S-a deschis noul an de instrucţie

Militarii Batalionului 495 Infanterie se antrenează împreună cu militarii Batalionului 2 Infanterie, în poligonul de instrucţie din Cincu

Miercuri, 13 ianuarie, în marile unităţi şi unităţi din Forţele Terestre s-au desfăşurat festivităţi prin care s-a marcat începerea noului an de instrucţie.

La Batalionul 495 Infanterie "Căpitan Ştefan Soverth" din Clinceni activitatea a demarat cu introducerea Drapelului de luptă în formaţie şi prezentarea bilanţului activităţilor de instrucţie din anul  2015 de către comandantul unităţii militare, colonelul Laurenţiu Dumitru, dar şi informarea personalului cu privire la responsabilităţile stabilite  pentru noul an de instrucţie. "Batalionul 495 Infanterie a partcipat anul trecut la 70 de exerciţii, iar şase dintre ele au fost internaţionale. De asemenea, s-au executat 776 salturi, ceea ce reprezintă un procent de 78% din totalul baremului la nivelul batalionului".

O altă activitate care a avut loc anul trecut a fost schimbarea a mai bine de jumătate din comanda batalionului în urma procesului de transformare a Diviziei 1 Infanterie "Dacica" în Divizia Multinaţională de Sud-Est. De amintit este şi aniversarea a 25 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care ministrul apărării naţionale a vizitat batalionul. "În ceea ce priveşte anul 2016, având în vedere că majoritatea militarilor din unitate participă la pregătire pentru misiunea din teatrul de operaţii din Afganistan, cei care rămân acasă vor avea sarcini preponderent administrative, asigurarea serviciului de permanenţă şi ne-am propus să refacem baza de antrenament la sol şi să reabilităm pista CISM, dar şi alte lucrări în interiorul cazarmei" - a mai spus colonelul Laurenţiu Dumitru.

Chiar dacă va fi un an mai dificil, majoritatea personalului fiind în pregătire şi ulterior în misiune, comandantul şi-a exprimat optimismul în legătură cu sfârşitul de an: "Sunt convins că după ce misiunea se va încheia şi militarii se vor întoarce înapoi în unitate, vom termina anul în forţă."

Referitor la instrucţia prin paraşutare, echipa de comandă îşi doreşte o schimbare. "Sunt de părere că nu este suficient  ca militarii doar să execute salturi individuale, ci este mai important să o facă într-un cadru tactic şi să insistăm pe desfăşurarea unor activităţi la sol, în condiţii cât mai bune, imediat după aterizare" - a încheiat colonelul Laurenţiu Dumitru.

Pentru că Batalionul 495 Infanterie este o unitate de infanterie atipică, în cadrul structurii fiind şi militari aeronaviganţi, asta aduce în plus, pe lângă instrucţia pe linie de infanterie, şi instrucţia specifică paraşutiştilor. "Chiar dacă este mai dificilă faţă de cea specifică infanteriei, pregătirea fizică suplimentară şi antrenamentele de dinaintea exerciţiilor ne ajută la evitarea accidentelor de toate tipurile" - a precizat şeful compartimentului Operaţii şi Instrucţii, maior George Miron. "În 2016 ne-am propus să menţinem nivelul atins în anul precedent, care a fost unul plin de activităţi; batalionul având multe exerciţii în comun cu armate ale ţărilor partenere. De asemenea, anul acesta ne vom axa pe instrucţia de comandament şi pe cea a forţelor, pe pregătirea fizică militară, iar obiectivul principal va fi integrarea companiei, care va fi dislocată în teatrul de operaţii" - a completat maiorul Miron.

De asemenea, locotenentul Valentin Dincă, numit recent pe funcţia de comandant de pluton, consideră deschiderea anului ca fiind o festivitate simbolică pentru că militarii, prin definiţie, au misiunea de a se instrui. "Este momentul în care un comandant de subunitate trebuie să pună în balanţă toate aspectele anului care tocmai s-a încheiat, să tragă concluzii şi să ştie ce are de îmbunătăţit în noul an de instrucţie. Personal, îmi propun întărirea coeziunii grupului din care fac parte, pentru că sunt de părere că numai un colectiv unit poate să ajungă la performanţă şi la un nivel superior de pregătire".

La rândul său, sublocotenentul Silviu Peştean, comandantul unei companii din cadrul batalionului, îşi doreşte ca în noul an de instrucţie să-şi îndeplinească obiectivele propuse cu succes şi să termine reabilitarea pistei CISM şi a complexului de antrenament la sol. "În companie am şi paraşutişti, iar instruirea lor presupune o foarte bună pregătire pentru a evita eventualele accidentări. Chiar dacă sunt relativ nou pe această funcţie, de la sfârşitul anului trecut fac parte dintr-un colectiv foarte bun, unit, iar împreună vom îndeplini orice misiune".

În acelaşi timp, în poligonul de instrucţie din Cincu, militarii din Batalionul 495 Infanterie care urmează să plece anul acesta în teatrul de operaţii din Afganistan deja se instruiesc împreună cu cei din Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni”.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 49

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 66
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 50
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 54
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 109
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 101
Curs intensiv de luptă urbană
Efort, motivaţie şi dorinţa de a fi cel mai bun
Publicat pe: 19.12.2022
Afişări: 73
”Sky Guardians”, prima piatră de hotar
”Sky Guardians”, prima piatră de hotar
Publicat pe: 28.11.2022
Afişări: 108

Citeşte şi:

O echipă de specialişti aparţinând Centrului de Testare, Evaluare şi Cercetare Ştiinţifică pentru Armamente, din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru...

Comentarii