„JOCO 2018” – un altfel de exerciţiu

Locotenent Adelina CRUPĂ
Publicat pe 21.11.2018

În perioada 5-16 noiembrie s-a desfăşurat exerciţiul multinaţional „Joint Cooperation 2018” („JOCO 2018”), în regiunea Nienburg, din Germania.

Având loc pentru a opta oară, „JOCO 2018” a reunit, într-un scenariu comun, 21 de naţiuni partenere NATO şi UE, România aflându-se la a patra participare consecutivă. De asemenena, exerciţiul s-a bucurat de implicarea activă a numeroase organizaţii civile din întreaga lume, membrii comunităţii CIMIC având acces la o platformă multinaţională de training interinstituţional.

Plecând de la scenariul unic „SKOLKAN”,  forţele participante au acţionat într-un cadru fictiv, plasat geografic în zona Scandinaviei, punând în practică funcţiile de bază ale CIMIC, suportul acordat forţei militare, suportul acordat mediului civil şi legătura civil-militară. Un aspect demn de luat în considerare este multiculturalitatea şi diversitatea actorilor implicaţi, numeroase agenţii guvernamentale şi non-guvernamentale, forţe de poliţie locală, reprezentanţi ai UN şi ai aparatului administrativ local, toţi contribuind major la stabilirea unei reţele de interconectare, la evaluarea mediului civil şi identificarea soluţiilor optime pentru acţiuni viitoare.

JOCO este un exerciţiu unic al NATO ce antrenează specialiştii din domeniul CIMIC, exerciţiu care, în acest an, a pus în scenă o operaţie conform articolului 4 din Tratatul Nord-Atlantic, în care ţările partenere NATO au consultări comune atunci când una din naţiunile membre se confruntă cu ameninţarea integrităţii teritoriale, independenţei politice şi securităţii naţionale.

Membrii echipei CIMIC româneşti, cadre militare din cadrul Batalionului 1 CIMIC, au  ocupat poziţii diferite în cadrul exerciţiului, integrându-se pe toată durata desfăşurării operaţiei. 

Locotenent Andrei Ocneanu a ocupat poziţia de şef echipă legătură în cadrul CIMIC Support Unit South (CSU South). Aceasta a avut ca principală sarcină stabilirea şi menţinerea legăturilor cu lideri ai societăţii civile şi identificarea mijloacelor de sprijin reciproc. În cadrul operaţiei, echipa a avut în medie două întâlniri pe zi, angajând reprezentanţi ai instituţiilor publice, membri ai comunităţii locale, diverşi actori civili, în vederea construirii şi menţinerii unei legături stabile şi de durată, şi a creării unui mediu de securitate stabil.

Locotenent Adelina Crupă a ocupat poziţia de locţiitor al Centrului CIMIC, în cadrul CIMIC Support Unit South (CSU South). Platformă directă a schimbului de informaţii şi a interacţiunii cu societatea civilă, Centrul CIMIC a avut ca principale obiective evaluarea şi monitorizarea mediului civil, contribuţia la stabilitate şi siguranţă, stabilirea legăturilor cu LA, LP, IOs, GOs, NGOs. În cadrul Centrului CIMIC au avut loc numeroase întâlniri, atât cu membri ai comunităţii locale, cât şi cu reprezentanţi ai unor organizaţii prezente în zonă. Responsabilitatea, angajamentul, legitimitatea, coperarea sunt câteva dintre mesajele pe care membrii Centrului CIMIC le promovau la nivelul membrilor societăţii, dorind totodată să identifice principalele probleme generatoare de conflict.

Plutonier-major Mihai Chircu a acţionat în cadrul echipei de evaluare din CSU North. Printre acţiunile desfăşurate de echipa de evaluare s-a numărat patrularea în zona ariei de operaţii, în vederea verificării şi colectării informaţiilor referitoare la situaţia civilă şi  identificarea unor posibile proiecte CIMIC.           

Experienţa realistă a acestui exerciţiu, cum ar fi interacţiunea cu brigada de pompieri şi alte organizaţii civile, este unică. La nivel mondial nu există exerciţii CIMIC comparabile, complexitatea facilităţilor de instruire din Germania constituind  principalul atu al seriei JOCO.

Pentru cimicarii români, „JOCO 2018” a reprezentat un prilej inedit pentru a coopera îndeaproape cu omologii din statele participante şi pentru a avea parte de un schimb de experienţă fructuos. 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Zimbru 23
Instrucţie întrunită la ZIMBRU 23
Publicat pe: 05.10.2023
Afişări: 72
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 69
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 74

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 99
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 76
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 76
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 136
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 122

Citeşte şi:

Comentarii