PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Câștigător în campania ,,#WeAreNATO”
Publicat pe 22.01.2021

La 8 decembrie 2017, România a lansat, cu sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO, campania de comunicare publică ,,#WeAreNATO”, menită să evidențieze maniera în care unitatea și solidaritatea dintre Aliați contribuie la protejarea păcii și securității cetățenilor. Totodată, campania oferă oportunitatea de a evidenția și contribuția specifică pe care România o aduce eforturilor aliate de promovare a securității și stabilității.
Obiectivele campaniei au fost îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a problematicii NATO și obținerea sprijinului față de aceasta în rândul publicului român, cu focalizarea pe grupurile reprezentate de tineri și de persoanele de gen feminin, precum și creșterea numărului de asocieri între NATO și contribuția României la Alianță, atât în plan național, cât și internațional.
Cu ocazia împlinirii, în anul 2019, a 15 ani de la aderarea României la NATO și 70 de ani de la înființarea Organizației Nord-Atlantice, Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației Naționale, sub umbrela campaniei de informare publică ,,#WeAreNATO”, a lansat campania ,,România - 15 ani în NATO. 70 de ani de la înființarea Organizației Nord-Atlantice”. În cadrul acestei campanii a fost organizat concursul de lucrări de licență/disertație/eseu cu tema ,,România în NATO - 15 ani”, ce a avut ca scop promovarea valorilor fundamentale ale statului, Armatei României și NATO. Concursul a fost adresat studenților înscriși la un program de studii din domeniile de studii universitare de doctorat/masterat, respectiv domeniile de licență: Relații internaționale și studii europene, Informații și securitate naționale, Științe militare și Științe politice.
În urma deliberării juriului, premiul I a ajuns la Cluj-Napoca. Astfel, Ovidiu Cristian Creța, student masterand în cadrul programului „Leadership și comunicare în organizațiile internaționale” al Universității „Babeș-Bolyai”, a convins juriul că merită cea mai înaltă distincție cu studiul de caz al lucrării sale de licență privind apartenența României la NATO și poziția sa în flancul estic al Alianței. Premiul a fost înmânat la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, într-un cadru festiv restrâns, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia Covid-19. Activitatea s-a desfășurat în prezența comandantului marii unități, generalul-maior Dorin Blaiu, iar din partea UBB Cluj-Napoca au participat lectorul dr. Claudiu Marian, director al Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană, și generalul-maior (r.) Ioan Manci, fost comandant al diviziei și conferențiar universitar în cadrul aceluiași departament al UBB. Ovidiu Cristian Creța a declarat că, deși avea încredere în lucrarea lui, nu se aștepta să primească premiul I, acesta venind ca o recompensă în plus pentru viziunea îndrăzneață abordată în studiul de caz. Pe lângă diploma de excelență și volumele primite, Ovidiu Cristian Creța se va bucura de o vizită de documentare într-o unitate militară subordonată Statului Major al Forțelor Navale, care va include și o ieșire pe mare. Cu acest prilej, am reușit și noi să aflăm mai multe despre pasiunea lui în ceea ce privește istoria și relațiile internaționale, precum și aspecte referitoare la participarea la concurs.
,,Tot timpul am fost atras de această parte a geopoliticii, de cum funcționează toate aceste relații între state; încă de când studiam istoria în școala generală, iar în momentul în care am ajuns la cele două războaie mondiale, m-a interesat modul de a se încheia alianțe, cât se respectau acestea. Programul de Studii de Securitate mi-a captat atenția în acest sens, a fost pliat exact pe domeniile și informațiile care mă atrăgeau, astfel că pentru mine, de exemplu, elaborarea lucrării de licență a fost o plăcere. Îmi place să fiu la curent cu toate știrile, cu tot ceea ce se întâmplă, pentru a putea analiza constant situația internațională. În momentul în care am stabilit tema lucrării de licență, având în minte ideea că e o contribuție la literatura de specialitate, am căutat un pic despre România și cum este abordată situația apartenenței acesteia la NATO și am observat că nu există foarte multă literatură pe această temă, iar cea care există nu prea abordează modul în care noi suntem judecați de partea estică. Am încercat să vin cu o abordare mai aventuroasă, prin care să arăt că apartenența noastră la Alianță este un lucru bun, dar că sunt foarte multe atacuri din alte zone. Am abordat mai multe teorii în lucrarea de licență și concursul <#WeAreNATO> a venit parcă la fix. Eram la un curs când s-a făcut lansarea concursului la universitate și, văzând că mă încadrez în tema propusă, am zis că merită să încerc să îmi trimit studiul de caz. M-am gândit și am sperat să fie apreciată lucrarea, dat fiind faptul că nu am abordat doar partea pozitivă, ci și pe cea negativă, dar oricum, demontând și aducând lucruri adevărate față de cele apărute în diferite articole și pagini denigratoare. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca lucrarea să fie premiată. M-am gândit că abordarea mea critică asupra subiectului, asupra a ceea ce se întâmplă, în ideea că România nu oferă un răspuns concret și direct asupra anumitor acuzații, nu o să fie văzută chiar bine, însă am observat că, de fapt, această subliniere a pericolului extern din punct de vedere informațional a fost apreciată. În tot acest demers am avut un sprijin foarte mare din partea departamentului de la facultate, cu orice informație de care am avut nevoie, de la scrierea academică, până la lucrul de nuanță, de conținut, materiale bibliografice. La oricine am apelat, am primit susținere și informații; așadar, ajutor am avut pe deplin, tot ce a trebuit să fac a fost doar să am inspirație și simț critic și să nu mă las purtat de anumite <<cuvinte frumoase>> citite în anumite articole. Apreciez foarte mult că se încearcă astfel de colaborări ale armatei cu mediul academic, deoarece se pot vedea diferite perspective sau puncte de vedere pe care noi, civilii, le-am putea omite, nefăcând parte din sistem. Se pot cuprinde în acest fel mai bine efectele domeniului sau se poate vedea din altă perspectivă fenomenul în sine” - ne-a mărturisit Ovidiu Creța.
În susținerea succesului lucrării studentului masterand, cele două cadre didactice ale universității clujene au făcut, la rândul lor, aprecieri în ceea ce privește acest eveniment, precum și asupra relațiilor interinstituționale atât de benefice. ,,Divizia 4 Infanterie <<Gemina>> și Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității <<Babeș-Bolyai>> se află într-o frumoasă relație de colaborare, care durează de mai bine de 10 ani. De-a lungul acestei perioade am organizat împreună foarte multe acțiuni și evenimente cu un puternic impact în spațiul public românesc. Momentul festiv prilejuit de premierea studentului masterand Ovidiu Creța, în calitate de câștigător al concursului organizat în cadrul campaniei <#WeAreNATO>, reconfirmă excelenta noastră colaborare. În numele Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană, doresc să mulțumesc conducerii Diviziei 4 Infanterie <<Gemina>> pentru deschiderea pe care a arătat-o de-a lungul timpului față de studenții înmatriculați în cadrul programelor de licență și masterat din domeniul <<Studii de Securitate>> și să vă asigur de întreaga noastră disponibilitate pentru consolidarea parteneriatului dintre cele două instituții” - a evidențiat lectorul dr. Claudiu Marian, directorul Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană din cadul UBB Cluj.
La rândul său, generalul-maior (r.) conf.univ.dr.Ioan Manci a susținut această legătură a mediului universitar cu mediul în care și-a desăvârșit cariera pentru atâția ani: ,,Ca titular al cursului <<NATO și managementul securității internaționale>>, un curs al programului de licență, domeniul <<Științe Politice>>, specializarea <<Studii de Securitate>> mă bucur, desigur, de reușita studentului nostru. În planul de învățământ sunt planificate 14 teme, iar la prelegeri și seminarii abordăm o tematică diversă, începând cu premisele constituirii Alianței Nord-Atlantice, conceptele strategice în evoluția Alianței, locul și rolul în asigurarea securității spațiului transatlantic, în perioada <<Războiului Rece>>, cu accent pe competiția generată de nivelul de ambiție al <<Blocului Răsăritean>>, prin acțiunile <<Pactului de la Varșovia>>. După 1991, analizăm aspectele din perspectiva transformării Alianței în principala organizație politico-militară, cu impact major în managementul securității internaționale, îndeosebi după Summit-ul de la Lisabona din 2010, în cadrul ultimului Nou Concept Strategic, misiunile fundamentale asumate fiind: apărarea colectivă, managementul crizelor și securitatea prin cooperare. Așadar, un curs atractiv, o tematică diversă și interesantă, care se asociază cât se poate de bine cu problematica specifică campaniei <#WeAreNATO>”.
Comentarii