Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Anul universitar începe, pentru studenții militari din anul I, mai devreme, și pentru a se acomoda cu provocările vieții studențești merg într-un mic cantonament, în Tabăra de Instrucție.

Denisa Andreea Fodor este studentă la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și, asemeni colegilor ei de an, primele zile ale vieții de student le petrece în Daia. Absolventă a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, își aminteşte că încă de la 13 ani, când încă era un copil în așteptarea buletinului, și-a dorit să îmbrace uniforma militară, fără vreo îndrumare din partea părinților sau a rudelor.

„Mi-a plăcut mereu să fiu implicată în tot felul de activități și niciodată nu am făcut lucrurile cu jumătate de măsură. Am ales cariera militară pentru că mereu i-am admirat pe cei care au avut curajul să facă un pas în față și să îmbrățișeze o meserie grea. Militarii sunt capabili să facă orice, iar legăturile pe care le formează între ei se traduc prin cuvântul familie. Până la urmă, asta este armata: o mare familie, care îți oferă un cămin și foarte multe posibilități de a te dezvolta, atât personal, cât și profesional.

Viața de licean a reprezentat cea mai frumoasă perioadă pe care am trăit-o până acum. Acolo am legat prietenii, care sunt convinsă că vor dăinui neîntrerupt. Diriginții și cadrele militare ne-au înfiat, ca să spun așa, și ne-au fost și mamă, și tată. Ne-au susținut necondiționat și aș dori să le mulțumesc pentru modul frumos în care ne-au îndrumat primii pași în cadență.

Am dat admitere la limba engleză (care nu a mai fost probă eliminatorie, ci nota a contat la calcularea mediei finale), matematică și informatică. Personal, nu mi s-a părut grea, a fost mai degrabă un simplu test. Acum în față mi se arată viața de student și trebuie s-o descopăr la o academie cu renume, unde mi-am dorit să ajung, și pentru acest lucru am învățat foarte mult. Chiar dacă prima dată când mi-am pus ranița simțeam că merg spre spate și mi se părea imposibil să mă deplasez, m-am ambiționat pentru că sunt și șef de clasă și trebuie să fiu un exemplu. Oricum, în vocabular eu nu am trecute cuvintele: nu pot. Într-adevăr, primele zile au fost un pic mai grele, dar ne-am acomodat destul de bine și de repede. Aici încep să mă simt ca acasă. Acum urmăresc să mă acomodez și mai bine cu perioada de pregătire. Aștept să vină momentul în care o să mi se pară o normalitate să-mi iau ranița în spate și să plec cu ea. De asemenea, sunt curioasă să văd cum va fi prima sesiune de examene, am intrat printre primii și îmi doresc să rămân acolo, în top”.

Dat mi-a fost să aud tot felul de motive pentru care tinerii au ales să îmbrace haina militară, dar niciodată datorită unei cărți. Romanul autobiografic „Cenușă fără epoleți”, scris de Victor Suvorov, care vorbește despre parcursul în carieră al unui ofițer de tancuri, până când ajunge în GRU (Гла́вное Разве́дывательное Управле́ние = Direcția Principală de Informații) și care are un final ex abrupto (spoiler alert, pentru cei care ar fi tentați să o citească), a fost pentru studentul Darius Cosma, piatra de temelie ce l-a determinat să aleagă arma Tancuri în cadrul Academiei Forțelor Terestre. Pasionat de lectură, îndeletnicire pe cale de dispariție în rândul tinerilor de acum, Darius a găsit modul prin care să împletească viața cazonă cu răsfoitul prin cărți. O legătură totuși strânsă, aducătoare de cunoștințe sau de momente de relaxare.

„Prima mea săptămână aici a fost una dificilă, diferită de ceea ce însemna viața de elev militar, însă am reușit să mă adaptez. Cu bocancii mai am un pic de lucrat, dar o să ne înțelegem noi până la finalul acestei pregătiri militare generale/de bază. În tabăra din Daia sper să acumulez cât mai multe cunoștințe din toate domeniile (apărare CBRN, comunicații, leadership, cunoașterea armelor și munițiilor). Am prins aici o perioadă în care vremea a fost mai friguroasă, sub mediile pentru perioada aceasta a anului, deci pot spune că nu prea a ținut cu noi, dar ne adaptăm situației ca orice militar”.

Și dacă pentru „boboci” provocările sunt nenumărate, pentru studenții lor gradați din an mai mare lucrurile stau puțin diferit. Prezenți atât pentru a le înlesni acomodarea, cât și pentru a le împărtăși din experiența lor, aceștia sunt exemple care îi fac să treacă mai ușor peste momentele dificile și schimbările care au apărut odată cu primele înghițituri ale aerului de tabără de instrucție.

Student caporal Bianca Ștefan, gradat la plutonul I, are misiunea de a-i îndruma pe drumul cel bun, de a le menține o aură pozitivă întotdeauna, de a-i ajuta să dezvolte lucrul în echipă și de a le insufla spiritul de camaraderie.

„Colegii mei de anul I sunt destul de receptivi la ceea ce le transmitem noi și instructorii. Mare parte din ei provin din colegiile militare naționale și acest lucru i-a protejat, ca să spun așa, de șocul primelor zile. Să ai un program strict, să te trezești la 5.30 și din creierii dimineții până la ora stingerii să ai o zi de instrucție plină, ca la carte, reprezintă o schimbare destul de mare în fusul orar al fiecăruia dintre ei.

După primele săptămâni, sunt sigură că își vor intra în ritm și totul va deveni o rutină. La acest lucru avem și noi, gradații, o parte de vină. Pregătim din timp schimbul de ștafetă pentru că ei ne vor lua locul anul viitor, și așa cum suntem noi vor fi și ei, de aceea trebuie să rămânem fermi și să conducem prin exemplul personal”.

Ziua lor începe odată cu cea a „bobocilor”, pentru a-i îndruma, supraveghea și a le da un impuls. Înviorarea se desfășoară când majoritatea studenților din mediul civil se întorc de pe o parte pe alta, o oră la care nici cocoșii nu sunt pregătiți să anunțe zorile în împrejurimi. Și după ce se trezesc intră pe sectoare; aici femeia de serviciu este mereu în concediu, iar mamele departe, așa că paturile trebuie să și le traseze la dungă, căci ordinea se impune să domnească în fiecare cameră. Ferească Dumnezeu ca la un control inopinat să nu fie toate la locul lor! Ce-i drept, condițiile din tabără s-au îmbunătățit foarte mult în ultima perioadă și, până la urmă, este și păcat să nu ai grijă de lucruri și facilități noi, care au crescut confortul unei tabere de care, fiecare dintre cei care au trecut pe acolo, cu ani în urmă, își aduce aminte cu nostalgie. Eu o trăiesc prin prisma poveștilor colegilor mei care au înfruntat Perii Dăii, căci în ceea ce mă privește, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene, aveam o tabără de instrucție mai indulgentă.