Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Militarii din prima serie de anul acesta a cursului de atestare paraşutişti, organizat în cadrul Centrului de Instruire pentru Operaţii Speciale "General-maior Grigore Baştan" – (CIOS) din Buzău, au fost atestaţi. Cea de-a cincea paraşutare au executat-o joi, 19 mai, când s-a încheiat şi cel de-al doilea modul al cursului.

Toate cele cinci paraşutări obligatorii pentru a obţine brevetul le-au executat pe Aerodromul de la Boboc, iar dacă în prima parte a cursului militarii au fost nevoiţi să facă faţă unui program de instruire la sol foarte solicitant, al doilea modul s-a dovedit a fi cu mult mai dificil, dar în aceeaşi măsură plin de satisfacţii.

"Pregătirea noastră de la sol s-a materializat în ceea ce am desfăşurat pe timpul acestei săptămâni, şi mă refer aici la executarea celor cinci paraşutări în condiţii foarte bune – avea să ne declare la final, căpitanul comandor Dumitru Drăghici, şeful Catedrei de instruire paraşutişti. Din cei cincizeci şi nouă de militari cu care am început acest curs, au absolvit doar cincizeci şi patru. Unul nu a reuşit să treacă baremele probei practice de la sol şi a trebuit să se retragă. Un al doilea cursant nu a reuşit să se desprindă de aeronavă la prima paraşutare, iar ceilalţi trei au fost angrenaţi în alte activităţi în această perioadă. În ultimele două zile, cursanţii au avut parte de un tratament special. Este vorba de zborul tactic, timp de două ore, cu aeronavele partenerului american, când au fost simulate mai multe situaţii-limită: atacarea aeronavei de către un adversar şi aplicarea contramăsurilor, precum şi aterizări de urgenţă. Este un zbor foarte frumos pentru cei experimentaţi, dar foarte greu, solicitant, cu senzaţii chiar neplăcute pentru începători."

Primul salt – examen de maturitate

Pentru locotenentul Sorin Toader, a cincea paraşutare a fost grea şi uşoară în acelaşi timp: "La primul salt am avut cea mai frumoasă senzaţie, deoarece de la zgomotul destul de mare din aeronavă am trecut la o surprinzătoare linişte, iar preţ de câteva secunde, am fost singur, după care am conştientizat că mai sunt şi alţi colegi alături de mine. Nu i-am prea recunoscut la primele salturi, deorece m-am concentrat mai mult pe zborul meu şi să-i evit pe cei din apropiere. La al cincelea, am reuşit chiar să mai schimbăm şi câteva vorbe. Greutatea se datorează zborului tactic efectuat pe parcursul a două ore. Experienţa acumulată la cele patru salturi anterioare mi-a oferit posibilitatea de a executa în cele mai bune condiţii atât părăsirea aeronavei, cât şi aterizarea. Este o mare diferenţă între saltul din trenajor şi cel din aeronavă. La simulator ai timp să îţi calculezi paşii pentru a-ţi pregăti desprinderea. În aeronavă, ritmul este destul de alert pentru părăsirea acesteia şi totul se întâmplă în fracţiuni de secundă. Din acest motiv, nu ştiu cât am reuşit să respect toate indicaţiile pe care le-am primit de la instructori."

Atitudinea pozitivă din prima parte a cursului, a caporalului Marius Dreghici, de la Batalionul 317 Cercetare "Vlădeasa", s-a păstrat până la final: "Încrederea în forţele proprii este şi mai mare acum. Mă simt ca şi cum aş fi realizat ceva imposibil, deşi sunt conştient că mulţi alţii au sărit cu paraşuta înaintea mea; nu suntem noi prima generaţie de paraşutişti. Primul salt a fost copleşitor. Am avut emoţii mai mult în privinţa aterizării. Eram foarte sigur că o să mă desprind de avion, dar nu ştiam cum o să fie la aterizare. Din fericire, nu am avut niciun incident şi salt după salt am prins încredere, iar după primele două, am ajuns să nu am absolut nicio emoţie în privinţa vântului sau a aterizării. Am constatat chiar că vântul este prietenul paraşutiştilor, mai ales la aterizare. Chiar şi aşa, instructorii au continuat să ne explice tot ceea ce avem de făcut, ca nu cumva, din cauza euforiei primului salt reuşit, să uităm ce am învăţat."

Căpitanul Claudiu Andrei Grandel, din Batalionul 495 Infanterie, declara: "În prima parte a cursului, fiecare din noi am încercat să acumulăm cât mai multe informaţii în cadrul complexului de antrenament la sol şi la sălile de specialitate. Acum, fiecare a învăţat pe pielea lui, de la un salt la altul, să-şi corecteze greşelile, pentru a executa salturile cât mai bine. Este o mare diferenţă între saltul din trenajor şi cel din aeronavă. Când ai părăsit aeronava şi ai făcut pasul magic în gol, te simţi neputincios, eşti la voia paraşutei pe care tu ai pliat-o. Primul salt a fost ceva cu totul deosebit. Momentul cel mai important este acela când cel din faţa ta a sărit şi rămâi singur în uşa avionului. Sunt aşa de multe operaţiuni de făcut, dar emoţiile te copleşesc, ai impresia că inima îţi zboară din piept şi prin minte îţi trec tot felul de gânduri. Eu m-am gândit în primul rând la familie. Băieţelul meu are trei anişori şi ultima dată când am vorbit cu el mi-a spus: «Tată, să fii curajos!» Acest lucru m-a îmbărbătat. M-am gândit şi la alţi colegi, care sunt deja brevetaţi, iar dacă ei au putut, trebuia să pot şi eu. Cu încredere în forţele proprii, în instructori şi în tehnică, totul este posibil. Dar de la început nu poate fi totul perfect. Având în vedere că suntem fără experienţă, s-a întâmplat ca nu toate aterizările să fie conform indicaţiilor primite de la instructorii noştri. Personal, la două dintre salturi nu am aterizat în condiţii ideale, dar totul a fost bine până la final şi am reuşit astăzi, după al cincelea salt, să intrăm în casta selectă a paraşutiştilor militari."

Aşa cum cred că s-a putut înţelege, examenul de maturitate este dat în uşa avionului, dar până să ajungi la sol urmează acea perioadă când timpul trece aşa de repede, iar altitudinea scade vertiginos. Operaţiunile pe care trebuie să le exerciţi sunt multiple şi nu trebuie scăpat din vedere niciun amănunt. Pentru caporalul Claudiu Budică, cel care a sărit primul din aeronavă, bucuria celui de-al cincelea salt reuşit a fost dublată de vestea primită de la colegii din batalion, care l-au anunţat că a fost trecut în rândul subofiţerilor. Mesajul l-a primit când era în aer, dar nu l-a putut citi decât după aterizare.

"Aceasta este cea mai tânără şi cea mai numeroasă promoţie de paraşutişti militari brevetaţi – ne-a declarat cu mândrie plutonierul-adjutant Julien Popa, un instructor cu experienţă. Procentul de absolvenţi al acestei serii este destul de mare, ceea ce înseamnă că au dat dovadă de o foarte bună pregătire fizică şi psihică, mai ales că două zile au avut parte şi de un solicitant zbor tactic înainte de paraşutare. Bucuria lor, pe care ne-o transmit şi nouă, instructorilor, este bucuria unui vis împlinit. De acum vor avea dreptul să poarte însemnele de paraşutist militar: bereta bordo, insigna de paraşutist militar, ecusonul de paraşutist militar, iar în buzunar vor avea brevetul de paraşutist militar."

În perioada imediat următoare au fost completate documentele necesare şi înaintate către Autoritatea Aeronautică Militară Naţională, în vederea acordării brevetului pentru noul tip de paraşută – PSP M 1 – intrată în dotarea forţelor terestre. Dar pentru ei, viaţa de paraşutist de abia acum începe, iar pentru a se menţine în formă, trebuie să continue antrenamentele cu aceeaşi seriozitate.