Un vis împlinit

Denisa-Bianca Anghel, prima elevă admisă la examenul de admitere în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul”

Denisa-Bianca Anghel vine din judeţul Hunedoara şi este prima elevă admisă la examenul de admitere în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul", cu media 9,94.

Ne-a mărturisit, cu bucurie şi entuziasm, că visul ei s-a materializat. Poate unii dintre noi am uitat să credem în forţa voinţei şi în rolul perseverenţei în atingerea ţelului propus. Pentru Denisa, visul de a ajunge elevă a colegiului militar a apărut în clasa a V-a, văzându-l pe un coleg de al ei, acum elev în clasa a XII-a, şi a urmărit-o în toţi aceşti ani, muncind mult pentru îndeplinirea lui. A avut şi are toată susţinerea familiei, chiar dacă este unicul copil.

M-a impresionat maturitatea, atitudinea pozitivă, optimismul şi curajul ei. Programul colegiului îi convine foarte mult, trezirea de dimineaţă şi înviorarea le îmbrăţişează întru totul. Colegii de an sunt o familie numeroasă. De aceea, vrea ca toţi colegii să facă faţă acomodării, având preocupări în a-i sprijini, încuraja şi motiva. Recompensele vin numai în urma unui efort susţinut, ce necesită răbdare şi încredere.

Peste ani, se vede pilot; visul ei are deja aripi largi, zborul este frumos. Păstrându-şi încrederea, zâmbetul şi ambiţia, cu siguranţă va reuşi. Suntem convinşi că vom auzi de rezultatele ei, în cei patru ani de colegiu. Felicitări, Denisa, şi mult succes!

"Este suficient loc în vârf!" (Zig Ziglar)

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Performanţă la fizică
Publicat pe 02.03.2017
Performanţele obţinute de elevii colegiului uniformelor albastre din Alba Iulia la olimpiadele şcolare certifică seriozitatea şi perseverenţa în...
Final de semestru la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, cu înaintarea în grad
Publicat pe 05.02.2016
La nivelul Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia a avut loc ieri analiza situaţiei semestrului I din acest an şcolar. În cadrul...

Comentarii