Moment aniversar şi transfer de comandă la Baza 4 Logistică „Transilvania”

Maior Dan CRIŞAN
Publicat pe 13.10.2017

Începând cu 15 octombrie 2002, momentul înfiinţării, până în prezent, momentul aniversar al celor 15 ani de funcţionare, misiunea Bazei 4 Logistică „Transilvania” a fost şi a rămas aceeași: realizarea sprijinului logistic al marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor militare ce compun Divizia 4 Infanterie „Gemina”.

Dar ansamblul activităţilor logistice a fost, permanent, unul extins misiunii fundamentale, militarii şi personalul civil ai bazei asigurând suportul specific şi altor structuri din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, prin achiziţii de materiale, mentenanţa tehnicii şi echipamentelor, executarea transporturilor, a hrănirii şi echipării efectivelor, depozitarea armamentului, muniţiei şi materialelor, gestionarea fondului imobiliar, executarea reparaţiilor curente la cazărmi, cartiruirea trupelor, asigurarea agentului termic şi combustibilului solid, menţinerea şi ridicarea continuă a capacităţii operaţionale, de mobilizare şi intervenţie.

O componentă fundamentală a pregătirii militarilor marii unităţi ce are comandamentul dislocat în garnizoana Dej este instrucţia prin practicare. Referitor la acest gen al instrucţiei specific logisticii, amintim câteva repere statistice anuale ale Bazei 4 Logistică „Transilvania”: prin structurile de mentenanţă se execută cel puţin 2.500 intervenţii tehnice, totalizând peste 190.000 ore; prin cele de transport se execută peste 4.500 misiuni de transport, numărul de kilometri depăşind cifra de  450.000 km; prin depozitele specializate se recepţionează şi depozitează  sute de tone de echipamente şi bunuri materiale care, ulterior, se distribuie beneficiarilor din forţele terestre.

La ceremonia militară aniversară, care a avut loc în data de 12 octombrie, la sediul marii unităţi dejene, alături de militarii şi personalul civil ai bazei logistice au participat: generalul de brigadă Teodor Incicaş, locţiitorul pentru resurse al şefului Statului Major General, generalul de brigadă Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, plutonierul-adjutant principal Florea Sas, subofiţerul de comandă al şefului Statului Major General, militari activi şi în rezervă. Din partea mediului civil, la manifestare au participat primarul municipiului Dej, Costan Morar, rude şi prieteni ai gazdelor, alţi invitaţi. Un grup aparte de invitaţi l-au constituit micuţii de la Centrul de Zi „Micul Prinţ”, echipaţi în ţinută de instrucţie, care au oferit felicitări militarilor participanţi la ceremonia militară.

În cuvântul de deschidere a festivităţii militare, comandantul în funcţie al Bazei 4 Logistică „Transilvania”, colonelul Gabriel Boţog, a transmis: „Baza 4 Logistică <Transilvania> a fost remarcată ca structură reprezentativă de sprijin logistic pentru susţinerea forţelor terestre, prin achiziţii de asigurări de viaţă pentru personal, articole de dotare, articole din compunerea uniformelor militare şi bunuri materiale de resort specifice zonelor de dislocare (ale militarilor români - n.r.), transport personal şi echipamente, sprijin tehnic de specialitate în mentenanţa şi/sau modernizarea echipamentelor şi construcţiilor. Tot în acest sens, am asigurat personal de stat major şi execuţie în grupări naţionale şi multinaţionale ale Coaliţiei în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Bosnia-Herţegovina, în lupta în sprijinul păcii şi împotriva terorismului, …demonstrând astfel capacitatea de adaptare şi angajamentul deplin al personalului marii unităţi în exercitarea atribuţiilor la criză şi război în structuri specializate, conform procedurilor NATO”.

Manifestarea aniversară a continuat cu desfăşurarea, sub comanda generalului Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, a ceremoniei de predare-primire a comenzii şi Drapelului de luptă ale Bazei 4 Logistică „Transilvania”, între colonelul Gabriel Boţog şi colonelul Vasile Iojiban, noul comandant al marii unităţi logistice. Noua funcţie a colonelului Gabriel Boţog este de împuternicit locţiitor al şefului Direcţiei Logistice din Statul Major General.

După defilarea militarilor, în finalul festivităţii din Dej, invitaţii au vizionat expoziţia cu armament de infanterie, echipamente şi tehnica de transport şi evacuare din dotarea unităţilor din compunerea bazei.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Combined Resolve XIX
Exercițiul multinațional "Combined Resolve XIX"
Publicat pe: 08.11.2023
Afişări: 34
Zimbru 23
Instrucţie întrunită la ZIMBRU 23
Publicat pe: 05.10.2023
Afişări: 116
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 94
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 87

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 118
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 84
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 84
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 153
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 138

Citeşte şi:

Generalul de brigadă Paul Bontrager şi locotenent-colonelul Adrian-Nicolae Costaru au schimbat gradele de maior cu cele de locotenent-colonel pentru Liviu Şoric
Publicat pe 01.10.2015
Miercuri, 30 septembrie, în Baza Aeriană Kandahar s-a desfăşurat ceremonia de înaintare în grad a "Dragonilor Transilvani". Plutonierul Emil Marius...
"Oficializarea" revenirii în ţară a "Dragonilor Transilvani" s-a realizat vineri, 11 martie, prin ceremonia militară şi religioasă organizată în...
Spiritul de echipă şi camaraderia depăşesc graniţele oricărei naţiuni, iar atunci când competiţia nu doar ne pune faţă în faţă cu partenerii...

Comentarii