PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Luni, 12 septembrie, Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" şi-a deschis din nou clasele şi porţile, aşa cum, numai în actualul sediu o face de 70 de ani deja, cu ocazia începerii noului an de învăţământ.
Instituţie de învăţământ aflată în topul celor mai bine cotate licee/colegii la nivel naţional, din punct de vedere al rezultatelor, dar mai ales aflată în inimile sutelor de profesori şi a miilor de absolvenţi care i-au însufleţit zidurile de-a lungul timpului, Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" a început un nou an de învăţământ.
Un pic mai primenit cu fiecare an ce trece, pe măsură ce eforturile depuse de cei ce-l au în grijă dau roade şi în acelaşi timp un pic mai bine aşezat în istoria locului şi a organizaţiei militare, în general, cu fiecare promoţie care îl părăseşte, colegiul militar câmpulungean a forfotit astăzi de actuali şi foşti elevi, dar mai ales de vizitatori, rude şi cunoştinţe ale acestora, veniţi în număr mare să-şi vadă copiii, nepoţii şi prietenii în frumoasa uniformă de licean militar.
Ceremonia militară
La eveniment au luat parte, pe lângă marea de apropiaţi ai elevilor, şi oficialităţi militare: generalul de brigadă Dorin Ioniţă - din partea şefului Statului Major General, foşti absolvenţi precum şeful Componentei pentru operatii speciale - colonelul Marius Crăciun, prorectorul Academiei Tehnice Militare (foarte probabil, în căutare de viitori studenţi!) - colonelul Tudor Viorel Ţigănescu, reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Navale, ai Direcţiei de Audit Intern, foştii comandanţi al colegiului: colonelul (r.) Ion Oltei şi colonelul (r.) Ionel Moisă, cadre militare, profesori, reprezentanţi ai oficialităţilor locale.
Comandantul colegiului, colonelul Teofil Ispas, a subliniat, în discursul său, performanţele obţinute de către absolvenţii acestui an (rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat de 100%, cea a admiterii la instituţiile militare de învăţământ superior de 90%), dar şi viziunea managerială pentru anul şcolar care tocmai a început. Referindu-se la elevii clasei a IX-a, i-a felicitat pentru succesul admiterii în cadrul colegiului, adăugând: "Începeţi astăzi o nouă etapă în viaţa dumneavoastră. V-ati angajat pe drumul greu, dar frumos, al carierei militare, pe care vi-l doresc cât mai lung şi plin de reuşite profesionale. Numai cu hotărâre şi printr-o atitudine responsabilă veţi putea depăşi greutăţile specifice acestui nou început". La final, comandantul colegiului a prezentat cadrele didactice şi instructorii militari care-şi vor desfăşura activitatea nemijlocit cu elevii.
![]() Absolventul Adrian Florescu a fost desemnat şeful promoţiei "Andrei Mureşanu-200" FOTO: Silviu-Petru BĂDILIŢĂ |
Mai departe în cadrul festivităţii a fost declarat şef al promoţiei "Andrei Mureşanu-200" absolventul Adrian Florescu, invitat în faţa asistenţei pentru a i se înmâna diploma din partea colegiului şi premiul oferit de Fundaţia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă".
Un alt moment deosebit a fost înaintarea la gradul de plutonier-adjutant, conform ordinului ministrului Apărării Naţionale, a elevei plutonier-major Sabina Calisevici, pentru rezultate remarcabile obţinute în activitatea şcolară (medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, desfăşurată în acest an, la Beijing). Pentru această performanţă, şeful Statului Major General, general Nicolae-Ionel Ciucă, cu sprijinul Asociaţiei de Caritate "Camarazii", a premiat-o pe proaspăta avansată în grad, dar şi pe profesorul de geografie Radu Ciumaşu, cel care a pregătit-o cu răbdare şi încredere.
A urmat, nu fără emoţiile de rigoare, cuvântul elevului plutonier-adjutant George-Codrin Hariga, în numele elevilor de anul IV, în care a rememorat momentele începutului vieţii de licean militar şi a exprimat hotărârea de a fi la înălţimea aşteptărilor şi sprijinului primit din partea familiilor, cadrelor didactice şi a instructorilor, prin rezultatele de la finalul liceului.
Ţin să menţionez că este singura dată, cel puţin în istoria recentă a colegiului, când în rândul elevilor săi se află doi plutonieri-adjutanţi, George fiind avansat la acest grad în urma mediei la învăţătură de la finalul anului III.
I-a urmat la cuvânt, în numele elevilor de clasa a IX-a, elevul Eduard-Iulian Sandu, care a exprimat, foarte veridic şi el de altfel, emoţia "bobocilor" la acest început deosebit din cariera şi viaţa lor.
Venit din Dorohoi, atras de uniforma militară şi de prestigiul colegiului, Eduard a reuşit un rezultat deosebit la admitere, obţinând media 9,95.
Generalul de brigadă Dorin Ioniţă, şeful Direcţiei operaţii şi instrucţie din Statul Major General, şi-a exprimat, la rându-i, cu aceeaşi emoţie caracteristică momentului festiv prezent, şi gândurile domniei sale, adresate "în primul rând elevilor, care astăzi sunt principalii actori în această frumoasă poveste de septembrie". Domnia sa a dat citire apoi mesajului şefului Statului Major General, în care sunt prezentate, pe de o parte, frumuseţea momentului de faţă, mai ales pentru cei care păşesc pentru prima dată pe porţile colegiului militar, dar şi nivelul ridicat al pregătirii la care obligă statutul de "Şcoală europeană" al acestuia, precum şi specificul vieţii şi carierei în uniformă. S-a amintit în cuprinsul mesajului şi de faptul că, începând cu anul 2017, locurile scoase la instituţiile militare de învăţământ nu vor mai fi diferenţiate în funcţie de gen, dar că, în acest sens, vor fi modificări ale baremelor de admitere.
A urmat defilarea elevilor colegiului, în frunte cu comandantul şi locţiitorul acestuia, prilej de emoţii mai ales pentru "boboci" şi apropiaţii lor, dar şi de utilizare intensă a mijloacelor de captare a imaginilor cu viitor potenţial nostalgic, de către aceştia din urmă.
Dincolo de momentul festiv
Când activităţile festive s-au încheiat, am putut sta un pic de vorbă şi cu... vedetele momentului. Pe profesorul Radu Ciumaşu, cel de la care şi acum mai ţin minte capitale de state (federale, că de asta depindea bonusul din catalog), ori vârfuri de masive muntoase (culmea! şi dumnealui ţine minte că are ceva de-a face cu asta!), l-am regăsit la fel de jovial şi modest precum îl ştiam. Ba cred că încă şi mai şi, pe măsură ce dedicaţia şi priceperea domniei sale dau, iată, rezultate de excepţie. A mărturisit că nu se aştepta chiar la un asemenea deznodământ, dar că spera totuşi la o medalie de bronz. Iată, aşadar, că şi dumnealui a primit un "bonus", oferit de eleva plutonier-adjutant Sabina Calisevici.
![]() Eleva plutonier-adjutant Sabina Calisevici, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, împreună cu profesorul îndrumător, Radu Ciumaşu. FOTO: Silviu-Petru BĂDILIŢĂ |
Deşi paşii Sabinei spre performanţă au fost deja urmăriţi îndeaproape, inclusiv în rândurile revistei noastre, am ţinut totuşi să aflu câteva din gândurile ei "post-factum" legate de rezultatele obţinute. Răspunzând curiozităţii mele referitoare la subiectele primite, Sabina a precizat că enumerarea acestora ar fi mai puţin relevantă, dar că au fost complexe, din toate ramurile geografiei. La acest nivel, important este nu atât teoria, să poţi reproduce ori reda ce scrie într-un manual, ci să poţi să prezinţi o informaţie din punct de vedere al aspectului ei practic, subiectele având o importantă latură aplicată. Astfel, Sabina a exemplificat vorbind despre vânt, unde nu atât informaţii simple precum din ce direcţie bate sau unde e mai puternic ori mai slab etc. sunt importante, cât efectul său asupra unei nave într-un anumit context. Un alt "amănunt" demn de luat în seamă pe care l-am intuit şi care mi s-a confirmat este acela că limba engleză e deosebit de importantă: "toate probele se desfăşoară în limba engleză şi atunci, fără să o ştii, cunoştinţele în limba română pot să existe, dar dacă nu le poţi pune pe hârtie, nu află nimeni despre ele".
În încheiere, am întrebat-o cum crede că va folosi mai departe în carieră geografia, iar Sabina a răspuns că "nu şi-ar dori să urmeze neapărat o carieră în domeniul geografiei, în cercetare sau ca profesor, dar având în vedere faptul că în geografie folosim, de pildă, şi matematica ori biologia, cred că orice domeniu aş urma mai departe, geografia îmi va fi utilă".
Între timp, platoul interior şi holurile claselor forfoteau ca... la deschiderea de an şcolar. Pe măsură ce transferul de bagaje între maşinile din parcare şi dormitoarele ori magaziile elevilor atingea apogeul, şi platoul colegiului se umplea de oameni şi zumzet, încât abia mai vedeai uniformele albe de licean militar. Asta şi din cauză, desigur, că cei de an mai mare se retrăseseră strategic la umbră şi, de la înălţimea experienţei deschiderilor de an de învăţământ prin care trecuseră deja, priveau cu detaşare totul. Inclusiv nelipsitele telefoane mobile.
Părinţii ori bunicii "bobocilor", în schimb, erau într-un dute-vino continuu între sălile de clasă, unde avea loc prima şedinţă cu părinţii (mult spus, totuşi, dat fiind afluxul mare de rude şi uşile ce nu prea puteau sta închise), locurile cu maximă privelişte pentru pozele de album, comandantul de companie de la care solicitau te miri ce informaţii capitale, ori ultimele sfaturi părinteşti pentru băiatul sau fata, care mai sfios şi mai ascultător, care mai reticent în a se lăsa dădăcit de faţă cu atâta lume...
În încheiere...
Găsim deosebit de onorantă şi binevenită iniţiativa colegiului despre care ne-a povestit doamna Elena Jora, şi anume evenimentul "Semper fidelis", care se va desfăşura, începând cu acest an şcolar, în semn de omagiu şi recunoştinţă faţă de cadrele didactice care au lucrat în cadrul instituţiei de-a lungul timpului. Evenimentul va consta în deschiderea unei expoziţii cu un complet de tablouri reprezentând foştii profesori, urmată de o întâlnire între fostele şi actualele cadre didactice şi elevi. În cadrul acesteia se va face o prezentare a profesorilor pensionari, care vor primi diplomele "Semper fidelis" din partea comenzii colegiului, iar elevii vor prezenta un program artistic.
Urez tuturor elevilor, dar şi profesorilor, un an nou şcolar care să le împlinească aşteptările şi să le potenţeze calităţile; de asemenea, un an care să umple de gânduri frumoase şi performanţe memorabile, cel puţin ca numărul trecut, revista colegiului, "Muşatinii", o adevărată carte de vizită a instituţiei militare de la poalele Rarăului.
Comentarii