PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Şapte ţări, un exerciţiu - „Platinum Eagle - 17.2”
Publicat pe 27.04.2017
200 de militari din Forţele Terestre Române, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate "Mărăşeşti", precum şi din Batalionul 307 Infanterie Marină (subordonat Statului Major al Forţelor Navale) participă la modulul de pregătire „Platinum Eagle-17.2”, din cadrul exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force -17” (BSRF-17).
Exerciţiul se desfăşoară în perioada 24 aprilie - 4 mai, la Centrul Secundar de Instruire Babadag, judeţul Tulcea - informează Ministerul Apărării Naţionale.
Militarii români se vor instrui alături de peste 400 de militari din Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Muntenegru, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. Antrenamentele includ trageri cu muniţie reală cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivel de subunitate.
„Platinum Eagle - 17.2” are ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.
BSRF este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Corpului de Infanterie Marină al SUA dislocat în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Activitatea are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor, în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.
Comentarii