Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

STUDIU INTRODUCTIV (fragment)

Asociaţia Română de Drept Umanitar, filiala Prahova (ARDUPH), cu concursul instituţiilor statului român desfăşoară ample activităţi de promovare a normelor dreptului internaţional umanitar şi a spiritului umanitar, de formare şi educaţie în acest domeniu a tinerei generaţii. Fiind conştientă de importanţa pe care o are şcoala românească de drept internaţional umanitar şi de necesitatea cunoaşterii în societate a normelor de drept umanitar, organizaţia neguvernamentală prahoveană s-a remarcat în ultimul deceniu printr-o prezenţă activă, reflectată în acţiunile cultural-educative ale judeţului, în care s-au implicat cu responsabilitate specialişti în domeniu, alături de parteneri sociali, media şi autorităţi ale administraţiei locale.

Interesul acordat problematicii dreptului umanitar rezidă din conştiinţa colectivă a reprezentanţilor Asociaţiei Române de Drept Umanitar, filiala Prahova, de a acorda momente incontestabile actorilor statali şi nonstatali prin acţiuni desfăşurate în spiritul umanitarismului, vizând totodată un demers ştiinţific de natură socio-juridică.

Demersul ştiinţific al acţiunilor noastre constă într-o prezentare teoretică şi practică a principiilor, valorilor şi normelor de drept internaţional umanitar în viziunea mass-media; evidenţiind astfel, protecţia juridică a profesioniştilor media (jurnalişti/ corespondenţi/ ziarişti/ jurnalişti-fotografi) în contextul dreptului războiului.

Lucrarea ilustrează liantul interinstituţional, între reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai unor entităţi instituţionale locale, naţionale şi internaţionale, precum: Consiliul Judeţean Ploieşti, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului-SNSPA, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Ploieşti, Biblioteca Judeţeană „Nicolae lorga”, conlucrând la unitatea dintre decidenţii politici şi factorii sociali.

Contribuind semnificativ la promovarea şi respectarea dreptului internaţional umanitar, lucrarea de faţă ocupă un loc binemeritat în formarea oricărui specialist în domeniu. Tema consacrată „Rolul mass-media în promovarea principiilor şi valorilor umanitare” este abordată din perspectiva dimensiunii trans- şi pluridisciplinară, care îmbină analiza ştiinţifică a libertăţii de exprimare şi dreptul la informaţie cu principiile şi valorile umanitare de bază, cunoştinţele de valoare privind statutul şi protecţia juridică a corespondenţilor de război, mijloacele de colectare, procesare a informaţiei din teatrele de operaţii, cu scopul formulării unor opinii publice pertinente asupra activităţii unor experţi militari, combatanţi, diplomaţi etc. aflaţi în misiuni de pace sau război.

Transpunerea principiilor, valorilor editoriale şi practicile jurnalismului pe timp de conflict armat ne ghidează către întrebarea de cercetare: Este suficient sistemul de protecţie garantat prin Convenţiile de la Geneva şi Protocoalele adiţionale privind profesioniştii media în caz de război?

Un răspuns complet îl regăsim la prof. emerit Dietrich Schindler, care defineşte starea generală a Dreptului Internaţional Umanitar: „Remarcabilă dezvoltare şi persistentă violare”; dezvoltarea „se caracterizează prin două tendinţe contradictorii. Prima evidenţiază un enorm progres: dreptul internaţional umanitar a devenit una dintre cele mai cuprinzătoare ramuri reglementate ale dreptului internaţional. Acest succes contrastează cu tendinţa secundă, reprezentând violările grave continue ale dreptului umanitar şi creşterea înspăimântătoare a actelor inumane de cruzime comise în recentele conflicte armate. Dezastrele umanitare legate de ostilităţile armate au devenit una din problemele majore ale timpului nostru”.

Afirmaţia demonstrează faptul că protecţia umanitară a persoanelor implicate în conflictele armate, în cazul nostru corespondenţii de război, este limitată, cu repercursiuni multiple asupra libertăţii de exprimare a mass-media în context naţional şi internaţional. Şi totuşi, evoluţia relaţiilor internaţionale, necesitatea respectării normelor de consolidare a securităţii în lume prin promovarea dreptului umanitar, subliniază aportul considerabil pe care îl deţine mass-media în raportarea cu responsabilitate a respectării normelor de drept internaţional umanitar prevăzute în Convenţiilor de la Geneva, în Protocoalele adiţionale.

Tezaur al umanităţii, aceste instrumentele juridice internaţionale, sunt după afirmaţia prof. univ. dr. Dumitru I. Mazilu „esenţiale în dobândirea, menţinerea şi consolidarea dreptului la pace a fiecărui individ, rezultând de aici în mod indirect dezvoltarea normală a naţiunilor şi realizarea obiectivelor de progres şi civilizaţie ale întregii umanităţi”.

Pentru literatura juridică, publicaţia răspunde condiţiilor ştiinţifice, de specialitate în materie de drept, oferind puncte de vedere ale unor experţi militari şi civili, momente de reflecţie asupra problematicii umanitare. Prin implicarea profundă şi evidentă a coautorilor, lucrarea este structurată pe trei capitole:

Capitolul I – Partea introductivă ilustrează o pledoarie argumentativă, care deschide orizonturi noi către responsabilizarea statelor „de a respecta şi de a face să fie respectat DIU” cu precădere, rolul deţinut de jurnalistul/corespondentul de război, în promovarea, cunoaşterea şi respectarea dreptului internaţional, un profesionist de excepţie al mass-media.

Cu toate neîmplinirile existente la nivelul presei naţionale şi internaţionale, conţinutul argumentativ oferit de Col. (r.) prof. univ. dr. Dumitru Codiţă, Preşedinte ARDUPH, ne determină să conştientizăm „sacrificiul suprem, pe care jurnaliştii şi corespondenţii de război îl fac pentru a prezenta imaginea barbarismelor care se pot petrece în timp de conflict armat”. Totodată, în acest cadru, este adus un elogiu corespondenţilor de război, fiind caracterizaţi în mod expres ca având virtuţi precum: „inteligentă, iniţiativă şi curaj, ei, fiind cei care aleg din evoluţia unui conflict, imaginile cele mai reprezentative pentru a conştientiza consecinţele nefaste ale războaielor şi a justifica necesitatea aplicării devizei: «Caritate în mijlocul luptelor!», sub care acţionează instituţiile umanitare”.

Viziunea umanitară a prof. univ. dr. Valentin Stelian Bădescu este susţinută de un argument-avertisment „spiritul umanitar salvează omenirea, avertisment că Ziua DIU va merge mai departe!”, iar acest lucru va putea fi înfăptuit prin „solidaritate şi cooperare globală”. Lansarea unei unităţi mondiale pleacă de la premisa că „umanitatea trebuie să facă o alegere. Vom merge pe calea dezbinării sau vom adopta calea solidarităţii globale? Dacă alegem dezbinarea, aceasta nu va prelungi doar criza, ci va duce probabil la catastrofe şi mai grave în viitor. Dacă alegem solidaritatea globală, aceasta va fi o victorie nu numai împotriva coronavirusului, ci şi împotriva tuturor epidemiilor şi crizelor viitoare care ar putea asalta omenirea în secolul XXI”. Desprindem aşadar, un mesaj optimist, concentrat descoperirii unor soluţii durabile, care să potenţeze o perspectivă armonioasă a societăţii.

Actualitatea evenimentelor pune în valoare notări pertinente ale unor specialişti în domeniul dreptului internaţional umanitar, făcând referire la necesitatea procesului „maturizării conştiinţei umanităţii”, dovadă vie a apărării de „catastrofele tragice provocate de război”.

Impactul direct al maturităţii umanitare este susţinut de capacitatea desăvârşită a tuturor actorilor implicaţi în procesul umanitar, de deciziile pertinente adoptate atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Aşa cum afirma unul dintre coordonatorii ediţiilor anterioare „construcţia legală a păcii impune salvgardarea securităţii globale şi naţionale prin reafirmarea plenară a spiritului şi forţei creatoare a tuturor cetăţenilor, condiţie sine qua non (...) a educaţiei în spiritul păcii şi umanităţii”.

Capitolul al II-lea intitulat „Rolul mass-media în promovarea dreptului internaţional umanitar” cuprinde aspecte de natură teoretică referitoare la buna guvernare a dreptului comunicării şi la informaţie în timpul conflictelor armate, relaţia dintre mass-media şi dreptul umanitar, reglementări de natură juridică privind statutul corespondenţilor de război, acţiuni instituţionale care garantează protecţia juridică a corespondenţilor de război prin respectarea drepturilor omului.

Realizând o incursiune asupra conţinutului prezentat, remarcăm o varietate de opinii personale referitoare la rolul şi importanţa mass-media în promovarea şi respectarea dreptului internaţional umanitar.

Articolul elaborat de prof. univ. dr. Constantin lordache şi drd. Claudia Nacu se referă la: „Cerinţa bunei guvernări, care necesită adoptarea în consecinţă a principiului transparenţei, lucru materializat prin dezvoltarea unei culturi a comunicării şi cuprinderea activităţilor de informare şi relaţii publice”, în concordanţă cu interesele respectării securităţii naţionale.

În ceea ce priveşte articolul „Reflectarea mediatică a activităţilor de drept internaţional umanitar”, al căror autoare sunt prof. univ. dr. Filofteia Repez şi drd. Maria-Magdalena Popescu, remarcăm evidenţierea dimensiunii bipolare a relaţiei dintre media şi dreptul umanitar, acestea distingând „acoperirea mediatică a conflictelor şi a intervenţiei în favoarea victimelor; rolul pe care jurnaliştii îl au în relaţia cu militarii şi guvernele în misiunea de a reflecta cu acurateţe toate aspectele implicate”. Totodată, în articol este subliniat rolul deţinut de profesioniştii media „rol critic în informarea publicului despre evenimentele care pot trece neobservate. Transmisiunile mediatice sunt vitale informarea opiniei publice despre ceea ce se întâmplă pe timp de război şi pot fi folosite ca dovezi în cadrul cercetărilor şi proceselor, şi, de aceea, aceste transmisiuni trebuie să fie făcute cu cea mai mare acurateţe. Redarea adevărului este o problemă etică şi profesională, iar dreptul la informare este cel mai puternic argument al jurnaliştilor în lupta cu cenzura militară pe timpul conflictului. Pe de altă parte, oficialii media care au acces la zonele de luptă pot fi evacuaţi odată cu civilii dacă prezenţa lor poate pune în pericol securitatea operaţiunii respective”. Caracterul moral şi etic al mesajului transmis consolidează unul dintre principiile mass-media, responsabilitatea editorială cu scopul de a asigura echilibrul social, printr-o relaţionare pozitivă, solidară.

În continuare, dr. luliu-Octavian Vladu şi drd. Tomiţă Zăvoianu analizează efectele conflictelor armate în viziunea mass-media, afirmând că: „ Mass-media se interferează uneori în procesul de gestionare a unei crize, lucru care determină atât efecte pozitive, cât şi negative: să blocheze, să accelereze sau să îndrepte investigaţia spre o pista falsă. Acesta este motivul pentru care mass-media trebuie sprijinită să contribuie la rezolvarea cât mai repede a crizei sau a conflictului, iar acest lucru depinde de viteza şi maniera în care actorii implicaţi gestionează criza din punctul de vedere al comunicării publice”.

Inspirată dintr-o experienţă profesională emerită, comunicarea prof. univ. dr. Dumitru Codiţă susţine rolul hotărâtor al odiseei umanitare, „drumul parcurs de dreptul internaţional umanitar actual, început (...) în urmă cu peste 150 de ani şi care are ca punct de pornire Convenţia pentru ameliorarea situaţiei militarilor răniţi din armatele în campanie. Aceasta(...) a însemnat încununarea eforturilor lui Dunant, apoi a «Comitetului celor Cinci», actualul Comitet Internaţional al Crucii Roşii (CICR), de a mişca lucrurile în afirmarea valorilor umanitarismului”. Conţinutul articolului defineşte „statutul jurnalistului şi protecţia de care această categorie de persoane beneficiază în conformitate cu tratatele internaţionale actuale”. O precizare importantă, „care se impune a fi menţionată, este aceea că respectarea reglementărilor cu privire la personalul cu răspunderi media, implică o mare doză de arbitrariu, ca urmare a prezenţei lor într-o zonă de mare pericol, cum sunt conflictele armate”.

Studiul „Protecţia juridică a ziariştilor, profesioniştilor media şi asociaţilor acestora în contextul conflictelor armate” se referă la protecţia juridică a profesioniştilor media, fiind evidenţiate reglementările juridice în domeniu: „persoanele care urmează forţele armate regulate, dar care nu fac parte din acestea, cum ar fi: corespondenţii, reporterii şi personalul auxiliar al acestora, în cazul reţinerii lor de către forţele inamicului se bucură de statutul de prizonieri de război, cu condiţia de a avea asupra lor permisul eliberat de către organele responsabile ale forţelor armate pe care le urmează”, (Convenţia de la Geneva din 27 iulie 1929). Relevante sunt şi elementele cheie ale rolului deţinut de jurnalişti în conflictele armate, precum şi evoluţia ulterioară a libertăţii la informaţie, sunt justificate de însemnătatea profesiei de jurnalist: „Profesia de ziarist presupune în prezent să se ţină seama de riscul care trebuie asumat pe câmpul de luptă, de identificarea tuturor factorilor de risc. În orice izbucnire a unui conflict armat, prima victimă este adevărul. De aceea, este important ca ziariştii să facă reportaje imparţiale şi veridice privind situaţia din zonele de conflict pentru a face cunoscut adevărul de către lumea întreagă. Ei devin în aceste condiţii ţinta unor atacuri violente, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în zonele de conflict în ultimele decenii fiind impresionant. De altfel, reducerea incertitudinii în zona de conflict pentru un ziarist, pentru viaţa lui presupune aplicarea unui mecanism de gestiune a riscului, atât pe plan individual, cât şi pe plan instituţional”.

Articolul drd. Andrei Nicolae şi drd. Georgiana Andreea Nicolae se remarcă prin analiza pertinentă a dreptului la informaţie în contemporaneitate ţinând cont de impactul acestuia faţă de contextul politic şi social al comunităţilor umane. Se disting „ideologii” care militează pentru respectarea şi apărarea drepturilor omului afirmate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, ale libertăţii, ale egalităţii şi ale solidarităţii”. Fiind „apreciate ca valori esenţiale pentru umanitate”, drepturile omului” au fost imediat înglobate şi sub o formă de ocrotire juridică aparte. Adăugarea lor în legile fundamentale, în Constituţiile statelor, a însemnat certificarea acestora şi generarea mecanismelor legale subsidiare pentru garantarea, protejarea şi exercitarea lor”.

Articolul Alexandrei Bucur-Ioan, expert European Asylum Support Office (EASO) pune accentul pe informaţiile deţinute de media în „monitorizarea eventualelor încălcări ale drepturilor omului ce au loc în zonele de conflict armat”. De asemenea, autoarea atrage atenţia asupra faptului că „prezentările mediatice pot influenţa publicul în ceea ce priveşte atitudinea faţă de diverse acţiuni politice”, chiar atunci când „guvernele folosesc propaganda mass-media controlată de stat şi eficacitatea presei pentru a obţine sprijin public pentru campaniile lor militare”. Un exemplu elocvent fiind teatrele de operaţii din Irak (1991), unde „influenţa mass-media a fost una covârşitoare, acţiunile militare fiind considerate de publicul larg ca salvatoare de vieţi, având un scop de echilibru într-o societate în care drepturile fundamentale ale omului erau încălcate sistematic”.

Drd. Denis-Roxana Gavrilă prezintă un eveniment abominabil care a marcat istoria omenirii, genocidul armenilor. Conduşi de „ura rasială, ideologică sau religioasă”, conducătorii de la acea vreme au săvârşit primele exterminări sistematice în masă a unei populaţii din istoria modernă. Articolul solicită din partea cititorului responsabilitate în elucidarea mesajului educativ: „dacă aceste atrocităţi nu vor mai fi repetate, înseamnă că documentele istorice şi juridice şi-au îndeplinit rolul, ajungând la inimile şi minţile generaţiilor prezente şi viitoare”.

Un conţinut edificator pentru problematica abordată se regăseşte în Capitolul al III-lea, Relatări cu şi despre jurnalişti aflaţi în misiune periculoasă, care consfinţeşte reflectarea mediatică a conflictelor transpusă în simbolistica jurnalistului: imaginea, lumina şi culoarea trăirilor lăuntrice, atribute esenţiale ale activităţii mass-media. Autorii acestui capitol sunt depozitarii unor trăiri realiste şi incandescente de pe câmpul de luptă, unde „războiul de salon a murit” şi a lăsat locul „conflictului de la TV”, unde omul este captivat de trăirile simultane ale morţii şi vieţii.

Remarcant este şi studiul dr. Lidia Prisac prin descrierea cu minuţiozitate a conflictului militar din istoria recentă a Republicii Moldova. Martori ai evenimentelor dramatice alături de combatanţi au fost reporterii de război a căror „poveste trăită de aceştia rămâne, în primul rând, o sursă de reconstituire istorică, iar mărturiile lor pot fi exploatate atât ca reconstituire/completare a unei istorii dramatice, cât şi ca reflecţie asupra momentului de istorie de acest gen „. Relatările trăirilor întunecate „se regăsesc într-un lexic al şocului şi al evenimentului traumatic”, unde „fenomenul războiului rămâne în conştiinţa supravieţuitorilor şi a posterităţii ca momente dramatice şi de discontinuitate în evoluţia unei comunităţi şi, nu în ultimul rând, în biografia individuală”.

Un protagonist de elită al presei moderne îl reprezintă corespondentul de război, Mărio Hadrian Balint în care relatările jurnalistice personale sunt „pe cât de spectaculoase, pe atât de sincere şi cinstite faţă de realitatea dură” din Irak- Baghdad, Kosovo. Cu preţul unor sacrificii personale autentice, acesta ne reliefează scenariul dur la care este supus corespondentul de război, situaţiile de criză întâlnite, dar şi încălcarea frauduloasă a normelor de drept internaţional umanitar: „Teoretic, există reguli care ar trebui să protejeze jurnaliştii şi lucrătorii media, dar ele nu sunt respectate”.

Cunoscut jurnalist şi editor, preşedinte al Asociaţiei pentru fotografie documentară, Nicolae Pojoga oferă imaginea desăvârşită a jurnalistului contemporan, simbol al eticii jurnalistice şi al libertăţii presei în lucrări valoroase precum: „Etica şi profesionalismul în fotografia de presă”, „Fotojurnalism in extreem situations”, „Război şi pace în Moldova”, „Album de război” promovând totodată activitatea jurnalistică în teatrele de operaţii. Contribuţia sa de excepţie este o mărturie vie a devotamentului faţă de profesia de jurnalist, aşa cum îl descrie Vitalie Ciobanu, „meseriaş(...) în care valoarea o dă deopotrivă experienţa şi talentul”. Fineţea slovelor alese cu migală, imortalizarea momentelor înspăimântătoare, forţa artistică a relatării stărilor sufleteşti, determină ca, transpunerea realităţii dureroase să devină o „naraţiune fotografică”, unde se „va citi frica, teroarea, disperarea oamenilor, încrâncenarea de pe chipurile moldovenilor care şi-au apărat ţara, care au trăit clipă de clipă coşmarul războiului”.

Un studiu care merită evidenţiat se referă la elogierea înaintaşilor noştri, prin retrăirea clipelor de glorie din istoria naţională de către dr. Valentin-Stelian Bădescu, descoperindu-ne „destine frânte din ţara Muscelului”. Parafrazându-1 pe marele istoric Nicolae lorga: „ca om al vremii mele şi, evident, pentru vremea mea”, este necesar să fim conştienţi că: „Trecutul, prezentul şi viitorul trebuie înţelese laolaltă, sunt cuvinte care denumesc aceeaşi evoluţie a umanităţii” şi fără de care nicicând o naţiune nu va putea dăinui.

O altă lucrare interesantă este cea prezentă de Carmen Nichifor, prof. arte-vizuale, care realizează o incursiune istorică a activităţii corespondenţilor de război din primul şi cel de-al doilea război mondial, potenţând spiritul jurnalistic în condiţii de conflict armat în relaţie cu arta. Cele două personaje emblematice reliefate Elena Caragiani — Stoenescu, corespondent de război şi pilot de avion pe front, Roland Dorgeles (Laurent Lecavele) scriitor şi corespondent de război, joacă un rol important în creionarea unui”jurnal de război-”un roman pitoresc”, (...) în care moartea şi viaţa se înfruntă permanent, suferinţa şi oroarea se împletesc cu gluma şi speranţa”.

Realitatea crudă a războiul este nuanţată şi în articolul asist, univ. dr. Elena Marinică, unde este pusă în valoare „responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume societatea contemporană faţă de generaţiile viitoare privind interrelaţionarea dintre dreptul internaţional al drepturilor omului şi dreptul internaţional umanitar”. Astfel, se remarcă faptul că mass-media este promotoarea unui angajament social, că ea „reuşeşte să modeleze activ, uneori oglindind realitatea cu imparţialitate, dar alteori unilateral, influenţând astfel opinia publică”. Prin misiunea ei se desăvârşeşte pactul global al solidarităţii şi cooperării în spiritul păcii şi umanităţii.

În continuare, prof. univ. dr. Constantin lordache şi drd. Sebastian Epure se concentrează în studiul pe care ni-1 supun atenţiei, asupra participării formaţiunilor medicale în cadrul misiunilor umanitare şi asupra istoricului aderării României la Convenţia de la Geneva, devenit”f apt juridic internaţional la 30 noiembrie 1874. In iulie 1876 a fost fondată „Societatea de Cruce Roşie a României”. Existenţa SNCRR a favorizat „organizarea unor formaţiuni sanitare care să vină pentru ajutorarea celor care-şi făceau datoria pe câmpul de onoare” şi evidenţierea unor personalităţi naţionle de renume din lumea medicală: „primul Consiliu General al Societăţii de Cruce Roşie, din care au făcut parte: Dimitrie Ghica, preşedinte; Carol Davila, vicepreşedinte; medicul Nicolae Kretzulescu, ctitorul Şcolii de chirurgie de la spitalul Colţea; C.A. Rosetti, Ion Ghica, medicii militari Androcle Fotino şi luliu Al. Theodor”. Dincolo de reglementărilor de la acea vreme care priveau, organizarea şi funcţionarea SNCRR, autorii şi-au îndreptat atenţia şi asupra activităţii reporterilor de război: Prin intermediul reporterilor de război ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Secţia din Iaşi a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a obţinut informaţii despre prizonierii români din lagărele din străinătate şi a organizat ajutorarea acestora cu alimente, îmbrăcăminte şi medicamente”.

Prof. univ.dr. Mihai Goia ne reţine atenţia cu o abordare profund umană a rolului pe care jurnalistul îl are în profesia sa de a vorbi despre oameni şi pentru oameni în situaţia în care violenţa nu mai face deosebirea între viaţă şi moarte.

Col. (rez.) Andrei Covrig căruia îi mulţumim pentru efortul de a ne pune în contact şi a ne furniza informaţii cu privire la tema abordată de noi de la fraţii noştri jurnalişti şi experţi în problematica umanitară în timp de conflict armat. Cartea pe care o supune atenţiei noastre „Râul de sânge”, a cunoscutei jurnaliste Valentina Ursu, este o carte în care se prezintă realitatea cruntă a conflictului transnistrean.