Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Timp de cinci săptămâni solicitante, tinerii artilerişti antiaerieni de anul 1 şi 2 ai Academiei Forţelor Aeriene au legat „o prietenie” strânsă cu tunul 2x30mm din dotarea Forţelor Terestre, pe timpul practicii de specialitate. Această perioadă a avut ca scop introducerea studenţilor în domeniul propriei arme, întărirea disciplinei, dezvoltarea coeziunii şi a abilităţilor de lucru în echipă. Cei de anul 1 aveau să fie puşi pentru prima oară pe scaunul de servant, iar cei de anul 2 urmau să le fie comandanţi de tun.

Primele trei săptămâni i-au găsit în Miercurea Ciuc, în incinta Batalionului 468 Apărare Antiaeriană „Trotuş”, subordonat Brigăzii 61 Vânători de Munte „Virgil Bădulescu”. Aici, entuziasmul „bobocilor” nu a întârziat să apară. Plini de ulei şi negri pe mâini, au demontat şi montat părţi din tun de nenumărate ori, până au început să deprindă abilităţile necesare în manevrarea tehnicii. Din fericire, s-a creat o legătură autentică între instructori şi studenţi. „Viaţa de pe teritoriu” le-a demonstrat importanţa coeziunii grupului în vederea îndeplinirii misiunilor. A fost posibilă trecerea peste acea barieră formală creată de mediul militar, iar relaţionarea autentică s-a evidenţiat prin exemplul dat de comandantul brigăzii, colonelul Nicoale Oros, care a fost prezent deseori în rândul studenţilor, ghidându-i în viitoarea carieră de ofiţer.

O altă vizită importantă avea să fie din partea domnului comandor conf.univ.dr. Marius Serbeszki, comandantul academiei, alături de instructorii studenţilor. Sub privirile lor, viitorii ofiţeri au demonstrat că în scurtul timp departe de academie, s-au pregătit cu seriozitate. Momentul de revedere s-a terminat cu felicitări şi cu convingerea că îşi vor executa misiunea de la Capu Midia cu succes.
         Zilele pline de soare şi praf aveau să se înmulţească în intensitate, căci poligonul din Capu Midia avea să le fie noua casă, iar provocările aveau să fie şi mai mari decât şi-au imaginat. „Botezul focului” a avut loc imediat după sosirea lor. La ordin, şi-au fixat echipamentul pe ei şi au raportat că sunt gata de acţiune. Focul de la gura ţevilor, împreună cu reculul tunului au părut intimidante la început, dar după prima serie de lovituri, orice frică a trecut şi s-a transformat în plăcere. Cu instructorii în spatele lor, au demonstrat că orice provocare poate fi depăşită, cu disciplină în instruire şi încredere reciprocă.
        După „botezul focului” a urmat un eveniment istoric, înfiinţarea Şcolii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu”. Acest moment a fost marcat de un exerciţiu demonstrativ din partea tinerilor artilerişti, în faţa comandanţilor, instructorilor şi a distinşilor invitaţi.

             Printre cei care au fost protagonişti în această perioadă se numără studenta fruntaş Izabela Mistocliu, pe care am rugat-o să ne împărtăşească din experienţa ei:

   -  Cum a ajutat stagiul de practică propriul colectiv? 

   -  Ne-a ajutat să înţelegem că în propriul colectiv ar trebui să primeze comunicarea şi înţelegerea. Având în vedere că echipa de tun e formată din cinci servanţi, am realizat că depindem unii de alţii, ca totul să funcţioneze cum trebuie. Căldura, stresul, oboseala au fost factori care ne-au determinat să ne unim şi mai mult, ca să ne atingem scopurile.

   - Care a fost experienţa ta, ca femeie? Simţi că ai putut face faţă provocărilor unei arme cunoscute în trecut drept "bărbătească"?     

   - Sinceră să fiu, nu m-am simţit cu nimic intimidată în faţa tunului. Având colegii şi instructorii lângă mine, am primit încrederea şi pregătirea de care aveam nevoie pentru a trece cu bine de „botezul focului”. Indiferent că a fost vorba de încărcarea muniţiei sau apăsarea pedalei de dare a focului, nu m-am lăsat cuprinsă de emoţii. Am reuşit să duc la bun sfârşit îndatoririle pe care le-am avut. Cea mai mare satisfacţie am avut-o în momentul în care cu toţii am realizat că tunul nu face diferenţa între bărbaţi şi femei. Indiferent că există stereotipuri de gen, eu şi colegele mele am demonstrat că am fost capabile să ne executăm misiunea.

Celălalt punct de vedere îi aparţine plutonierului Sergiu Paliştan, comandant tun în cadrul Batalionului 468 şi instructor pe durata practicii de specialitate:

  -  Fiind instructor, aţi observat o creştere în coeziunea de grup în rândul studenţilor, în această perioadă?

  -    Da. Probabil datorită faptului că mereu aceştia au căutat să aibă un timp bun, indiferent de condiţiile impuse. Creşterea a fost vizibilă şi m-a bucurat acest aspect.

  -  În imaginea dumneavoastră, cum arată un viitor ofiţer de rachete și artilerie antiaeriană, în urma relaţionării cu studenţii?            

  - Va dezvolta relaţii profesionale şi eficiente cu subordonaţii, în măsura în care va fi capabil să acopere un spectru cât mai larg al domeniului în care s-a   specializat.

                                                                                                          ***

         În final, practica de specialitate a fost benefică studenţilor. Viitorii ofiţeri trebuie să ia contact cu situaţia din teren, cu necesităţile care există şi să cunoască modul în care fiecare subordonat trebuie să îşi execute misiunea.