Festivalul naţional de romanţe şi poezie „Rapsodii de toamnă”

Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 03.10.2016

Festivalul naţional de romanţe şi poezie „Rapsodii de toamnă”

 

În perioada 28-30 septembrie, la Câmpulung Muscel a avut loc a XI-a ediţie a Festivalului naţional de romanţe şi poezie "Rapsodii de toamnă".

Cu o istorie nu tocmai lină, dar nici foarte tulburată, ci aşa, precum sunt dealurile muscelene, festivalul de romanţe şi poezie de la Câmpulung Muscel şi-a făcut deja un nume în rândul manifestărilor de gen, atrăgând, în acest an, concurenţi din întreaga ţară, precum şi din Republica Moldova.

Directorul festivalului, plutonierul-adjutant Luigi Toma, cel care duce de câţiva ani, deja, prin cumul, funcţia de şef al Cercului Militar din localitate, mi-a lămurit curiozitatea legată de această asociere dintre romanţă, poezie şi Câmpulung Muscel: astfel, aici şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă tenorul Nicu Leonard, supranumit "Prinţul operetei", iar în apropiere se află casa memorială "George Topîrceanu", locul unde poetul a creat şi a trăt timp de mai mulţi ani.

Festivalul a avut ca organizatori: Primăria municipiului, Casa de Cultură "C.D. Aricescu" şi Casa de Cultură "Tudor Muşatescu", precum şi Cercul Militar, iar bunul mers al lucrurilor a fost rezultatul unei foarte bune colaborări între toate aceste instituţii.

În cele două seri de festival, pe scena Casei de Cultură din localitate au urcat, rând pe rând, cântăreţi şi recitatori având vârste de la nici măcar 15, la 75 de ani şi, deşi romanţa e un gen muzical cu un public şi cântăreţi al căror sânge nu mai curge atât de năvalnic prin vene, au fost şi câteva încercări de afirmare ale unor tinere talente. Semn bun pentru viitorul romanţei, au declarat veteranii din domeniu, ale căror emoţii de pe scenă au fost legate mai mult de a-şi confirma experienţa şi valoarea, şi nu de a se afirma. Iar situaţia inversă a fost mai ales pentru cei tineri, concurenţi la poezie ori la romanţe, unde emoţiile i-au mai încurcat uneori.

Juriul, al cărui preşedinte a fost profesorul Constantin Ticuleanu – şi din rândul căruia au făcut parte şi colonelul Marian Florean, locotenent-colonelul Marian Pană şi maiorul Bogdan Niţu, reprezentând Statul Major General, respectiv Statul Major al Forţelor Terestre şi Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", dar şi preotul militar Gheorghe Nicolescu – a avut o sarcină destul de dificilă, foarte mulţi concurenţi, mai ales dintre cei care au participat la secţiunea de romanţe, fiind deja cunoscuţi ai genului ori consacraţi în alte genuri muzicale, precum muzica populară.

În aşteptarea prezentării rezultatelor de către juriul festivalului, la finalul concursului au fost prezenţi în recital: Ana Ghibea, George Rotaru, Rodica Voicu şi Mariana Filipescu, acompaniaţi, ca toţi cei care au urcat pe scenă în cele două seri ale festivalului, de orchestra "Doina Argeşului".

Concurenţii, aproape 30 la număr pentru ambele secţiuni, au fost răsplătiţi în urma jurizării cu mai multe menţiuni şi premii speciale, iar premiile au fost acordate astfel: la secţiunea poezie, premiul 3 – Ioana Sandu, premiul 2 – Voichiţa Regoş, premiul 1 – Sergiu Cicu; la secţiunea romanţe, premiul 3 – Voichiţa Regoş, premiul 2 – Vasile Topârceanu, iar premiul 1 – Ion Ioniţă.

Trofeul festivalului a fost acordat Elenei Sima, care a participat în concurs din partea Statului Major General. De asemenea, a fost acordat şi "Trofeul Vulturul Carpaţilor", reprezentantului Cercului Militar din Ploieşti, plutonier-adjutant principal Marian Iamandi.

Demn de menţionat este şi faptul că, în data de 29 septembrie, într-una din sălile Cercului Militar a fost vernisată expoziţia de pictură "Toamna în acorduri cromatice", cuprinzând lucrări ale membrilor Cenaclului  "I. D. Negulici".

Ultima seară de festival s-a încheiat cu o cină festivă, care a avut loc la sediul Cercului Militar şi la care au luat parte, pe lângă concurenţi şi organizatori, şi reprezentanţi ai comunităţii locale, în frunte cu primarul municipiului, alături de comandantul garnizoanei, locotenent-colonel Ionuţ Ilinca. A fost şi acest eveniment prilej pentru o parte dintre invitaţi să-şi demonstreze talentul muzical, iar pentru alţii, talentul de dansatori. Dar dincolo de aceste lucruri, a fost vorba de o seară în care relaţiile dintre reprezentanţii armatei şi cei ai comunităţii au fost dintre cele mai firesc-cordiale.

Subliniez acest lucru pentru că ceea ce s-a putut vedea, dincolo de scena festivalului, este că, la Câmpulung Muscel, instituţia militară, prin Cercul Militar de aici, este foarte bine integrată în viaţa socială şi culturală a comunităţii muscelene, relaţiile dintre diferitele instituţii locale şi cea militară fiind dintre cele mai bune, iar meritele pentru acest lucru sunt în primul rând ale oamenilor care reprezintă aceste instituţii.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

În perioada 14-15 septembrie, la Iaşi a avut loc prima ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular „Angela Moldovan...
Spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, susţinut în sala de festivităţi a Statului Major al Forţelor Terestre
Publicat pe 21.01.2016
La 24 ianuarie 1859 a avut loc unul dintre cele mai înălţătoare momente din istoria României – Moldova şi Muntenia deveneau un tot, un teritoriu...

Comentarii