Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Tărie morală, devotament faţă de ţară şi, mai presus de orice, dorinţa de a-l ajuta pe cel de lângă tine. Toate acestea le întâlneşti în Afganistan atât la militarii americani, cât şi la cei români. 

Cuvântul „parteneriat”  reprezintă pentru cele două armate literă de lege - sunt împreună pe câmpul de luptă, sintagma shoulder by shoulder în Afganistan are o altă conotaţie: suntem împreună la instrucţie, în patrule, ne regăsim la ceremonii dar, cel mai important, suntem umăr la umăr în orice situaţie, ne bazăm unii pe alţii, având încredere în pregătirea fiecăruia, apreciind devotamentul aproapelui tău, indiferent de naţie, religie, tradiţie sau cultură.

Recent, în poligonul de tragere „Stoica” (poligon denumit astfel în memoria sublocotenentului p.m. Mădălin Stoica) a avut loc un schimb de experienţă între partenerii americani şi militarii Companiei 3 „Praetorians” din Batalionul de Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor”, bazat pe cunoaşterea caracteristicilor tehnico-tactice şi executarea unei şedinţe de tragere cu armamentul individual din dotarea celor două armate.

Cât despre modul în care s-a desfăşurat această activitate cu partenerul american, am constatat că acesta desfăşoară pregătirea activităţii bazându-se pe aceleaşi principii, iar siguranţa personalului la un astfel de eveniment este la fel ca la noi, prioritară.

Pentru militarii români aflaţi la prima experienţă de acest gen, a fost un moment extraordinar, deoarece au avut ocazia să cunoască, nu doar să vadă, prin Baza Aeriană Militară Kandahar, arma americană M-4, care are la origine celebra puşcă M-16, cunoscută doar din filmele de acţiune americane şi din jocurile video. Aftfel, militarii americani au pus la dispoziţie două modele: puşca de asalt M-4 de calibru 5,56 mm şi pistolul „Sig Sauer” de calibru 9 mm, iar „Vulturii” s-au prezentat în poligon cu puşca automată de calibru 5,45, puşca-mitralieră de acelaşi calibru din dotarea unei grupe de infanterie, dar şi pistolul calibru 9 mm.

După ce s-a terminat pregătirea teoretică a activităţii, în care au fost prezentate cunoştinţe teoretice despre arme, caracteristici tehnico-tactice, montare-demontare, cunoaşterea părţilor mari componente, regulile de mânuire a armamentului, prelucrarea regulilor şi măsurilor de siguranţă în poligon şi a condiţiilor şedinţei (poziţii de tragere, timpi de execuţie, repartiţia muniţiei), a urmat partea practică, în care ne-am ocupat locurile în dispozitiv şi am început să tragem fiecare cu armamentul partenerului. 

Aliniamentul de tragere a devenit, instinctual, locul în care a dominat spiritul de competiţie, dar şi camaraderia caracteristică celor două armate cu capabilităţi diferite, dar cu acelaşi obiectiv. După câteva serii de tragere, pot să spun că s-a creat un mic moment de destăinuiri, iar pe fondul entuziasmului, aprecierile nu au întârziat să apară. Astfel, militarii români au apreciat că puşca de asalt M-4 şi pistolul sunt uşor de manevrat şi au un recul abia sesizabil, precizia este foarte bună, iar M-4, ca orice armă care are în dotare şi lunetă, devine imbatabilă la distanţă. De asemenea, militarii americani erau foarte curioşi să cunoască armamentul nostru, aveau cunoştinţe despre el, dar nu reuşiseră să îl atingă, iar acum au avut prilejul să-l cunoască şi, mai mult decât atât, au rămas şi impresionaţi de performanţele lui: construcţie simplă, design corect, fiabilitate, robusteţe şi eficienţă.

La finalul activităţii, locotenentul Daniel Leah, a precizat: „Şedintele de tragere cu armamentul partenerului american sunt benefice pentru pregătirea noastră continuă şi mai ales pentru desfăşurarea în foarte bune condiţii a  misiunilor tip <Guardian Angel>”.

Activitatea s-a înscris pe coordonatele uzualului, deoarece misiunile comune cu partenerul american în general şi cele de tip „Guardian Angel” în special sunt, în ultima perioadă, tot mai dese. Scopul acestei şedinţe de tragere nu a fost neapărat cuantificarea punctajelor obţinute, prin lovirea precisă a ţintelor, ci mai degrabă închegarea relaţiilor de colaborare, aşa cum a precizat şi sergent (US) Allan Howlett: „Militarii români sunt unii dintre cei mai profesionişti militari cu care am lucrat vreodată de-a lungul carierei mele. Îi apreciez foarte mult, deoarece atunci când aceştia au o misiune de îndeplinit, o tratează cu seriozitate şi fac tot posibilul ca acel obiectiv să fie atins; tocmai din acest motiv, în misiunile pe care le desfăşurăm în parteneriat, ne bazăm pe ei ca pe militarii noştri şi nu ne facem griji că spatele nostru nu este asigurat”.

La final, putem afirma că a fost un schimb de experienţă util, desfăşurat concomitent cu executarea misiunilor în zona de responsabilitate, care la final s-a materializat cu o fotografie de grup şi cu promisiunea din partea ambelor structuri că vor mai repeta astfel de activităţi.