe care-i formează reuşesc să facă primele salturi. Dar acesta este un alt capitol al pregătirii noilor paraşutişti, la care sperăm să luăm parte în perioada următoare.