Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Actualitatea socială naţională şi informaţională ne determină să reflectăm de foarte multe ori, poate şi nostalgic, la ceea ce se aşteaptă de la sistemul educaţional. Reflectările, fie ele şi subiective, sunt determinate de opinia critică pe care o avem despre prezent, de varietatea de modele educaţionale şi, poate, cel mai mult, de interminabila tranziţie care, dorim sau nu, aduce alături de plusuri şi multe minusuri.

Educaţia, în înţelesul ei academic, trebuie să aducă nu doar cunoaştere, ci şi dorinţa intensă de permanentă dezvoltare cognitivă. Tendinţa de a simplifica, automatiza şi diversifica în exces sistemul educaţional pare, de multe ori, că slăbeşte bagajul de cunoştinţe, că fragmentează cultural omul şi, poate, uneori, îl lasă în zona "ignoranţei" educative.

Nu critica va rezolva problema şi nici întoarcerea la trecut nu este soluţia, ci doar menţinerea şi dezvoltarea a ceea ce avem ca esenţă în structurile educaţionale.

Cei şapte ani de acasă (mai nou, cinci sau şase) sunt marcanţi pentru viaţa individului, dar, cu siguranţă, cei doisprezece ani de educaţie sunt cei care aduc permanenta plus valoare intelectuală.

Aşteptările sociale privind colegiile militare

Instituţia militară nu poate face excepţie de la provocările sociale, dar are un mare atu în menţinerea standardelor pentru că are o trăsătură proprie – conservarea, care nu trebuia luată în sens peiorativ, ca rezistenţă la schimbare, face ca structurile educaţionale de bază – colegiile militare – să fi rezistat trecerii timpului şi să se fi menţinut într-o poziţie fruntaşă în clasamentele naţionale.

Argumentele, în opinia mea, sunt date, în primul rând, de cerinţele valorice pe care Armata le impune sistemului educaţional propriu, dar şi de valoarea corpului didactic şi a candidaţilor din această instituţie. Analizând aşteptările, ca mai apoi să prezint şi instrumentele la îndemână, subliniez cele patru zone înspre care se îndreaptă educaţia militară: cultură generală, cunoştinţe de specialitate, aptitudini şi deprinderi şi, nu în ultimul rând, o bună înţelegere a rolului comunicării intra şi interinstituţionale.

Cultura generală reprezintă partea importantă ce trebuie să fie cuprinsă în aria curriculară, pornind de la nevoia educării holistice. Istoria, geografia, psihologia, ştiinţele naturii sunt doar câteva dintre disciplinele solicitate spre a fi însuşite de elevi ca bază a viitoarei lor dezvoltări. A şti, a vedea cu ochii minţii, a percepe fenomene şi procese, a înţelege oamenii ca structură psiho-fizică şi relaţională sunt absolut necesare viitorilor lideri militari. Cunoştinţele de specialitate sau poate, mai bine spus, partea de real a învăţământului – matematica, fizica, chimia sunt nu doar discipline concurenţiale în dezvoltare, ci reprezintă modalităţi atât de cunoaştere, cât şi de exersare a logicii şi a raţiunii.

Instituţia militară nu se poate lipsi de acest mod de educaţie pentru că managementul violenţei, chiar cel profitat în război clasic, nu solicită emoţii, ci raţionamente logice, soluţii subtile, artă şi ştiinţă organizaţională. Abilităţile şi deprinderile, nu neapărat cele militare, sunt necesar de dezvoltat la adolescenţi, pentru că ele prefigurează "talentele" viitoare, duc individul spre zona în care, cu siguranţă, va performa.

Din această arie, centrul de greutate se îndreaptă spre abilităţi şi deprinderi de lider, de organizator, de planificator, de responsabilitate în echipă.

Deşi o analizăm în final comunicarea rămâne, în opinia mea, un factor extrem de important, având în vedere că ea se încadrează mai mult în zona inteligenţei emoţionale şi solicită atât cunoştinţe de psihologie şi sociologie, dar mai mult capacitatea de a empatiza cu grupuri sociale mari sau mici. Comunicarea nu reprezintă doar vorbirea lejeră şi corectă, ci înţelegerea modului de a structura mesajul, percepţia publicului şi, de cele mai multe ori, comunicarea cu mass-media.

Şi iată, toate aceste aşteptări solicitate de instituţia militară trebuie să fie realizate într-un efort comun al maeştrilor şi discipolilor.

Educaţia pentru performanţă

Dacă instituţia militară solicită calitate, tot ea este cea care, prin efort, asigură cadrul necesar de manifestare a educaţiei. Colegiile militare necesită elemente particulare de educaţie, management şi susţinere logică a procesului de formare, poate şi pentru că trebuie să realizeze acest obiectiv – oameni extraordinari pentru viitoarea societate.

Partea educaţională, şi aici nu voi analiza infrastructura, ci corpul profesoral, beneficiază de atenţia cuvenită, având în vedere faptul că, pentru profesorii de mare valoare, colegiile militare reprezintă o provocare. Calitatea corpului profesoral se identifică cu performanţele olimpicilor, cu gradul de promovabilitate a examenului de bacalaureat şi, bineînţeles, cu procentul de peste 90% a absolvenţilor admişi în academiile categoriilor de forţe sau facultatea de medicină militară. Corpul profesoral, prin atitudine, nu dezvoltă doar cunoaştere, ci se îndreaptă spre formarea caracterului, spre dezvoltarea armonioasă a personalităţii adolescenţilor şi, prin har şi dar, spre pregătirea mentalităţii de învingător pentru că nu putem vorbi de militar dacă acest spirit nu-i este caracteristic.

Managementul, în opinia mea, poate subiectivă, se îndreaptă spre cadrul legal, disciplinar şi etic, pe care colegiul militar liceal îl oferă atât prin regulamente şi norme, cât şi prin prezenţa corpului militar (ofiţeri, subofiţeri şi, în diferite etape, chiar elevii gradaţi) care fac de aşa natură încât viaţa să fie metronomică în majoritatea timpului. Tot în această zonă se situează şi preocuparea pentru dezvoltarea relaţiei colegiu militar – familie şi profesor – instructor militar – elev şi părinte. Fără modestie, pot afirma că acest gen de relaţie este aproape inexistent în instituţiile civile de educaţie.

Preocuparea responsabilă a echipei de management a colegiilor este reprezentată de logistica educaţională, cu referire la asigurarea echipării, hrănirii, cazării şi, nu în ultimul rând, a dotării sălilor de clasă şi a laboratoarelor. Această preocupare poate părea banală, dar ea nu mai apare în nicio altă instituţie, având în vedere că uniforma şcolară apare doar în liceele elitiste (ea este proprietatea elevului), căminele – internat aproape că au dispărut ori şi-au pierdut din căutare (astăzi închirierea unui spaţiu privat a devenit o modă), iar dezvoltarea deprinderilor de socializare a trecut din zona camerei de cămin în zona facebook-ului.

Condiţiile de dezvoltare nu sunt doar rod al cerinţelor instituţiei, ci reprezintă standarde de viaţă care-i educă pe elevi spre estetic, funcţional, responsabilitate, atenţie, disciplină, respect pentru efortul celor din jur.

În loc de concluzii

Aşa cum am afirmat la începutul acestui articol, cred că înaintea raţiunii, atunci când analizez nevoia existenţei colegiului militar şi valoarea acestei instituţii, apare emoţia dată de faptul că sunt absolvent al Liceului Militar Liceal "Mihai Viteazul" Alba Iulia, promoţia 1980.

Apartenenţa la elita LM-iştilor şi noua postură de responsabil cu domeniul instrucţiei şi educaţiei va face ca unele concluzii să vină mai mult din experienţă decât dintr-o gândire critică.

Colegiile militare au câteva caracteristici indubitabile şi anume: formează şi modelează caractere, beneficiază de tot ce are mai bun societatea: profesori şi elevi care au dat, dar şi vor da societăţii oameni de valoare care se manifestă în toate domeniile vieţii sociale; rămân în continuare şcoli în care patriotismul, altruismul, camaraderia, cinstea, corectitudinea nu sunt termeni de dicţionar, ci valori cultivate. Sunt locul în care se intră în raport cu valoarea psihică, fizică şi intelectuală a adolescentului şi nu în raport cu apartenenţa la o categorie socială; sunt locuri în care tineri şi tinere învaţă să fie Oameni şi să conducă oameni.

Parafrazându-l pe Andrei Pleşu care spune că suntem suma cărţilor citite, dar mai mult a oamenilor pe care i-am întâlnit în viaţă, cred cu tărie că în colegiile militare se află locul devenirii Oamenilor.

NOTĂ:

Articolul "Rolul şi locul colegiilor militare în cadrul educaţional militar" semnat de general de brigadă Vasile Roman.