Prima elevă de la Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare"– cadet în SUA

Georgiana LUPU
Publicat pe 05.03.2021

Eleva plutonier-major Miruna Gabriela Duracu este prima elevă de la Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" admisă la cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ militar din Statele Unite ale Americii – Academia Militară "West Point". Pentru eleva ştefănistă, oportunitatea de a se forma ca ofiţer în SUA reprezintă mai mult decât un vis împlinit.

Ambiţioasă, perfecţionistă şi determinată, Miruna a reuşit să răzbată într-o competiţie destul de dură şi să îşi depăşească toate limitele în cursa pentru singurul loc alocat pentru România. S-a antrenat în fiecare zi, şi-a perfecţionat abilităţile de comunicare în limba engleză şi a luptat până în ultimul moment pentru a demonstra că poate trece peste toate probele eliminatorii din această competiţie.

Adolescenta în uniformă militară a reprezentat un exemplu demn de a fi urmat încă din şcoala gimnazială, deoarece este una dintre cele două şefe de promoţie (2013-2017) ale şcolii gimnaziale din comuna Costeşti, judeţul Vaslui. A fost admisă în colegiul militar printre primii elevi, cu media 9,80, iar pe parcursul celor patru ani de liceu s-a menţinut pe aceeaşi linie de excepţie în ceea ce priveşte rezultatele şcolare. A reuşit, sub semnul atipicităţii, să îmbine înclinaţia către sport, abilităţile de lider şi performanţele şcolare. Drept exemplu i-a avut pe colegii ei din promoţia 2019: Răzvan Moldovanu, Bogdan Daniliuc şi Mădălin Savin, care sunt cadeţi la Academia Militară a Forţelor Aeriene, Academia Militară a Forţelor Terestre "West Point", respectiv Academia Militară Navală din Annapolis (Maryland) - SUA.

Întrebată de ce a ales liceul militar, cu un zâmbet nostalgic pe chip, Miruna ne-a mărturisit: "Eram destul de mică, nu îmi amintesc exact ce vârstă aveam, dar am văzut la televizor Parada militară de Ziua Naţională a României şi i-am spus mamei că vreau în armată. Nu m-am răzgândit nicio clipă, iar în clasa a VII-a am început să mă pregătesc intens pentru admitere".

La fel cum nu a putut să o facă nimeni să se răzgândească în privinţa alegerii liceului, nici de data aceasta nu a reuşit nimeni să o întoarcă din drumul spre academia militară din SUA: "Am fost convinsă încă din clasa a IX-a că vreau să optez pentru forţele terestre, faptul că am avut oportunitatea să aleg o academie militară din Statele Unite ale Americii a venit ca un bonus. Am fost anunţaţi că primii 11 elevi din companie suntem eligibili pentru a ne înscrie la admitere. Nu am avut nicio îndoială că asta este cea mai bună alegere pentru mine. Am avut parte de susţinerea părinţilor încă din prima clipă, iar colegii îmi cunoşteau înclinaţia către atletism. Au urmat o serie de probe: examen psihologic, testare medicală şi o probă sportivă, ce a constat într-un traseu utilitar-aplicativ şi alergare de rezistenţă de o milă. Apoi a urmat o testare ECL (gramatică şi vocabular) şi un interviu cu reprezentanţi ai academiei din America, care ne-au analizat abilităţile de comunicare în limba engleză".

Miruna Gabriela Duracu, originară din Vaslui, este un atlet desăvârşit. La competiţiile susţinute între colegiile militare a ocupat mereu locul I la probele de viteză şi săritură în lungime. Abilităţile de atlet au ajutat-o să treacă prima peste probele sportive riguroase pentru admiterea la academia din SUA.

Au fost patru ani plini de privaţiuni pe care numai un elev sau un absolvent de liceu militar le poate înţelege. Au fost patru ani în care Miruna a ales să se numere printre cei mai buni, să îşi depăşească propriile aşteptări şi să ducă peste hotare numele Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare", instituţie de învăţământ care i-a pus bazele pregătirii viitoarei cariere de ofiţer al Armatei Române. Acum, Miruna începe să culeagă roadele muncii sale, iar performanţa este răsplătită.

Dintre toţi cadeţii români admişi în ultimii patru ani la academiile militare din Statele Unite ale Americii, mai mult de jumătate sunt absolvenţi ai liceului militar câmpulungean. An de an, performanţa şcolară este dusă la cel mai înalt nivel, iar rezultatele obţinute de elevii ştefănişti dau consistenţă actului educaţional realizat în Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


TOAMNA SE NUMĂRĂ „BOBOCII” ÎN PERII DĂII
Publicat pe: 05.10.2021
Afişări: 376
Mădălina MORTU
ARTIZANII PERFORMANȚEI
Publicat pe: 28.04.2021
Afişări: 462

Premii pentru cantemiriști
Publicat pe: 26.03.2021
Afişări: 293

Omul sfinţeşte locul
Publicat pe: 03.03.2021
Afişări: 859
Elev fruntaș Raluca Diaconescu
Educația online (2)
Publicat pe: 04.12.2020
Afişări: 599
Elev Stefan-Alexandru Dediu
Educația online (1)
Publicat pe: 24.11.2020
Afişări: 747
Elev Elena-Andreea Aoanei
Adaptare la noua realitate – învățământul online
Publicat pe: 20.11.2020
Afişări: 443

Citeşte şi:

Publicat pe 26.03.2021
An de an, elevii cantemiriști cu o sensibilitate estetică și creativă aparte își valorifică talentul, originalitatea și își depășesc limitele în...

Comentarii