PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Reprezentantul militar naţional, la sfârşit de misiune
Publicat pe 19.07.2017
„Uită trecutul, dar scrutează viitorul” – spune un vechi proverb afgan. Afganistan – o ţară măcinată secole la rând de zeci de conflicte care au lăsat, pe rând, urme adânci în sufletul poporului său, o ţară a aparenţelor şi politeţii, ce continuă să fie un loc în care onoarea este preţuită şi protejată mai presus de orice, uneori chiar mai presus de instinctul de conservare.
Afganii sunt generoşi şi preţuiesc generozitatea altora. Ospitalitatea este esenţială pentru menţinerea unei bune reputaţii, iar percepţia timpului diferă faţă de modul în care percepem noi timpul, cu o abordare mult mai lentă şi relaxată a problemelor, unde încercarea de a-i grăbi este percepută ca o insultă.
Apariţia organizaţiei teroriste SI-K (Statul Islamic din Korasan), ramura pakistanezo-afgană a binecunoscutei SIIL-DAESH, alături de mişcarea talibană, complică şi mai mult lucrurile în această ţară, având în vedere incapacitatea administraţiei afgane de a face faţă unei noi ameninţări.
În Baza Militară Aeriană Kandahar (pentru cei ce nu au fost aici – un adevărat oraş ridicat în jurul aeroportului măturat iarna de ploi abundente şi vara de vânturile deşertului) l-am găsit, alături de militarii Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei „Lupii Negri”, pe comandorul de marină dr. Dorel-Toma Truşcă, Reprezentantul Militar Naţional în teatrul de operaţii din Afganistan. Face parte, împreună cu locotenent-colonelul Sabin Angheru, ofiţerul de legătură al Reprezentantului Militar Naţional, din cea de a XV-a rotaţie, în teatrul de operaţii din Afganistan, a echipei de legătură a Statului Major General.
Comandorul de marină dr. Dorel-Toma Truşcă, ofiţer de marină cu experienţă bogată atât pe mare cât şi pe uscat, se află la a doua sa misiune în Afganistan.
În cariera sa a îndeplinit, pe rând, funcţii de comandant dragor de radă, de vedetă purtătoare de rachete şi de corvetă, iar de peste zece ani îşi desfăşoară activitatea în Statul Major General, ca şef al Serviciului Instrucţie din cadrul Direcţiei Instrucţie şi Doctrină.
Glumind, spunea că aici, în Afganistan, se simte ca un marinar de apă plată care se luptă cu furtunile de praf.
Rolul echipei în teatrul de operaţii din Afganistan este de a asigura interfaţa comunicării tuturor militarilor români din toate structurile existente, menţinerea legăturii şi schimbului continuu de informaţii cu Comandamentul Forţelor Întrunite şi, prin aceasta, cu conducerea Statului Major General, precum şi reprezentarea naţională la nivelul comandantului operaţiei.
Misiunea echipei de legătură constă într-un cumul de sarcini şi activităţi care presupun, printre altele, aplicarea intenţiei comandantului operaţiei reflectată în documentele de planificare şi conducere, facilitarea sincronizării acţiunilor capabilităţilor militare româneşti dislocate în Afganistan, ce implică acţiunile curente şi viitoare ale acestora.
„Uneori, când situaţia impune, putem asigura asistenţă pentru forţele militare naţionale dislocate în teatrul de operaţii ca element de legătură cu comandamentul forţelor, participând în acelaşi timp la şedinţele de informare zilnice sau speciale, organizate în cadrul acestuia” – a spus comandorul Truşcă.
La capitolul misiuni executate în teatrul de operaţii din Afganistan, comandorul Truşcă ne-a reamintit contribuţia esenţială la sistemul defensiv al bazei pe care o au militarii români, ei contribuind, alături de subunităţi ale armatei SUA, la sistemul de apărare al zonei apropiate (Ground Defence Area).
Centrul de greutate al prezenţei româneşti în Afganistan este reprezentat de misiunea Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei, organizat pe structura Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri”, din Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, cu misiunea principală de a securiza Baza Militară Aeriană Kandahar şi de a asigura protecţia forţei, atât pentru trupele proprii, cât şi pentru echipele de consiliere şi instruire ale Armatei Naţionale Afgane.
Principalele tipuri de misiuni executate de militarii ieşeni sunt marcate de acţiunile independente sau în parteneriat cu forţele de securitate ale armatei naţionale afgane (ANDSF), îmbarcat sau debarcat, desfăşurate în scopul interzicerii amplasării dispozitivelor explozive improvizate (C-IED), executării atacurilor cu foc direct sau indirect, atât asupra militarilor forţelor Coaliţiei, cât şi ai ANDSF sau populaţiei civile din districtele DAND, DAMAN şi SPIN BOLDAK.
Militarii batalionului desfăşoară acţiuni de angajare a liderilor militari sau civili, în scopul creşterii capabilităţilor forţelor ANDSF şi sporirii încrederii în reprezentanţii GIROA de a asigura un mediu sigur şi stabil în sudul Afganistanului.
Alături de militarii Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei „Lupii Negri”, comandorul Truşcă i-a reamintit şi pe ceilalţi militari români dislocaţi în Afganistan care desfăşoară misiuni umăr la umăr cu partenerii de Coaliţie în cadrul echipelor de consilieri instituţionali, de asistenţă şi instruire, din comandamentele regionale nord şi sud: militarii detaşamentului de poliţie militară din Bagram, echipele de informaţii militare, grupul de forţe speciale, echipa de operare de pe aeroportul din Kabul, spitalul ROL 2, Elementul Naţional de Sprijin şi comandamentul Resolute Support.
Pentru a fi în măsură să execute sarcinile şi misiunile specifice, echipa de legătură trebuie să cunoască în orice moment intenţiile autorităţii militare naţionale de decizie privind misiunile şi operaţiile în desfăşurare, precum şi nevoile esenţiale de informaţii ale şefului structurii pe care o reprezintă, condiţii esenţiale în stabilirea colaborării şi comunicării cu partenerii din cadrul misiunii Resolute Support.
„Acordul de comandă existent în teatrul de operaţii din Afganistan, alături de capacitatea de luptă şi limitările capabilităţilor naţionale reprezintă elementele esenţiale care trasează coordonatele misiunilor şi configurează cerinţele operaţionale ale acestora, în strânsă corelaţie cu documentele naţionale de planificare” – a subliniat comandorul Truşcă.
Un rol important în desfăşurarea misiunii echipei de legătură îl are educaţia militară, cultura generală şi formaţia profesională, elemente ce îi ajută în toate situaţiile.
Cunoaşterea mediului operaţional şi de securitate, a detaliilor particulare asociate misiunii sau operaţiei, cum sunt desigur tradiţiile culturale şi religioase ale ţării-gazdă sunt condiţii absolut necesare pentru militarii care intră în contact direct cu partenerii afgani în cadrul activităţilor de consiliere, asistenţă şi instruire, precum şi pentru cei care întâlnesc populaţia locală pe timpul acţiunilor în aria de responsabilitate.
„Ei reprezintă adevăraţii mesageri de pace ai României către un popor pentru care pacea este un cuvânt folosit extrem de rar” – a subliniat Reprezentantul Militar Naţional.
Mândria de a fi român o regăsim zilnic, indiferent de locul în care îşi îndeplinesc sarcinile, sau de natura misiunilor lor aici, în Afganistan, când militarii români sunt unanim apreciaţi, datorită seriozităţii, profesionalismului şi dedicaţiei cu care îşi desfăşoară activitatea alături de parteneri, în cadrul misiunii Resolute Support.
Comentarii