PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Autoevaluarea stării Diviziei 2 Infanterie „Getica”

relatii.publice02470@forter.ro
Publicat pe 14.12.2017
Autoevaluarea activităţii desfăşurate în anul 2017 de Divizia 2 Infanterie „Getica” a avut loc în data de 13 decembrie, la comandamentul marii unităţi din Buzău, în prezenţa generalului-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre.
În prezentarea sa, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiţă Vlad, a făcut referire la principalele misiuni ale structurii, care s-au derulat de la începutul anului 2017 până la această dată, problemele majore cu care divizia şi structurile aflate în subordinea ei s-au confruntat, dar şi modul în care acestea au fost gestionate, punând în evidenţă contribuţia personalului din cadrul diviziei pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
Totodată, au fost prezentate şi obiectivele prioritare pentru anul 2018 în contextul colaborării şi cooperării cu celelalte categorii de forţe, comandamente şi direcţii centrale, în scopul îndeplinirii misiunilor.
La finalul activităţii de autoevaluare, comandantul diviziei a raportat: „Divizia 2 Infanterie <Getica> este în măsură să execute misiunile încredinţate!”.
În cuvântul său, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, a mulţumit personalului diviziei pentru rezultatele obţinute, pentru modul cum a înţeles să ducă la îndeplinire misiunile şi sarcinile încredinţate, asigurându-i de sprijinul eşalonului superior.
De asemenea, la activitate au participat comandanţii de mari unităţi şi unităţi din subordine, cadre militare din comandamentul diviziei.
Comentarii