Subofițerul - lider prin puterea exemplului: să știe mai mult, să vrea și să poată face mai mult decât subordonații săi

Plutonierul-adjutant principal Ervin-Răsvan Oros este subofițer de comandă la Batalionul 21 de Protecția Forței “Viperele Negre”, dislocat pentru 6 luni în teatrul de operații din Afganistan și este de 29 de ani la același batalion. Este unul dintre subofițerii cu cea mai mare experiență din această structură și a participat la toate misiunile batalionului, atât în Irak, cât și în Afganistan. El este cel care ar putea să ne relateze cel mai bine câteva detalii despre misiunile batalionului, despre experiența lui într-un teatru de operații și despre rolul subofițerului în structurile Armatei României.

     Vă rugăm să ne spuneți cum v-ați început cariera militară?

     Cariera militară am început-o în data de 22 ianuarie 1991 ca militar în termen la Școala de Aplicație pentru Vânători de Munte de la acea vreme din Predeal, iar după satisfacerea stagiului militar, m-am angajat ca sergent la Batalionul 21 Vânători de Munte “General Leonard Mociulschi”, unde și astăzi sunt militar activ. În anul 2001 am urmat cursul de formare subofițeri, filiera indirectă, în cadrul aceleiași școli de la Predeal. Acest lucru mi-a schimbat perspectiva asupra viitorului, și încă de atunci am visat să devin subofițer de comandă la acest batalion. Pentru acest lucru am urmat toate cursurile necesare pentru a-mi atinge acest obiectiv, și aici mă refer la cursurile de carieră, și am avut posibilitatea să urmez Drill Sergeant School în SUA și Advanced NCO Course în Germania. Sunt de aproape 30 de ani în slujba batalionului de vânători de munte din Predeal. Am ales să îmbrățişez această meserie datorită bunicului meu, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial ca subofițer al Armatei Române, el făcând parte din compania de cercetare a unui batalion de infanterie. A luptat atât pe frontul de est, până la Cotul Donului, cât și pe frontul de vest, până în Cehoslovacia. Poveștile lui m-au motivat. Ascultam despre întâmplările din război. Îmi spunea că dacă ar fi avut picioare de fier, ele ar fi fost tocite până la genunchi de atâta mers pe jos.

     Cum a fost prima experiență într-un teatru de operații?

     Prima experiență într-un teatru de operații a fost în Irak, în anul 2006. Am fost locțiitor comandant pluton în cadrul misiunii UNAMI III. Batalionul 21 Vânători de Munte a participat cu o companie pentru securizarea unui punct de acces. Cea mai mare provocare a fost pregătirea pentru misiune. Nu știam la ce să ne așteptăm și cum vor reacționa  militarii la diferitele incidente care ar fi putut să apără în teatrul de operații din Irak, dar cu multă muncă și perseverență am reușit să-i instruim în așa fel încât să-și ducă misiunea la bun sfârșit cu succes. Ca locțiitor comandant pluton trebuie să fii în permanență un exemplu demn de urmat pentru toți, iar prin cunoștințele pe care le ai să fii un sprijin real pentru comandantul de pluton.

     Ce puteți să ne spuneți despre următoarele misiuni în teatrul de operații din Afganistan?

     A doua misiune a fost în anul 2009 în Afganistan, ca subofițer de companie în cadrul companiei "Alfa" din același batalion. A fost o altă provocare, o altă perspectivă, un alt tip de misiune. Dacă în Irak am fost la dispoziția ONU și executam doar securizarea bazei militare, acum, în 2009, sub egida NATO, am avut misiuni de patrulare, în afara perimetrului bazei. Aici pericolul era la tot pasul. Dar prin grija comenzii companiei și cu sprijinul comandanților și locțiitorilor comandanților de plutoane am reușit să facem o treabă extraordinară. Printre multe alte sarcini duse la bun sfârșit, pot evidenția realizarea unui FOB (Foward Operating Base), în Tarnak Va Jaldak, provincia Zabul, denumit Mescall în cinstea maiorului Brian Michael Mescall, ofițer american căzut la datorie în Afganistan.

     Comanda batalionului, care era dispusă în Baza Lagman, a hotărât că este necesară înființarea unui nou avanpost, pentru o mai bună supraveghere și menținere a securității în zona noastră de responsabilitate. Erau trei FOB-uri și mai era nevoie de un al patrulea pentru a acoperi întreaga arie atribuită militarilor români. Astfel, am ridicat o mică bază de unde urma să ne desfășurăm misiunile de patrulare pe autostrada A1. Acea autostradă afgană semăna cu un drum județean de la noi din România, dar pentru infrastructura rutieră din Afganistan putea fi considerată un drum de mare viteză. Știam că acest FOB este un proiect vechi, de aceea nimeni nu îndrăznise să creadă că el se poate realiza. Dar cu entuziasm, muncă, efort, sudoare și dedicație din partea militarilor și cu susținere din partea comenzii batalionului, am reușit. A fost o muncă de echipă, toată compania participând la ridicarea din țărână a unei baze militare. Ziua se săpa, se ridicau gardurile din hesco și se umpleau cu pământ, se ridicau corturile pentru dormit, iar noaptea militarii erau în posturile de pază, pentru protecția colegilor din companie, aflați la somn după o zi de patrulare în zona din jurul FOB-ului sau după misiuni de escortă a camioanelor care ne aprovizionau cu materiale necesare construcției. Alături de militarii români, la construcția FOB-ului Mescall a fost prezentă și o echipă de militari americani, care ne-a sprijinit cu sisteme de supraveghere pentru a nu fi surprinși de insurgenți pe timpul construirii bazei. Din punctul meu de vedere, a fost cea mai complexă misiune pe care unitatea de vânători de munte din Predeal a executat-o într-un teatru de operații. Aria de responsabilitate a batalionului era foarte mare, se întindea pe întreaga suprafață a provinciei Zabul. Principala misiune a fost securizarea autostrăzii care traversa regiunea. Era principalul drum de acces între Kabul, capitala Afganistanului, și orașul Kandahar. Avea o importanță strategică, atât din punct de vedere economic, cât și militar. Aceste misiuni nu aveau doar rolul de a păstra în siguranță autostrada, ci și de a câștiga încrederea comunității locale aflate în vecinătatea acestui drum.

     A treia misiune pe care am executat-o a fost în anul 2012. Un specific diferit față de primele misiuni internaționale, pentru că între timp am mai urcat o treaptă în cariera militară și am fost consilierul comandantului, cum se numea funcția pe vremea aceea. Pe timpul pregătirii am înțeles cu adevărat cât de importantă este disciplina. În lipsa ei, atât instruirea militarilor, cât și execuția misiunii în teatru nu se poate realiza la cele mai înalte standarde. Am avut sprijinul subofițerilor de companie și astfel am putut pune în practică cerințele comandantului pe linie de disciplină militară, de instrucție, de îndeplinire a misiunilor. Companiile erau dispuse în patru baze militare diferite. Am apreciat atunci abilitatea fiecărui subofițer de companie care a știut să impună disciplina la cele mai înalte standarde, atât din punct de vedere al portului ținutei, al semnelor exterioare de respect, întreținerea tehnicii și a armamentului, echiparea militarilor pe timpul executării misiunilor, precum și din punctul de vedere al asigurării unui trai decent militarilor, ținând cont de faptul că era vorba de autogospodărire (hrana era preparată de militarii din bază).

     Marea provocare a acestei misiuni a fost să mutăm punctul de comandă al batalionului din Camp Apache în FOB Mescall. Nu e ușor să iei un punct de comandă de la zero, cu tot ceea ce presupune – sisteme de comunicații, sisteme de informatică, logistică și toate celelalte componente necesare. Toată partea operațională trebuia pusă în funcțiune cât mai rapid pentru a nu întrerupe legătura cu toate subunitățile dislocate în celelalte baze. Subunitățile și-au continuat misiunile în teren și patrulele în afara bazei, în timp ce noi am reușit să ne mutăm într-un timp record; practic, peste noapte, cum se spune. A fost o mare încercare pentru tot batalionul, acela de a nu simți lipsa unui post de comandă funcțional.

     Astăzi mă aflu în a patra misiune într-un teatru de operații și pentru a treia oară în Afganistan. Având în vedere că de data aceasta sunt tot subofițer de comandă, la fel ca în anul 2012, pot spune că acum am mai multă experiență, mai multă încredere în forțele proprii și în abilitatea de a crea o echipă unită cu comandanții de grupă, plutoane și subofițerii de companie. Încă din timpul pregătirii, mi-am dat seama că această misiune este o mare provocare pentru noi.

     Batalionul 21 de Protecția Forței ”Viperele Negre” execută pentru prima dată trei sarcini specifice în cadrul Bazei Militare Kandahar: acțiuni de patrulare în GDA (Ground Defense Area), GA (Guardian Angels) și asigurarea accesului în baza militară. Pregătirea pentru această misiune a început cu instruirea micilor lideri, prin învățarea procedurilor specifice pentru fiecare subunitate, a ceea ce au de făcut, astfel încât militarii să știe cum să reacționeze în cazul oricărui incident sau situație care ar putea să apară într-o zonă de conflict. Acest lucru ni s-a confirmat la evaluarea finală, pe care am susținut-o la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, atunci când batalionul a primit calificativul INSTRUIT. Odată ajuns în Afganistan, mi-am dat seama că munca depusă zi de zi la pregătire nu a fost în zadar, iar procedurile executate la instrucție au fost cele corecte, fiind viabile în teatrul de operații din Afganistan. Pe timpul misiunii, datorită redimensionării cerințelor operaționale, una dintre subunități a trebuit să-și schimbe specificul sarcinilor pentru care s-a instruit în țară. Ca rezultat al pregătirii executate aici, în teatrul de operații, și a profesionalismului de care au dat dovadă instructorii, subunitatea a fost validată într-un timp foarte scurt să execute noul tip de sarcină din cerința operațională.

     Un element de noutate a constat în implementarea regulamentelor valabile în Baza Militară Kandahar și respectarea acestora de către toți militarii, precum și alinierea lor în concordanță cu regulamentele naționale. Până în prezent, pe lângă misiuni și implementarea regulilor de ordine și disciplină, pandemia care a lovit întreg mapamondul reprezintă în aceste momente o mare responsabilitate în această bază militară. Împreună cu subofițerii de companie, locțiitorii comandanților de plutoane și comandanții de grupă, am urmărit în permanență ca aceste reguli specifice (distanțarea socială, purtarea măștii și igiena personală) să fie respectate de fiecare militar.

     Un merit în acest parteneriat îl au și instituțiile militare de învățământ, care formează tinerii subofițeri în spiritul coeziunii și colaborării atât cu subordonații, cât și cu factorii decidenți. Subofițerii fac cursuri de nivel și de carieră, iar acestea le modelează caracterul și abilitățile profesionale. Astfel, se observă o schimbare în bine, un progres care se transpune în primul rând în relațiile pe care le au cu militarii din subordine, ceea ce este foarte important în dinamica misiunilor unui batalion. Datorită acestui lucru și înțelegerii exacte a cerințelor necesare pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan, pregătirea pentru această dislocare în Baza Militară din Kandahar a fost tratată cu profesionalism de militarii noștri.

     După 29 de ani de experiență în Armata României, cum credeți că trebuie să fie un subofițer?

     Un subofițer trebuie să fie un profesionist, să fie educat, autodidact și conectat la tot ceea ce este nou în mediul militar, să fie civilizat și un exemplu pozitiv prin comportamentul lui. Să apară în fața subordonaților întotdeauna pregătit, cu lecțiile învățate, pentru a fi capabil să răspundă întrebărilor apărute. Atunci când aceste răspunsuri nu țin de competența lui, trebuie să-l consilieze pe militar și să-l însoțească la cel care are rezolvare la problema apărută. Un alt lucru necesar este ca subofițerul să poată spune oricui: „Faceți ca mine!”. Să fie un lider prin puterea exemplului: să știe mai mult, să vrea și să poată face mai mult decât subordonații săi. Doar astfel, ei îl vor urma în permanență și îi vor asculta ordinele. Dacă îl vor vedea entuziast și pregătit, vor fi și ei la fel: energici, plini de viață și profesioniști.

     Ce pregătire ar trebui să aibă un subofițer pentru a face față oricăror provocări?

     În primul rând, este nevoie de cursurile de nivel. Apoi, cursurile de carieră sunt benefice pentru a pregăti subofițerul pentru următoarea funcție, următoarea treaptă în dezvoltarea profesională. Astfel se evită „înotarea în ape tulburi”. O mare schimbare pe care încep s-o observ în învățământul militar românesc este dată de accentul mai mic pe memorizarea excesivă a regulamentelor și concentrarea pe abilitățile de identificare a răspunsului în acestea. Pentru prima dată am văzut acest sistem la cursurile pe care le-am făcut în afara țării și mă bucur să văd că am început și noi să-l implementăm.

     Un subofițer modern este cel care învață din toată experiența acumulată, din pregătirea constantă și continuă, și din colaborarea cu alți militari ai armatelor statelor partenere. Cât de profesioniști suntem arată cât de apropiați suntem de nivelul de performanță al comandantului, la orice nivel: grupă, pluton sau companie. Cu cât avem mai multe cunoștințe, cu atât comandanții noștri se bazează pe noi. Iar cunoștințele se obțin doar din cărți și de pe teren. Felul în care ne comportăm în diferite situații ne apropie sau ne îndepărtează de comandanții pe care-i reprezentăm. Ca locțiitor comandant de pluton sau subofițer de companie nu mai ai doar o repezentare personală, ci oglindești întreaga subunitate. La nivelul la care sunt acum, subofițer de comandă, alături de comandantul batalionului, reprezentăm imaginea întregului colectiv.