PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Competiţia celor mai buni - 10 ani de existenţă

Publicat pe 18.09.2017
Etapa finală a competiţiei „Subofiţerul/Soldatul anului” – 2017, faza pe Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, s-a desfăşurat în perioada 11-14 septembrie, în garnizoana Şimleu Silvaniei.
Aşa cum îi spune şi numele, competiţia s-a desfăşurat pe două grupe distincte: cea a subofiţerilor, cu denumirea generică „Subofiţerul anului”, şi cea a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu denumirea generică „Soldatul anului”.
Competiţia începută timid în anul 2008, în acest an are 10 ani de existenţă, perioadă în care militarii din cadrul regimentului, ,,fără lipsă de modestie“, datorită profesionalismului acestora, nu au ratat în niciun an podiumul fazei Diviziei 4 Infanterie "Gemina”, trei ani consecutiv clasându-se pe locul întâi la această fază; de asemenea, în anul 2016, din rândul gradaţilor profesionişti, caporal clasa a III-a Găvră Dan a ocupat locul al treilea la faza pe Statul Major al Forţelor Terestre şi a fost trecut în rândul subofiţerilor.
An de an, această competiţie a crescut în valoare, pe de o parte datorită concurenţilor care s-au prezentat tot mai bine pregătiţi, iar pe de altă parte, datorită gradului de dificultate şi al diversităţii cerinţelor şi provocărilor.
Conform regulamentului competiţiei, care a început de la nivel baterie/companie, concurenţii au fost testaţi şi evaluaţi la: proba de educaţie fizică militară, proba de cunoştinţe teoretice, proba de instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie, proba practică, proba de limbă engleză şi proba de prezentare în faţa comisiei de evaluare şi, ca o noutate, cea de verificare a portului regulamentar al ţinutei militare. La acestea s-a adăugat proba-surpriză, cea care, de fiecare dată, punea în dificultate maximă concurenţii, şi în urma căreia clasamentul poate suferi modificări neaşteptate.
Grilele de evaluare au fost întocmite pentru fiecare probă în parte, cu punctaj diferenţiat, în funcţie de complexitatea activităţii evaluate şi de specificul acesteia; probele practice au fost evaluate de către cei mai buni subofiţeri din cadrul regimentului, participanţi în misiuni internaţionale şi câştigători ai ediţiilor anterioare ale acestei competiţii.
Început în forţă
Competiţia a debutat cu proba de pregătire fizică, probă ce a reuşit să încingă atmosfera la propriu şi la figurat, dar şi să insufle concurenţilor spiritul de competiţie. Participanţii au arătat prin atitudinea lor că îşi doresc să prindă podiumul, fiind conştienţi că această probă are o pondere mare în calcularea punctajului, iar lupta cu secundele va conta în final. Cu mintea limpede şi creierul oxigenat, s-a trecut la a doua probă a zilei, cea teoretică.
Aceasta a fost mai puţin solicitantă din punct de vedere fizic, dar avea ca scop verificarea cunoştinţelor militare generale şi de limba engleză ale concurenţilor.
Sub semnul focului în poligon...
În a doua zi a competiţiei, centrul de greutate a fost în poligonul Crasna, unde concurenţii au putut să-şi etaleze calităţile de buni ochitori. Condiţiile meteo au fost favorabile desfăşurării probei, dar apariţia soarelui încă de la primele ore ale dimineţii a constituit un impediment pentru o mare parte din participanţi, fiind nevoiţi să execute corecţiile necesare pentru a lovi ţinta cu cât mai multe gloanţe şi a putea obţine un punctaj cât mai bun.
La acest mic inconvenient pentru unii, dar decisiv pentru alţii, s-a adăugat şi ploaia torenţială. „Este vremea artileristului, domnule adjutant-principal; în Cincu, când tragem cu obuzierul de 152, plouă întotdeauna” - remarca caporal clasa a III-a Ionuţ Puşcaş, din Batalionul 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, unul dintre cei mai buni trăgători.
În partea a doua a zilei, surpriza din proba-surpriză a constat, la rândul ei, în abilităţi şi precizie pentru executarea tragerilor cu pistol-mitralieră, în barem cu masca contra gazelor pe figură. În cadrul acesteia, plutonierul Adrian Văsăliuţ, din Batalionul 316 Asigurare Date ,,Guruslău”, a obţinut un punctaj de 72 de puncte, din 100 posibile.
Traseu aplicativ militar – Pădurea Bicului
Pădurea Bic, situată la marginea oraşului Şimleu Silvaniei, a fost „laboratorul” celei de a treia zi a competiţiei, în care concurenţii şi-au pus în valoare cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului în deplasarea contra timp prin pădure, după azimut, pe distanţa de patru kilometri.
„A fost o probă care ne-a solicitat la efort fizic, dar şi la cunoştinţe practic-aplicativ militare. Greutatea în abordarea primei părţi a acestei probe a constituit-o dificultatea identificării reperelor pe timpul deplasării, precum şi găsirea în timp scurt a indiciilor de la fiecare loc de staţie; experienţa acumulată de-a lungul anilor, pe terenurile de instrucţie, a făcut diferenţa” – ne-a declarat cu multă siguranţă în glas caporalul clasa a III-a Marius Ianc, din Batalionul 7 Cercetare.
Ultima probă a competiţiei a fost cea de prezentare în faţa comisiei de evaluare, un lucru simplu la prima vedere.
Emoţiile celor care trebuiau să-şi prezinte atribuţiile funcţionale ale postului pe care sunt încadraţi, cunoştinţele militare generale, precum şi modul de port regulamentar al ţinutei militare s-au putut observa în gesturi, mimică şi chiar în glasul puţin tremurat. Nu avea cum să fie altfel, atunci când cei care te evaluează sunt cei mai importanţi subofiţeri din cadrul regimentului: subofiţerii de comandă.
Totuşi, fair-play a fost cuvântul de ordine pe parcursul întregii competiţii, concurenţii dând dovadă de spirit de echipă, ajutându- se la nevoie, fiind în primul rând camarazi, şi apoi adversari.
La finalul concursului a urmat stabilirea clasamentulului final şi festivitatea de premiere, oficiată de către comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, colonel Ştefan Toader, care a mulţumit pentru efortul, dăruirea, spiritul de abnegaţie tuturor participanţilor.
„Subofiţerul anului - 2017 ”: sergent Dan Găvră, din comandamentul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”;
Locul II: plutonier Adrian Văsăliuţ, din Batalionul 316 Asigurare Date „Guruslău” ;
Locul III: sergent Ştefan Szilagy, din Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu”.
„Soldatul anului - 2017”: fruntaş Andreea Inceu, din Batalionul 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu”;
Locul II: caporal clasa a III-a Radu Turian, din Batalionul 317 Sprijin Logistic ”Voievodul Gelu”;
Locul III: caporal clasa a III-a Marius Ianc, din Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive ”General Vasile Danacu”.
La finalul competiţiei, câştigătoarea acestei ediţii la secţiunea „Soldatul anului - 2017”, fruntaş Andreea Inceu spunea: „Particip pentru prima dată la această competiţie, a fost grea şi am considerat că trebuie să mă pregătesc în mod special pentru aceasta, deoarece toate detaliile contează. Fiecare probă are un nivel de solicitare, mai mare sau mai mic, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, iar toate se cumulează într-un final”.
Comentarii