Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Ce greu se scurge timpul atunci când aştepti... Bunul de tipar pentru “Revista Forţelor Terestre” şi-a luat zborul către Centrul Tehnic-Editorial al Armatei într-o zi de decembrie fără zăpadă, dar cu aer autumnal. Era numărul 4 din 2020, an cu un impact puternic asupra societăţii şi mersului acesteia.

La sfârşitul lunii februarie, văzând că încă nu s-a întors revista, m-am întrebat ce se întâmplă şi de ce nu a apărut încă forma printată a "Revistei Forţelor Terestre". În urma unei discuţii telefonice, am fost informat că volumul de lucru este uriaş la sfârşit şi început de an, că au existat probleme de personal, oameni care s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar ca totul să pară şi mai dantian, au apărut probleme la maşina de tipărit. În aceste circumstanţe, cred că, până la urmă, doar profesionalismul şi capacitatea de adaptare a oamenilor din Centrul Tehnic-Editorial al Armatei la noile condiţii au făcut ca, totuşi, să apară şi ediţia tipărită. Se produc, astfel, situaţii în care importanţa anumitor solicitări capătă valori avalanşice în planul timpului, care, într-un nivel de analiză complex, determină ca priorităţile să fie stabilite în funcţie de necesitatea imediată a emiţătorului.

În toată această perioadă, publicaţia a ţinut aproape de cei care îi urmăresc activitatea, informându-şi constant cititorii prin canalele de social media pe care le are la dispoziţie. În fiecare număr, munca a patru persoane – atâtea cât ne mai "tocim" coatele în redacţie – devine realitate, se transformă în produs finit. Ne preocupăm să ne îmbunătăţim activitatea de la un articol la altul, astfel încât publicaţia militară să reflecte realitatea şi să se transpună într-o oglindă pentru Forţele Terestre. Pare o muncă titanică, în condiţiile în care nu există niciun redactor încadrat, iar totul cade pe umerii redactorului-şef şi ai secretariatului tehnic din redacţie. Problema personalului este reală, dar în condiţiile actuale, ale ştatului de organizare, nimeni nu se va grăbi să umple golurile existente. Nu atât timp cât nu există o proiecţie a carierei bine definită, care să acopere nevoile de evoluţie, care să te motiveze să devii mai bun, ştiind că treptele pe care le urci sunt stabile, şi care să permită decenţa ca, la finalul carierei, când te uiţi înapoi, să ai mulţumirea că ţi-ai făcut datoria şi că pentru munca şi eforturile tale ai fost răsplătit.

În momentul de faţă există o nevoie acută pentru o radiografie corectă şi echidistantă a presei militare din Forţele Terestre, care să dea soluţiile viabile pentru cele trei ziare şi pentru revista care fiinţează şi se pune la dispoziţia celei mai mari categorii de forţe din armata română. Aduc în discuţie şi situaţia ziarelor, pentru că şi acolo sunt întâmpinate provocări, cele mai multe când vine vorba de tipărit. Limitările pe care le aduc în atenţie şi de care se lovesc zilnic "Curierul Armatei", "Orizont Militar" şi "În Slujba Patriei" sunt pricinuite de lipsa unor tipografii moderne, căci ceea ce există în acest moment aparţine secolului trecut, iar unele utilaje sunt de-a dreptul parte a istoriei, decât soluţie pentru viitor. Am fost obişnuiţi să ne descurcăm cum putem, să rezolvăm situaţii-limită, uneori fără ieşire, sau pe care să le aranjăm "din mers". Toate acestea ar trebui cooptate pentru a face loc unei gândiri constituite după nevoia de informaţie a momentului. Nu putem să proiectăm un viitor stabil, dacă trecutul ne ţine legaţi cu un lanţ de picior, ancoraţi într-o realitate paralelă.

Presa militară în Forţele Terestre supravieţuieşte azi doar din dorinţa unor oameni care nu vor să renunţe la ceea ce fac, care au simţul datoriei şi care nu se dau la o parte din calea obstacolelor, încercând să bătătorească calea pe care, mai devreme sau mai târziu, cineva va păşi. În urma noastră nu rămâne decât hârtia pe care ne aşternem condeiul cât mai corect şi cât mai bine, respectând normele impuse presei de nişă. Nu de puţine ori s-a cântat prohodul presei scrise în epoca internetului. Noi, cei care ne încăpăţânăm să existăm, o să ajungem nu cei care se opun progresului sau care se cramponează în trecut, ci cei care fac ceea ce este corect într-o normalitate atât de relativă... Ce ne deosebeşte şi ce ne apropie azi, ca militari devotaţi unei profesii dificile, ne aminteşte că, pentru adevăr, merită să pui în joc totul, să îţi susţii ideiile cu frenezia cu care azi şi mâine exişti.

Orice formă de reorganizare prin care trece armata, în general, lasă urme sau îndreaptă lucruri, punându-le pe făgaşul normal. O astfel de îndreptare ar putea fi "apă vie" pentru jurnalismul militar din Forţele Terestre, sau ... încă un pas spre groapă. Până atunci rămâne să aştept, în continuare, ediţia printată a revistei; să răsfoiesc "Curierul Armatei" – tipărit la o calitate care nu face cinste secolului pe care îl traversăm (pe o maşină de tipărit din 1970, ce trebuie reparată înainte de fiecare utilizare); "Orizont militar" – numai cu nuanţă de albastru, pe o maşină de tipărit din 1967; şi "În Slujba Patriei" – doar online, pentru că în redacţia de la Iaşi, ziarul nu se tipăreşte decât în câteva exemplare, pe o imprimantă. Sau poate raportul înaintat de către redactorul-şef al "Curierului Armatei", cu documentaţia necesară pentru achiziţionarea prin licitaţie a trei tipografii complete, să primească finanţare, cel mai probabil nu pentru toate, dar măcar pentru una şi tot ar fi un pas mare către normalitate, către viitor.

               Pentru că, totuşi, această situaţie nu poate persista la infinit.