PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
În perioada 29.11.-02.12.2017, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a găzduit prima întâlnire intitulată „Deschidem porţile prieteniei” din cadrul Proiectului de parteneriat educaţional „Comori ale spiritualităţii româneşti”, coordonat de profesor Maria Miron de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, implicând 170 de elevi şi 35 de cadre didactice şi militare din 13 colegii naţionale, colegii militare şi seminarii teologice din toată ţara – o iniţiativă demnă de toată admiraţia tuturor, model pentru toţi dascălii din şcolile româneşti.
Motivaţia implementării acestui proiect a fost nevoia de a răspunde la întrebarea tinerei generaţii: Cum să îţi iubeşti ţara dacă nu o cunoşti?
„Conştienţi că nu putem rămâne nepăsători faţă de viitorul acestei naţii, vrem să ne unim forţele pentru a crea o generaţie căreia să îi stârnim interesul pentru comorile spiritualităţii româneşti, culturale, morale sau religioase” – afirmă coordonatoarea proiectului, astfel încât, prin participarea la excursii de studii, tabere, ateliere tematice, simpozioane de comunicări, elevii să descopere Dacia edenică, România pitorească, România dodoloaţă şi să poată rosti din adâncul sufletelor lor de români: „Pământul acesta, Iisuse Hristoase,/ E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.
Întâlnirea de la Alba Iulia a fost organizată pe patru ateliere tematice: literatură, pictură (elevii au prezentat creaţii literare pe teme precum Războiul de Independenţă, Unirea, Frumuseţile pământului românesc, Credinţa strămoşească), muzică şi dramatizare (interpretări corale, Tripicul Unirii, Tulburarea apelor), mass media (workshop susţinut de reprezentanţi ai Trustului de Presă al MApN). La finalul activităţilor s-au cules şi roadele, concretizate în premii acordate celor mai buni elevi. Şi pentru că în Cetatea Marii Uniri s-au strâns tineri din toată ţara, ne-am dat mâinile „să-ntindem hora mare” şi ne-am rugat din suflet: „Doamne, ocroteşte-i pe români!”.
Participarea comună la Festival de România în ziua de 1 Decembrie a fost prilej de bucurie, de rememorare a istoriei naţionale, de descoperire a sentimentului apartenenţei la neamul românesc, de mândrie naţională şi de trezire a conştiinţei naţionale.
Comentarii