PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Miercuri, 14 iunie, în poligonul din Cincu, în faţa unei numeroase şi onorante asistenţe, s-a desfăşurat un amplu exerciţiu cu trageri de luptă, parte a exerciţiului multinaţional „Noble Jump-17”.
Partea principală a programului Zilei Distinşilor Vizitatori (DV Day), exerciţiul cu trageri de luptă din această zi a marcat încheierea etapei de instruire în comun a militarilor din cadrul Forţei Întrunite cu Grad Ridicat de Operativitate a NATO (VJTF) dislocate în poligonul Cincu, în cadrul celui mai important exerciţiu din acest an al Alianţei Nord-Atlantice - „Noble Jump-17”.
La activitate au participat: şeful Statului Major General, general Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Marius Harabagiu, comandanţi de mari unităţi şi structuri din cadrul Ministerului Apărării, reprezentanţi ai tuturor categoriilor de forţe ale armatei, precum şi ale diverselor instituţii din cadrul sistemului naţional de apărare, invitaţi militari străini, reprezentanţi ai armatelor partenere din cadrul Alianţei.
Interesul pentru această activitate a fost unul deosebit, dovadă fiind şi numeroşii reprezentanţi ai presei naţionale şi internaţionale prezenţi în poligon. În faţa acestora, la debutul exerciţiului din teren, a fost ţinută o conferinţă de presă de către ministrul Apărării naţionale, Gabriel Beniamin Leş, şi amiralul Michelle Howard, comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, structura care a planificat şi care conduce „Noble Jump-17”.
Înaltele oficialităţi au menţionat scopul şi importanţa acestui exerciţiu, primul în care România joacă din toate punctele de vedere rolul naţiunii-gazdă, nu doar prin asigurarea sprijinului specific, dar şi prin comanda şi controlul forţelor care se dislocă, de către structurile multinaţionale de pe teritoriul său (Divizia Multinaţională de Sud-Est şi Forţa de Integrare NATO).
"Apreciez susţinerea autorităţilor ţărilor-gazdă Grecia, Bulgaria şi România şi strânsa lor cooperare pentru ca Noble Jump 2017 să demonstreze că aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa noastră se situează la cel mai înalt nivel. Exerciţiul demonstrează punerea în practică a propunerilor făcute de şefii din Alianţă la Summit-ul din Ţara Galilor, din 2014. Implementarea planului de acţiune a demonstrat angajamentul ferm al apărării colective şi asigurarea securităţii tuturor membrilor NATO" - a declarat amiralul Michelle Howard.
La rândul său, ministrul Apărării a reafirmat dorinţa României de a continua, prin alocarea bugetară propusă, modernizarea armatei şi asigurarea interoperabilităţii acesteia cu celelalte armate din cadrul Alianţei: "Anul 2017 este primul an când alocarea bugetară ajunge la 2% din PIB, cu un nivel de peste 40% pentru înzestrare. Suntem decişi să menţinem acest procent cel puţin în următorii 10 ani", adăugând că „România a devenit din beneficiar de securitate, un furnizor de securitate regional în cadrul NATO”.
Exerciţiul cu trageri de luptă a fost unul complex, în care au fost implicate toate detaşamentele din cadrul VJTF dislocate în Cincu, dar şi alte structuri: ale forţelor terestre, de operaţii speciale sau de aviaţie.
Scenariul exerciţiului s-a bazat pe reacţia VJTF la o agresiune străină care a ocupat o parte a teritoriului naţional şi la respingerea inamicului pentru eliberarea acestuia. În cadrul momentului tactic jucat, într-o primă fază, militari din cadrul forţelor de operaţii speciale româneşti, sprijiniţi de o baterie norvegiană de supraveghere şi identificare a ţintelor, au executat o misiune în spatele liniilor inamice. În faza următoare, patru companii multinaţionale din cadrul VJTF şi două companii româneşti de infanterie din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, sprijinite de bateria norvegiană de supraveghere, de două baterii de obuziere româneşti, de o companie poloneză de infanterie mecanizată şi o companie românească de tancuri constituie Grupul de Luptă menit a respinge inamicul şi a-l alunga de pe teritoriul ocupat, nimicindu-i capacitatea de luptă. Pe tot timpul exerciţiului, militarii români din cadrul Companiei de Poliţie Militară VJTF au îndeplinit misiunile specifice din cadrul poligonului.
Pe timpul ducerii acţiunilor de către forţele de la sol, elicopterele „Puma” SOCAT şi avioanele tip MIG-21 „Lancer” au executat trageri cu muniţie reală în cadrul poligonului, sprijinite de avioanele F-16 româneşti şi de avioane „Typhoon” din dotarea trupelor britanice. De asemenea, elicopterele „Apache” americane şi-au dezlănţuit şi ele puterea de foc, făcând spectacol de forţă şi manevrabilitate în faţa celor câteva sute de spectatori. De altfel, toate gurile de foc, de la cele individuale, la cele de pe tehnica de luptă ori obuziere au dezlănţuit o ploaie de gloanţe şi proiectile în poligon, spulberând ţintele amplasate pe o suprafaţă impresionantă din cuprinsul acestuia. Către finalul exerciţiului, două avioane C-27J „Spartan” româneşti au asigurat dislocarea în adâncimea dispozitivului inamic a paraşutiştilor militari, care au lichidat un punct de comandă.
***
În preajma tribunelor oficiale a fost organizată o expoziţie de tehnică militară cu tehnica participanţilor la acest exerciţiu, prilej de informare şi relaţionare între militarii din diferitele ţări, dislocaţi în Cincu.
Cu această ocazie, dar şi pe timpul desfăşurării propriu-zise a exerciţiului, i-am observat pe câţiva dintre militarii români care au sprijinit activităţile VJTF, instruindu-se alături de aceasta.
Sublocotenentul Emanuel Cristian Dincă, din cadrul Bateriei de asigurare date a Batalionului 325 Artilerie, aflat la prima sa aplicaţie: „Misiunea noastră este de a observa spargerile artileriei în teren şi de a le corecta, cu ajutorul posturilor de observare dotate cu sistemul <Argus>, un sistem foarte avansat, care ne dă corecţiile pentru loviturile de artilerie. Misiunea noastră este foarte importantă, pentru că fără noi nu se poate trage. Noi asigurăm eficacitatea tragerii, urmărim efectul la ţintă şi corectăm tragerea. Pe lângă posturile de observare, bateria are şi o grupă topo care, înaintea tragerii, identifică coordonatele din teren şi ne ajută să le transpunem pe hartă, fiindu-ne astfel mult mai uşor să executăm tragerea în condiţiile cele mai bune. În cadrul exerciţiului de astăzi [n.n.: cu ocazia DV Day], obuzierele calibru 152 mm din dotarea batalionului vor executa foc concentrat şi foc de baraj cu lovituri explozive şi lovituri cu focos fuzant”.
Locotenentul Petre Stoica, din cadrul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană, este în Cincu cu un pluton dotat cu sistemul antiaerian „Gepard”. Participă la exerciţiu la rugămintea partenerului american de a se instrui împreună cu o escadrilă de elicoptere „Apache”.
„Rolul nostru a fost de căutare, descoperire, urmărire şi combatere a ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici şi forte mici şi care apar prin surprindere. Pe timpul exerciţiului, având în vedere că poligonul nu este omologat pentru trageri antiaeriene, nu am tras cu muniţie reală sau de manevră, dar am avut mereu alături un pilot american, care nota ora la care aveam foc liber şi puteam nimici ţinta, apoi confruntam în baza lor datele luate de elicoptere, pentru a vedea care dintre noi l-a văzut primul pe celălalt şi a reuşit astfel să combată ţinta. A fost un exerciţiu benefic pentru noi, fiind primul de acest fel în care am executat misiuni de însoţire a unor ţinte reale. Ne-am verificat astfel complexul antiaerian şi ne-am dat seama că avem un sistem la standarde foarte bune, primind un feed-back pe măsură şi de la partenerul american. Mijloacele s-au purtat foarte bine, nu am avut niciun incident tehnic, şi chiar am fost foarte mulţumiţi şi noi, şi partenerii, de această activitate”.
***
În încheiere, amintesc cuvintele locotenent-colonelului Fred Lewald, ofiţerul german din cadrul Comandamentului Întrunit de la Napoli, care este şi ofiţerul de proiect al exerciţiului: „A nu se uita un lucru foarte important: exerciţiul nu se încheie odată cu DV Day. După acest moment, avem o perioadă de şapte-opt zile, în care va trebui să redislocăm toate forţele participante către locaţiile lor de bază, iar aceasta este o responsabilitate a Diviziei Multinaţionale de Sud-Est. Nu este o sarcină uşoară, pentru că, iată, pe timpul perioadei de dislocare ne-am confruntat cu anumite situaţii în unele puncte de trecere a frontierei, deci trebuie să luăm în considerare anumite riscuri şi să fim pregătiţi pentru a avea un plan de rezervă”.
Urăm astfel tuturor participanţilor drum bun către casă şi, la evaluarea activităţilor desfăşurate în cadrul acestui exerciţiu, să poată considera că obiectivele le-au fost îndeplinite.
Comentarii