ROMÂNIA E INVICTUS

ROMÂNIA E INVICTUS

Căpitan Narcis RĂDUCU
Publicat pe 17.08.2021

Majoritatea poveștilor pe care le cunoaște lumea încep cu sintagma „A fost odată…”, însă povestea INVICTUS începe cu „A fost, este și va continua”. Proiectul Invictus România a pornit în anul 2014, atunci când un grup de voluntari militari și civili, inspirați de organizarea la Londra a primelor jocuri Invictus sub patronajul Prințului Harry, Duce de Sussex, au început un proiect de educaţie care, dincolo de ideea de promovare a valorilor militare şi naţionale, şi-a propus să sensibilizeze societatea civilă asupra recunoştinţei care se cuvine să le-o arătăm camarazilor noştri răniţi în acţiuni militare.  

Voluntarii Invictus au ales sportul ca principal mijloc de exprimare şi s-au dedicat unei cauze la care, în timp, au subscris tot mai multe persoane, atât din mediul militar, cât şi din cel civil: motivarea și sprijinirea militarilor răniţi pentru a participa la Jocurile Invictus.

Începând cu toamna anului 2014, aceștia au organizat, în spiritul Jocurilor Invictus, o serie de evenimente sportive și de fund-raising în care au angrenat și veterani din teatrele de operații, inclusiv răniți și invalizi.

Unul dintre militarii care au ales să se implice voluntar în această acțiune este și maiorul Marius Butnaru, cel care mi-a adus la cunoștință anumite aspecte pe care recunosc că nu le ştiam înainte de discuția noastră. Această asociație își propune să ajute la reintegrarea militarilor răniți în teatrele de operații în societatea civilă, cu ajutorul sportului. Este, totodată, și un element de educație. Un alt obiectiv important a fost și rămâne trimiterea militarilor răniți la diverse jocuri sportive paralimpice.

„La momentul actual, noi avem în asociație 55 de militari care se antrenează, iar dintre ei, 20 vor merge la Haga în 2022, la Jocurile Invictus. Concursul trebuia să se desfășoare anul trecut, dar din cauza pandemiei COVID-19 a fost amânat pentru anul viitor. Am ajuns să iau contact cu acest proiect absolut întâmplător. Locotenent-colonelul Patrick Luca, unul dintre artizanii acestei povești frumoase, căuta o persoană de legătură ca să îl convingă pe generalul-locotenent Dumitru Scarlat, șeful Statului Major al Forțelor Terestre la acea dată, să participe la prima Ştafetă a Veteranilor, care se termina la Carei, loc cu o simbolistică aparte în istoria Armatei României. Eu la momentul respectiv lucram la Secretariat și am discutat cu generalul-locotenent Scarlat, care s-a arătat foarte entuziasmat de această inițiativă, pentru că este un militar căruia îi place sportul. La ediția princeps, am alergat pe traseul care începea de la Statul Major al Forțelor Terestre, până la Podul Giulești”.

Ca o mică paranteză, din 2014 și până acum, această ștafetă s-a derulat anual, crescând foarte mult de la un an la altul. Evenimentul a luat practic amploare odată cu trecerea timpului, iar voluntarii Invictus România sărbătoresc în acest mod Ziua Armatei României. Ștafeta, reprezentată de un drapel tricolor, este purtată de militarii voluntari ai echipei Invictus România pe o distanţă de peste 1.000 de kilometri, pe patru trasee care corespund, în principal, cu direcţiile de acţiune ale armatei din anul 1944, pentru eliberarea teritoriului naţional. În fiecare dintre localităţile unde s-au desfăşurat lupte, purtătorii ştafetei au înmânat Drapelul național veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, ulterior acesta fiind predat autorităţilor locale, pentru a fi arborate pe un edificiu reprezentativ pentru comunitate. Purtătorii Ştafetei Veteranilor ajung, de fiecare dată pe 25 Octombrie, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român“ din Carei.

„Din acel moment am început să mă implic, atât sufletește, cât și fizic, așa cum am putut eu. Nu știu dacă este mult sau dacă este puțin ceea ce fac, dar important este să nu stau pasiv, ci să am inițiative. Practic, simt nevoia de a ajuta militarii răniți, asta și pentru că le-am cunoscut multora dintre ei poveștile de viață și am rămas impresionat de puterea lor de a lupta cu greutățile pe care viața li le-a pus în spate.

Eu mi-aș dori să extindem ideea aceasta de Invictus nu numai la militari, ci să ne deschidem către toți cei care au avut cumpene, care au căzut și s-au ridicat mai puternici. Nu numai cei care îmbracă haina militară trec prin astfel de momente dificile. Trebuie să inoculăm în societate ideea de comuniune între civili și militari.

Am organizat și eu câteva evenimente care mi-au adus mari bucurii și satisfacții sufletești, printre care primul antrenament oficial al echipei Invictus România, cu prilejul Unirii Principatelor Române. Totul s-a întâmplat într-o sală de sport și a presupus atunci să lucrăm timp de opt ore, cu opt grupe diferite, care intrau una după alta, cinstind cu fiecare serie în parte memoria unui militar decedat în teatrele de operații. Lucrul acesta nu a trecut neobservat, în sală fiind prezente câteva televiziuni și, de asemenea, echipe media ale armatei.  

Al doilea eveniment pe care l-am condus eu de la un cap la altul nu s-a bucurat la fel ca și precedentul de o  mediatizare intensă, însă amploarea lui a fost mult mai mare și asta pentru că nu am mai făcut antrenamentul în aceeași sală, pe rând, ci acesta s-a desfășurat la aceeași oră, în mai multe săli din România, cu ocazia Zilei Eroilor, în anul 2016. Au răspuns atunci afirmativ vreo trei săli din București, două din Timișoara și câte una din Suceava, Brașov și Satu Mare. Și de data aceasta, fiecare a cinstit câte un erou.

Am făcut și un antrenament, prin anul 2016, pe care l-am numit Popa & Postelnicu WOD (Workout of the Day – Antrenamentul Zilei). În CrossFit se folosesc foarte des antrenamente în cinstea eroilor, cel puțin în Statele Unite ale Americii există un cult extraordinar al celor care s-au jertfit pentru țară. De exemplu, de Labour Day (Ziua Muncii) au Murph Day – un antrenament în cinstea unui locotenent de la forțele speciale, care a decedat în teatrul de operații. Pornind de la ideea lor, m-am gândit că aș putea să aduc și eu un omagiu militarilor români care au căzut la datorie, și astfel a apărut Popa & Postelnicu WOD. Este un antrenament pentru o echipă de două persoane, deoarece mie îmi place mai mult această idee, de a lucra alături de cineva, decât lucrul individual.

În anul 2018 am fost invitat să particip la Cluj-Napoca, la un eveniment în colaborare cu echipa de jandarmi de acolo. Organizatorilor le-a plăcut mult ceea ce am creat și de aici până la convocarea pe care mi-au trimis-o, ca să spun așa, nu a mai fost decât un pas. Am avut alături de mine, ca partener de antrenament, un fost coleg de promoție, care a terminat cursul de ranger în Statele Unite. Un om extraordinar, un învingător, care a trecut prin niște clipe grele și care a reușit să câștige bătălia cu una dintre cele mai cumplite maladii ale acestei lumi: cancerul.

Anul trecut, de Ziua Națională a României, am fost invitat alături de câțiva băieți din echipa de powerlifting a Invictus să participăm la un eveniment organizat de o structură din sistemul național de apărare. Ei contabilizau 100 de tone, adunate prin diferite mișcări, cum ar fi împinsul sau ridicatul de greutăți. Având în vedere că se împlineau 102 ani de la Marea Unire din 1918, am înaintat ideea de a plusa cu încă două tone. Ne-am ajutat unii pe alții, ne-am mobilizat și îmi aduc aminte că, în cele patru ore pe care le aveam la dispoziție pentru a ne îndeplini targetul, nu ne-am lăsat pradă oboselii și ne-am autodepășit.

Anul acesta, pe 21 aprilie, am organizat o activitate tot pe partea aceasta, de ridicat greutăți, dar am făcut-o un pic mai degajat, în sensul că în cele trei ore cât a durat toată povestea, fiecare a încercat să ridice cât a putut. M-am bucurat și atunci de prezența colegilor din echipa de powerlifting și, de asemenea, a  multor alte persoane pe care le cunosc prin prisma diferitelor ramuri sportive, care au ținut să se alăture evenimentului. Totodată, cele mai recente activități la care am participat au fost în colaborare cu trei stâlpi ai Invictus România: colonelul Adrian Teodorescu, locotenent-colonelul Patrick Luca și maiorul Gabriel Ion (șeful Biroului Invictus)”.  

După ce discuțiile ne-au purtat pe un curs plecat de la trecut, via prezent, cu destinație spre viitor, am fost foarte curios să aflu și ce are de gând maiorul Butnaru să realizeze pe mai departe. O persoană dedicată, care pune pasiune în tot ceea ce întreprinde, nu poate avea decât idei constructive, aducătoare de noi proiecte.

„Sper să reușesc să cresc și pe alții în acest spirit. În funcție și de timpul pe care o să îl am la dispoziție mă voi dedica în continuare planurilor pe care le creionez. Este bine să lăsăm totuși munca noastră pe mâini sigure, pentru că niciodată nu știm unde ne poartă viața sau cariera militară. Oricum ar fi, nu o să pot să stau departe de acest fenomen.

Din spate vine sublocotenentul Marian Ilie, cel care a organizat în ultimii doi ani Ștafeta Veteranilor. Pe partea de alergare, există continuitate, dar eu sper să găsesc pe cineva și pe partea de powerlifting”.   

Sunt convins că lucrurile vor sta așa cum își propune maiorul Butnaru și, chiar dacă într-o zi va reuși să predea ștafeta, asta nu înseamnă că nu va rămâne alături de familia INVICTUS ROMÂNIA.