Statul Major al Forţelor Terestre organizează în perioada premergătoare Zilei Forţelor Terestre, 23 aprilie, programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, competiţii sportive şi aplicativ-militare, precum şi ceremonii militare.

Sâmbătă, 1 aprilie, pe balta Greaca Cercani s-a dat startul competiţiilor sportive, prin desfăşurarea concursului de pescuit sportiv. La competiţie s-au înscris peste şaizeci de concurenţi, pescari pasionaţi, care au format treizeci şi trei de echipe. Pentru a păstra caracterul informal al activităţii de pe "teatrul de operaţii" Greaca Cercani şi pentru a fi în spiritul pasionaţilor de pescuit, organizatorii au  supranumit prima ediţie a Concursului de pescuit sportiv  -"Cupa Mincinoşilor".

Concursul de pescuit staţionar s-a desfăşurat în sistemul "prinde şi eliberează" (catch & release) şi a debutat cu tragerea la sorţi a locurilor de pescuit,  urmată de operaţiunea cea mai importantă, din perspectiva pescarilor, nădirea spaţiului de pescuit. Calitatea şi cantitatea nadei, aromele folosite, locul de nădire au fost primele elemente care urmau să ducă la capturile care la sfârşitul concursului au făcut diferenţa între concurenţi. Odată cu primele raze ale soarelui, la ora şapte dimineaţa, concurenţii au trecut la treabă.

Dacă o parte dintre concurenţi au avut în cârlige capturi frumoase de caras, aceştia nu au putut face faţă pescarilor care au fost preferaţi de crapi.

Prin regulamentul competiţiei, fiecare echipă a pescuit cu un număr maxim de patru ustensile, cu o montură de maxim două cârlige, iar peştii prinşi au obligat comisia de arbitraj să parcurgă destul de des cei peste doi kilometri ai liniei de pescuit, pentru a cântări capturile ce au fost apoi eliberate.

La sfârşitul unei zile frumoase de primăvară, după zece ore de concurs, greutatea peştelui capturat a desemnat câştigătorii primei competiţii de pescuit sportiv organizată de Statul Major al Forţelor Terestre, astfel: locul I - Dan şi George Mariniţă, locul II - Ionuţ Smircea şi Radu Manea, iar locul III a fost ocupat de George Leşan şi Madălin Stanciu. Cântarul oficial a arătat 50,710 kilograme pentru echipa de pe locul I, aceleiaşi echipe revenindu-i şi trofeul pentru cea mai mare captură, în greutate de  4,850 kilograme.

Alături de organizatori, la festivitatea de premiere a fost şi locţiitorul pentru Operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Tudorică Petrache, care a înmânat premiile câştigătorilor şi le-a mulţumit concurenţilor atât pentru participare, cât şi pentru spiritul de fair-play de care au dat dovadă.

Toţi concurenţii au primit din partea organizatorilor diplome pentru diverse categorii, cum ar fi: "Maestrul pescar", Cei mai pasionaţi pescari", "Speranţa nu moare niciodată", "Cel mai bun pescar povestitor", culminând cu categoria "Decât nimic, mai bine un peşte mic – Cel mai perseverent pescar". Nu au fost uitaţi nici tinerii  Luca Prundaru şi Şerban Crudu (9 şi 8 ani), care au luat premiul pentru cea mai modestă captură, dar au promis că vor creşte mari şi atunci lucrurile vor sta cu totul altfel.

Activitatea desfăşurată pe balta Greaca Cercani s-a încheiat  când soarele se apropia de trecerea sub orizont, cu o fotografie de grup.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Zimbru 23
Instrucţie întrunită la ZIMBRU 23
Publicat pe: 05.10.2023
Afişări: 71
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 69
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 74

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 99
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 76
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 76
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 135
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 122

Citeşte şi:

Comentarii