Pasiunea ne împinge uneori să facem lucruri diferite, să ne testăm limitele și să ne cunoaștem cu adevărat ca oameni. Nu de puține ori, și curiozitatea joacă un rol esențial în deciziile pe care le urmăm, împingându-ne de la spate spre noi orizonturi. Dorința de a încerca și de a reuși, acolo unde nu mulți se încumetă, păstrează o notă de imprevizibilitate care are menirea de a alunga monotonia.

Marius Vlad Teodorescu a luat contact cu armata în 2009, ca soldat gradat profesionist (SGP) la Brigada 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza”, iar după trei ani s-a decis să treacă în rândul subofițerilor; ca urmare, a început cursurile la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti. La repartiție, în 2013, și-a dorit să ajungă la o unitate din București, fapt care a marcat intrarea în familia Batalionului 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Șoverth”, ocupând funcția de ajutor comandant grupă la un pluton de aruncătoare, iar ulterior ajungând comandant grupă.

Plutonierul Teodorescu este de două luni subofițer de stat major în Biroul Planificare Operații din cadrul compartimentului S3 la Batalionul 495 Parașutiști și spune că decizia de a lucra în comandament a venit, pe undeva firesc, din dorința de a face următorul pas pentru a evolua. Era gata și își dorea să încerce ceva nou, să accepte o altă provocare în carieră.

La unitatea de lângă București a luat pentru prima dată contact cu parașutismul, unde i-a avut drept model pe colegii lui mai experimentați. A trecut de la artilerie terestră la salturile cu parașuta rotundă, iar acum are la activ salturi cu patru tipuri diferite de parașută rotundă și cu parașuta de formă dreptunghiulară – numită și aripă. Subofițerul a luat lucrurile pas cu pas, etapizat, cu calmul și cu stăpânirea de sine de care dă dovadă, chiar și atunci când a schimbat locul din avion cu unul în fața reportofonului.

„Anul 2020, din cauza pandemiei de Coronavirus, a fost un an dificil pentru toată lumea și, evident, acest lucru nu ne-a putut ocoli nici pe noi. După ce ne-am întors din misiune, în luna februarie a anului trecut am apucat câteva zile de recuperare, după care am început să îndeplinesc misiuni în sprijinul autorităților, a unităților din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, atât cu echipajele de poliție prin echipele mixte în puncte fixe și controlul circulației, cât și prin preluarea obiectivelor de pază de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, misiune pe care în continuare o desfășurăm, iar eu am participat activ chiar din prima zi. Din fericire, pe partea de instrucție, am avut câteva starturi și am participat, de asemenea, la exercițiul SENZORUL 20, împrejurări care ne-au ajutat să ne păstrăm deprinderile și criteriile pe care le avem de îndeplinit într-un an de instrucție, pentru a ne menține clasa de parașutare sau a trece la următorul nivel. Pașii aceștia îi putem face doar prin exercițiu, adică parașutări”.

În medie, un exercițiu la care participă neînfricații urmași ai generalului-maior parașutist Grigore Baștan durează două săptămâni și cuprinde perioada premergătoare și partea practică, exercițiul în sine.  „Misiunea din teatrul de operații Afganistan a fost o experință unică, din care am avut multe de învățat, poate și pentru că a fost prima dată când am luat contact cu provocările unei astfel de acțiuni. Consider că și pentru cariera militară este un lucru benefic să ai contact cu teatrul, pentru că te ajută să vezi un pic altfel lucrurile și modul în care se desfășoară acestea; iar la sfârșit, te întorci cu un bagaj de cunoștințe dobândit, în mod nemijlocit, despre realitatea în care trăim. Dacă s-ar mai ivi ocazia de a pleca într-un teatru de operații, aș zice fără ezitare: DA” - concluzionează, la sfârșitul interviului, plutonierul Marius Vlad Teodorescu.

Un alt militar care a gustat  din aerul prăfuit și amar al Afganistanului este caporalul clasa a II-a Alin-Alexandru Ciotârnaie, cercetaș la o grupă cercetare din cadrul plutonului cercetare. „În acest batalion am venit în anul 2009, de opt ani sunt parașutist pe rotundă și de patru pe aripă. De asemenea, am trei misiuni în teatrul de operații Afganistan: în 2011 Misiunea ISAF (International Security Assistance Force), cu Batalionul 495 Infanterie ˂˂Căpitan Ștefan Șoverth˃˃; în 2016 cu Batalionul 2 Infanterie  ˂˂Călugăreni˃˃, în cadrul misiunii NATO ˂˂Resolute Support˃˃, pentru asigurarea protecţiei forţei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane; și în 2019 cu Batalionul 495 Parașutiști ˂˂Căpitan Ștefan Șoverth˃˃, de asemenea, cu misiunea ˂˂Resolute Support˃˃” - așa își începe povestea despre experiența și momentele pe care le-a trăit, ca militar, caporalul Ciotîrnaie.

În armată a ajuns după ce a văzut un anunț într-un ziar și, împreună cu doi prieteni din liceu, s-au prezentat la Centrul Militar Județean Olt pentru mai multe informații și detalii despre pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru o carieră militară. După ce a trecut probele, prima opțiune a fost unitatea din Clinceni.

Activ din fire și fiind încadrat ca cercetaș, pe lângă salturi, ia parte și la alte forme de pregătire în decursul unui an de instrucție, cum ar fi: taberele de iarnă, de apă, de alpinism etc. Preferă parașuta aripă pentru că este mai antrenantă, căderea liberă oferindu-i senzații greu de descris, dar care se trăiesc intens, la un nivel ridicat. Pentru o opinie concludentă și o doză de adrenalină trebuie doar încercată pe propria piele experiența pe care acești temerari ai aerului o probează de fiecare dată când sunt prosternați ca mici punctulețe pe cer.

„Am sărit de la 4.000 de metri. Căderea liberă, de la părăsirea bordului până la deschiderea parașutei, a durat circa un minut. Distanța parcursă în acest timp variază în funcție de greutatea și poziția pe care o are cel care sare; cu cât stă mai arcuit, cu atât viteza crește. De exemplu, eu sunt mai mic de înălțime, iar atunci când stau aplecat, am cam 240 – 250 km/h în cădere liberă. Cu parașuta rotundă PSP M1 am 40 de salturi, iar cu paraşuta tactică integrată PGS9-310 – aripă –  am 140. Cu fiecare start la care luăm parte ne perfecționăm, avem salturi de antrenament, de zi, de noapte, cu materialele și chiar salturi cu aterizare pe apă, care sunt foarte spectaculoase. Aici procedurile sunt un pic diferite. După părăsirea bordului se verifică dacă parașuta este deschisă, după care se evită abordajele, în cazul în care ai alți colegi aproape de tine. Apoi se umflă vesta și se trece la procedurile de amerizare: se slăbesc chingile de la parașuta de rezervă, se desface și se dă rezerva într-o parte, se trage scaunul sub fund pentru ca parașutistul să rămână în el și se desfac chingile, pilotând cu fața în vânt, până la contactul cu apa” - explică caporalul Ciotîrnaie.

Din cele trei misiuni la care a luat parte, cel mai mult l-a impresionat modul în care se formează legăturile dintre oameni. Acolo, pe un tărâm aspru, departe de cei dragi lăsați acasă, constați că ai în camarazii de arme o familie care să te sprijine în momentele dificile, ai un loc doar al tău în cadrul unui grup unit, profesionist, care prin puterea exemplului duce mai departe, direct sau indirect, renumele militarului român, ca străjer în calea către adevăr și libertate.