Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Asta suntem sau poate că nu doar atât, poate că suntem o sumă de amintiri, o sumă de aventuri liceene şi poate că nici nu ne maturizăm şi rămânem doar nişte copii... mai înţelepţi... mai albi la păr.

Nu ştiu alţii ce simt..., dar eu, când mă gândesc la anul 1980, când veneam la Alba Iulia pentru a susţine examenul la "LMMV", devin din nou copil... o fi bine... o fi rău? Liceul militar prin definiţie este şcoală şi rigoare. Este şcoală pentru că ne-a adus acel plus de valoare intelectuală pe care, în vremuri de mult apuse, o aducea liceul, dar la cel mai înalt standard, liceul militar.

Era rigoare pentru că uniforma, programul zilnic, învoirea şi permisia erau cele care ne reglementau viaţa... care nu a fost una uşoară. "LMMV" nu a fost şi nu este o instituţie abstractă, pentru că ea a fost şi este formată din oameni care se pun în slujba educării oamenilor pentru o lume bună şi dreaptă.

"LMMV" din anii adolescenţei mele a fost lumea în care l-am întâlnit pe comandant – colonelul Răbăcel – pedant, distant şi exigent, pe directorul adjunct, profesor de biologie – profesorul Dumitru Mincu, Dumnezeu să-l odihnească – ce era, în opinia mea, un suflet fantastic de frumos, un om deosebit de blând, dar care printr-un comportament autoimpus s-a dorit mereu un "dur". A fost un exemplu pentru dezvoltarea mea didactică, pentru că domnia sa ne-a predat întotdeauna "cunoştinţe" cum îi plăcea să spună, şi niciodată o disciplină abstractă – era un mare educator.

Dirigintele meu, profesorul de matematică – Nicolae Munteanu şi diriginta mea (din clasele X – XII) doamna profesoară de economie Eugenia Nanu au fost alte frumoase figuri... câteodată paterne sau materne care au contribuit la formarea mea şi a colegilor mei.

Nu-i voi uita pe căpitanul Petre Bulz, pe locotenentul-major Dorin Bălici, pe locotenentul Vasile Vasiu care, din postura de militari, ne-au "strunit" pentru a ne forma un spirit cazon, care nu de fiecare dată este "distructiv".

N-am să enunţ numele tuturor profesorilor mei, dar scriind aceste gânduri mă înclin în faţa lor sau a memoriei lor (pentru cei care nu mai sunt printre noi), mulţumindu-le pentru grija, efortul şi dragostea cu care ne-au înconjurat.

"LMMV" nu este numai şcoală şi rigoare, ci şi viaţa de adolescent şi aici nu pot uita nimic din frumoasele condiţii care ne-au fost asigurate şi nu pot uita nici doamnele din orice zonă administrativă care, pentru confortul nostru, au muncit şi unele cred că s-au şi pensionat.

"LMMV" este Alba Iulia în toată splendoarea oraşului privită de pe Dealul Mamuţilor şi văzută până în străfundul cramei din Cetate. Este oraşul frumoaselor iubiri adolescentine, al frumoaselor escapade şi, nu în ultimul rând, al frumoaselor locuri istorice care au marcat viaţa României.

"LMMV" este un loc drag, o amintire frumoasă dată de cei patru ani în care am crescut (fizic), ne-am dezvoltat intelectual, am învăţat alături de colegi ce este camaraderia, ce este instituţia militară şi aceste lucruri... nu le vom uita niciodată.

Mândria (a nu înţelege trufia) de a fi lemist la "Mihai Viteazul" este un sentiment pe care puţină lume îl trăieşte. Aud şi văd oameni care sunt absolvenţi, din perioada interbelică, ai Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, ai Colegiului Naţional din Iaşi, ai Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca sau ai altor mari licee din România, trăind sentimentul apartenenţei la o castă.

Acelaşi sentiment îl trăiesc mereu... fac parte dintr-o lume specială... "cas­ta LMMV"... sunt mândru şi vă mulţumesc tuturor.

NOTĂ:

Articolul "Gânduri şi amintiri... ori poate viceversa" de general de brigadă Vasile Roman.