Spectacol caritabil pentru eroii noştri

Ediția a doua a Spectacolului caritabil de muzică populară şi umor "SUFLET DE EROU", organizat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir"

Vineri, 8 mai, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti a avut loc ediția a doua a Spectacolului caritabil de muzică populară şi umor "Suflet de erou", organizat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" (A.M.V.V.D.).

Artiștii care au urcat pe scenă au creat o atmosferă deosebită, împărtăşind cu publicul momente emoționante, de neuitat, reușind să îi facă pe toți cei prezenţi în sală să se simtă cu adevărat români, să își prețuiască eroii și trecutul, dar și să se încarce cu o energie pozitivă, pe care cu siguranţă o vor transmite mai departe.

Obiectivul principal al acestei activități a fost strângerea de fonduri pentru construirea primului centru de recuperare şi refacere atât de necesar militarilor răniţi în teatrele de operaţii, dar nu numai acestora, în comuna Singureni, judeţul Giurgiu.

În acest mod, A.M.V.V.D. doreşte să vină în sprijinul militarilor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea fizică și psihică în teatrele de operații. Acești bravi eroi, greu încercati, odată întorşi acasă trebuie să se poată bucura în continuare de îngrijiri și susținere, la același nivel ca în Germania sau Statele Unite ale Americii.

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" este o organizaţie non-guvernamentală, care are ca scop acordarea de sprijin membrilor şi persoanelor cu probleme medicale şi sociale provenite din rândul militarilor veterani, veteranilor (în rezervă, retragere sau activitate), prin construirea primului centru de refacere, recuperare şi reabilitare pentru militarii veterani şi veteranii cu dizabilităţi din teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Cimitirul de onoare al eroilor români și germani din Primul Război Mondial - Municipiul Roman, județul Neamț
ISTORICUL "CULTULUI EROILOR"
Publicat pe: 28-05-2020
Afişări: 229
Jurnalistul Mario Hadrian Balint
Fereastră spre Kandahar
Publicat pe: 11-05-2020
Afişări: 399
Între violențe, sufletul combatantului
Între violențe, sufletul combatantului
Publicat pe: 04-05-2020
Afişări: 326

Mărțișoare de revistă
Publicat pe: 02-03-2020
Afişări: 725

Două inimi, sub o țară
Publicat pe: 29-01-2020
Afişări: 384
Existența - prin ochii cărților
EXISTENȚA - PRIN OCHII CĂRȚILOR
Publicat pe: 28-11-2019
Afişări: 1,339

25 0ctombrie - Ziua Armatei Române
Publicat pe: 24-10-2019
Afişări: 618
Ultima patrula
Ultima patrulă
Publicat pe: 25-06-2019
Afişări: 1,174

Citeşte şi:

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu un har special, dar conform naturii omului, facem apel mai puternic la credinţă şi smerenie numai când suntem...

Comentarii