Zilele de foc ale artileriştilor în poligonul Cincu

În perioada 27.09.-10.10.2019 structurile din compunerea Regimentului 69 Artilerie Mixtă ,,Silvania’’ au desfășurat activități complexe de instrucție în Centrul  Național de Instruire Întrunită ,,Getica’’ din Cincu.

Dislocarea în zona de desfășurare a exercițiilor s-a făcut combinat: personalul și tehnica ușoară, prin marș pe căile de comunicație rutieră, iar tehnica grea, prin transport pe calea ferată.

Prima activitate a fost marcată prin desfășurarea unui exercițiu de comandament în teren, în cadrul căruia comandamentul regimentului și statele majore ale batalioanelor din subordine au planificat misiuni pentru sprijinul prin foc al marilor unități și unități din cadrul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina’’, executarea acestor misiuni făcându-se de subunitățile din cadrul regimentului, angrenate în exerciții tactice fără trageri de luptă.

Au urmat tragerile de instrucție și evaluare ale artileriștilor, în cadrul cărora s-au aplicat noile procedee de reglaj al tragerii, prevăzute în manualele de artilerie.

Exercițiile tactice cu trageri de luptă cu secția au încheiat activitățile desfășurate în poligon, militarii demonstrând că au valorificat foarte bine timpul dedicat instrucției. La nivelul subunităţilor s-a urmărit perfecţionarea capacităţii de conducere a comandantului de secție pentru organizarea, planificarea și conducerea acțiunii subunităților pe timpul întăririi sprijinului prin foc, precum și verificarea coeziunii pentru luptă.

Militari din Batalionul 315 Artilerie ,,Simion Bărnuțiu’’, Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive  ,,General Vasile Danacu’’ și  Batalionul 612 Artilerie Antitanc ,,Maramureș’’  au desfășurat situații  tactice fără trageri de luptă și exerciții cu trageri de luptă, în cadrul etapei de instrucție și evaluare.

În pozițiile de observare au stat cercetașii-observatori din cadrul Batalionului 316 Asigurare Date ,,Gurăslău’’, care au asigurat furnizarea datelor de cercetare cu aparatura optoelectronică pentru deschiderea focului de către subunitățile de tragere.

La finalul activităților, comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă ,,Silvania’’, colonel  George Sas, a subliniat: ,,Cincu este <laboratorul> artileriştilor, unde pun în practică antrenamentele desfăşurate în cazarmă, în poligoanele reduse sau pe câmpul de instrucție, iar comandamentul regimentului, statele majore ale batalioanelor și subunitățile luptătoare și de sprijin de luptă au demonstrat că au capacitatea organizatorică de conducere și de execuție a misiunilor de sprijin prin foc a unităților de manevră, din cadrul Diviziei 4 Infanterie <Gemina>, la cei  mai înalți parametri de performanță’’.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 13
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 49

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 66
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 52
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 55
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 109
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 101
Curs intensiv de luptă urbană
Efort, motivaţie şi dorinţa de a fi cel mai bun
Publicat pe: 19.12.2022
Afişări: 73

Citeşte şi:

Publicat pe 11.10.2019
Militarii Batalionului 2 Rachete Antiaeriene din Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” au executat miercuri, 9 octombrie, trageri de...
La 8 decembrie 2017, România a lansat, cu sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO, campania de comunicare publică ,,# WeAreNATO ” , menită să...

Comentarii