Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

La ora când dumneavoastră veţi citi aceste rânduri, magia sărbătorilor se va fi aşezat în raftul dulce al amintirilor, aducându-ne prilej de reflecţii şi planuri de viitor, însă vă rog să-mi acordaţi privilegiul de a începe cu un sincer si călduros LA MULŢI ANI !, urmat de tot alaiul de gânduri frumoase ce însoţesc această perenă şi întotdeauna binevenită urare.

Este firesc ca la sfârşit de an să privim înainte cu speranţă şi înapoi plini de învăţăminte, prinzând o nouă nestemată în coroana înţelepciunii. Aş vrea să mă refer în câteva rânduri la o categorie foarte importantă a instituţiei noastre, INSTRUCTORII. Cred că fiecare dintre dumneavoastră are în minte cel puţin un model de profesor sau instructor, care, de-a lungul evoluţiei şi împlinirii ca entitate spirituală, i-a şlefuit şi modelat evoluţia şi comportamentul.

Este şi motivul pentru care, înainte de toate, le aduc un omagiu celor care prin munca şi dăruirea lor au contribuit şi contribuie în primul rând la pregătirea, educarea şi formarea atâtor şi atâtor generaţii de cursanţi, dar în egală măsură fac să se vorbească peste tot în România despre luptătorii paraşutişti de la Buzău.

Într-un domeniu atât de dinamic şi de specializat, provocările pe care trebuie să le înfrunte instructorii sunt cu atât mai diverse şi mai dificile. Este vorba nu numai de talentul, nativ sau dezvoltat, de a reuşi să transmiţi informaţiile dorite şi necesare celor din faţa ta, dar şi de modul în care reuşesc să se perfecţioneze permanent, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Spun asta pentru că domeniul în care operăm, cel al forţelor pentru operaţii speciale, este unul eminamente practic-aplicativ. Şi cum una din calităţile definitorii ale instructorului este aceea de a şti să se facă respectat, este necesar ca el să dovedească o perfectă stăpânire a binomului cunoştinţe teoretice-aplicare practică, altfel imaginea sa va avea serios de suferit în ochii celui pe care îl instruieşte.

Fie-mi permisă o comparaţie dintr-un domeniu atât de drag nouă, fotbalul, dacă un fotbalist mediocru poate deveni un excelent antrenor, este puţin probabil ca un paraşutist mai puţin talentat să ajungă un excelent instructor. Şi dacă faceţi un scurt recurs la memorie, dragii mei cititori, cred că primele imagini care vă vin în minte sunt acelea cu cei care au obţinut rezultate notabile în această permanentă provocare pe care o presupune paraşutismul în particular, şi operaţiile speciale în general. Tocmai de aceea se cuvin remarcate eforturile permanente ale instructorilor noştri de a fi mereu la curent cu tot ceea ce este actual, noile tehnici, tactici şi proceduri, precum şi cu implementarea şi transpunerea în practică a lecţiilor învăţate.

Şi cum "Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa", aşa cum spunea Nicolae Iorga, se cuvine ca noi toţi cei din jurul instructorilor (şefi, colegi şi cursanţi) să îi preţuim şi în aceeaşi măsură să îi ajutăm, prin atitudinea şi comportamentul nostru, să devină mai buni şi mai performanţi, astfel ca instituţia dar şi ŢARA să aibă mereu de câştigat.

Să privim înainte cu speranţă întrucât caracterele tari ies în evidenţă în special în vremuri dificile.