SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes

SB 23

În perioada 29.05.- 09.06.2023 s-a desfăşurat exerciţiul multinaţional SABER GUARDIAN 23, condus de Comandamentul Forţelor Întrunite “General Ioan-Emanoil Florescu”. Militarii au executat misiuni pe mai multe etape şi în diferite locaţii. Indiferent de locul de desfăşurare, militarii români, aliaţii şi partenerii au demonstrat prin fapte şi multă acţiune că “We are NATO” nu este un slogan, ci o stare de fapt.

Cei 10.000 de miliari din cele 14 naţiuni aliate şi partenere, cu 1.700 mijloace tehnice, s-au instruit intens în 11 locaţii. La Baza 57 Aeriană “Mihail Kogălniceanu” a avut loc secvenţa finală a exerciţiului de evacuare medicală HOSPITAL EXERCISE 23. România a participat la activitate alături de Polonia şi Statele Unite ale Americii, cu personal de specialitate din structurile subordonate Direcţiei Medicale a MApN. Militarii şi-au perfecţionat deprinderile şi procedurile într-un scenariu apropiat de realitate pentru antrenamentul în domeniul asistenţei medicale. În secvenţa de evacuare medicală a fost implicat şi personal de specialitate din Turcia, cu o aeronavă echipată pentru misiuni medicale.
Forţele de apărare cibernetică din România, SUA şi Muntenegru au participat pentru prima dată în operaţia întrunită desfăşurată pe timpul exerciţiului SABER GUARDIAN 23. Specialiştii în securitate şi apărare cibernetică s-au instruit în comun, prin simularea unor scenarii realiste, care au inclus identificarea şi analizarea ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, utilizarea instrumentelor de detecţie şi răspuns la incidente în spaţiul cibernetic. În acelaşi timp, au fost testate tacticile, tehnicile şi procedurile în vederea asigurării protecţiei cibernetice a reţelelor de misiune şi asigurarea sprijinului privind protejarea infrastructurii critice.

La Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă “Smârdan” din judeţul Galaţi s-a desfăşurat ultima secvenţă de instruire din cadrul exerciţiului multinaţional SABER GUARDIAN 23. Am fost câteva zile alături de militarii grupurilor de luptă formate de Brigada 282 Blindată “Unirea Principatelor”, Brigada Multinaţională Sud-Est şi militarii aliaţi şi parteneri. Au fost exerciţii tactice de trageri cu muniţii reale. În poligonul Smârdan a avut loc partea a doua a acţiunii, pătrunderea în adâncimea dispozitivului inamic, după ce, la începutul săptămânii, forţele noastre au forţat trecerea Dunării. S-a urmărit recucerirea terenului deţinut de inamic. În Poligonul Smârdan s-au îmbinat focul şi manevra mijloacelor din dotarea brigăzilor româneşti, a ţărilor aliate şi partenere. A fost o muncă imensă, depusă la temperaturi ridicate, în binecunoscutul praf al poligonului de pe Valea Mălinei. Acţiunile au fost sprijinite cu foc de Regimentul 52 Artilerie, cu instalaţii de artilerie LAROM. Această structură a realizat o premieră, executând foc precis în două poligoane, Capu Midia şi Smârdan, în două zile consecutive, după un marş rapid pe timp de noapte, de aproximativ 200 kilometri.
Trebuie apreciat uriaşul efort logistic, mai ales că în exerciţii au participat diverse tipuri de tehnică militară, din diferite ţări. Planificarea riguroasă, combinată cu o comunicare excelentă, a dat roade. NATO a demonstrat că este capabilă să-şi apere teritoriul, că ţările aliate şi partenere lucrează după aceleaşi proceduri, tehnici şi tactici, iar militarii participanţi le cunosc şi le aplică foarte bine.

“Aici, în Poligonul Smârdan, am desfăşurat o etapă cu trageri reale, integrând toate capabilităţile din cadrul brigăzii, astfel încât să dezvoltăm scenariul şi să ne atingem obiectivele de instruit. Am reuşit să sincronizăm fiecare platformă în funcţie de capabilitate, de categoria de armament şi, bineînţeles, de capacitatea de a angaja ţintele din poligon conform unei matrici de sincronizare foarte bine stabilite, atât spaţial, cât şi temporal. Din punctul de vedere al efectelor, întreaga procedură a fost urmată, completată, astfel încât fiecare entitate, atât de manevră, cât şi sprijin luptă a acţionat la momentul şi timpul oportun. Nu a fost greu să ne sincronizăm atâta timp cât toţi urmăm aceeaşi cale, conform procedurilor şi standardelor de operare.
Prin matricea de sincronizare a exerciţiului, prin instruire în comun, fiecare entitate de manevră, de sprijin, fiecare militar, grupă, pluton, companie a ştiut foarte bine ce şi când să facă, pe cine să sprijine şi de cine să fie sprijinit. Fiecare platformă de luptă a acţionat în conformitate cu ordinele primite, atât de la comandanţii de grupe, de plutoane, dar mai ales de la cei de companii, care şi-au condus eficient fiecare structură” – a declarat comandantul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată şi a unui grup multinaţional de luptă, locotenent-colonelul Dan Niţu.

Vineri, 9 iunie, au avut loc ceremonii de închidere a exerciţiului multinaţional SABER GUARDIAN 23, declarat o reuşită atât de cei care l-au planificat şi condus, cât şi de participanţi.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Zimbru 23
Instrucţie întrunită la ZIMBRU 23
Publicat pe: 05.10.2023
Afişări: 71
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 69
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 73

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 99
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 76
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 75
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 135
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 120

Comentarii