O floare, un gând sincer şi câteva momente de încântare artistică

Spectacol dat de muzica garnizoanei Buzău, trupa "Ridendo" a Cercului Militar Buzău şi o trupă de canto formată din elevi ai unor şcoli buzoiene

Nu întâmplător, în luna Martie, când primăvara începe, se sărbătoreşte Ziua Femeii.

Este, cu siguranţă, o lună specială, în care gândul fiecăruia dintre noi se îndreaptă către o femeie dragă din viaţa noastră. Mama care ne-a crescut, soţia care ne înţelege dragostea faţă de meserie, fiica pe care de multe ori am privat-o de minunatele momente petrecute în familie, sora care s-a bucurat sau a plâns alături de noi la fiecare succes sau eşec întâmpinat.

Femeia şi primăvara sunt expresia a două începuturi fundamentale: prima, a conceperii şi continuităţii vieţii umane; a doua, a începutului trezirii şi reînnoirii naturii.

Ziua de 8 Martie este o recunoaştere a dragostei, a jertfei, a răbdării şi a dăruirii femeii, şi asta pentru că Dumnezeu a înzestrat femeia cu simţăminte mai alese şi cu putere de iubire mai mare decât a bărbatului.

Iată de ce, noi, bărbaţii militari din comandamentul Diviziei 2 Infanterie "Getica", azi, 7 martie, ne–am alăturat vestitorilor primăverii şi am oferit din suflet, ca semn al respectului ce-l purtăm colegelor noastre, o floare, un gând sincer şi câteva momente de încântare artistică.

Ne-au fost alături în frumosul nostru demers, colegii de la muzica militară  reprezentativă a diviziei, trupa "Ridendo" a Cercului Militar Buzău, care a prezentat schiţa "Sentimentul", dar şi trupa de canto formată din elevi ai unor şcoli buzoiene.

Ziua Femeii se constituie într-o frumoasă ocazie, bună pentru toată lumea, pentru a întoarce privirea asupra emoţiilor care merită a fi păstrate şi, chiar dacă cu o floare nu se face primăvară, asemenea gesturi bucură, fie şi pentru o clipă, viaţa celor care sunt colegele noastre.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Zimbru 23
Instrucţie întrunită la ZIMBRU 23
Publicat pe: 05.10.2023
Afişări: 71
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
GATA PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII
Publicat pe: 02.10.2023
Afişări: 69
SB 23
SABER GUARDIAN 23 – Un exerciţiu multinaţional de succes
Publicat pe: 12.06.2023
Afişări: 74

Anakonda-23, misiune îndeplinită
Publicat pe: 12.05.2023
Afişări: 99
Justice Eagle-23.1
JUSTICE EAGLE – 23.1
Publicat pe: 10.04.2023
Afişări: 76
Scutul de foc 23.1
SCUTUL DE FOC 23.1
Publicat pe: 07.04.2023
Afişări: 76
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
"Ţintă prinsă" în poligonul Capu Midia
Publicat pe: 03.03.2023
Afişări: 135
Tabără de instrucţie iarna
Tabără de instrucţie iarna
Publicat pe: 10.02.2023
Afişări: 122

Citeşte şi:

Comentarii