Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Adunarea generală a Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere din arma geniu, care a avut loc în luna mai în Sala de festivităţi a Statului Major al Forţelor Terestre, a oferit posibilitatea organizatorilor de a pregăti şi o mică expoziţie cu picturi, sculpturi, caricaturi, diplome şi fotografii de la diferite activităţi, aducând un plus de culoare din toate punctele de vedere.

Ca de fiecare dată, o astfel de expoziţie oferă posibilitatea rememorării unor timpuri de mult apuse, scoaterii la lumină a unor fapte sau întâmplări cunoscute doar în cercuri restrânse, sau poate doar un simplu motiv de începere a unui dialog.

După o scurtă trecere în revistă a micii expoziţii, m-am oprit preţ de câteva minute la panoul ce reunea o deosebită colecţie de lucrări realizate într-o tehnică deosebită:  "pirogravură pe placaj, iar pentru a da expresie am folosit culori tempera" – îi explica unui vechi prieten, colonelul în rezervă Ion Florea, autorul acestor minunate tablouri.

Am profitat de prezenţa sa şi m-am apropiat pentru a-i cere mai multe detalii, dar în acelaşi timp mi-am asumat şi riscul de a vorbi cu un octogenar ale cărui poveşti încep, de cele mai multe ori, cu: "M-am născut în anul..."

Aşa am aflat că domnul Ion Florea s-a născut în 1934 şi că încă din tinereţe avea înclinaţii către latura creativă. După absolvirea Facultăţii de Arhitectură în anul 1952, primii doi ani din carieră i-a petrecut în cadrul Ministerului Agriculturii, la Direcţia generală de construcţii. Spiritul inovator, de care nu ducea lipsă, l-a determinat să proiecteze în 1953 un uscător de prune, iar mai apoi să-şi aducă o mare contribuţie la modernizarea serelor de la Urlaţi.

"În 1954 a trebuit să merg în armată şi am făcut Şcoala militară de geniu. Acolo am avut numai satisfacţii şi am rămas cu amintiri pentru toată viaţa – ne-a mărturisit cu mare bucurie în glas  Ion Florea. Pentru mine şcoala militară a fost ceva extraordinar. La Secţia construcţii am fost 10 ingineri, şi eram primii la învăţătură, la gazetă şi la sport. Am participat la «Spartachiadă» în 1956, unde am luat locul II la alergări şi locul I cu echipa de volei. Am făcut parte şi din echipa de volei a şcolii, care în anul 1957 a intrat în divizia «D»".   

În anul 1990 a trecut în rezervă,  iar o parte din timpul liber avut la dispoziţie l-a dedicat Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere din arma geniu, dar în acelaşi timp s-a putut bucura şi de  mai vechea sa pasiune: pictura. Până în 1999 a lucrat intens, reuşind să realizeze mai multe lucrări, dintre care 140 le-a donat la prefectura judeţului Vâlcea,  pentru care prefectul i-a mulţumit oficial.

Lucrările din expoziţia pe care am putut să o admir şi eu în Sala de festivităţi a Statului Major al Forţelor Terestre am aflat că au fost expuse cu ani în urmă, la Râmnicu Sărat, la al VI-lea festival de proză şi literatură, din dorinţa autorului de a promova valorile culturale, istoria şi tradiţia poporului român.

Orice artist are unele lucrări la care ţine în mod deosebit, fie că a lucrat la acestea în condiţii diferite decât de obicei, fie că trezesc în mintea sa anumite amintiri din trecut, fie că... Un lucru este sigur: toate au o poveste care merită ascultată, care stă în spatele acesteia şi aşteaptă cuminte momentul oportun pentru a fi depănată.  Mi-am aruncat în fugă o privire, încercând să ghicesc, măcar în funcţie de poziţia de pe panou, ce lucrare ar putea avea rezonanţe puternice în sufletul autorului.  Dar cum nu m-am putut decide, am ales cea mai comodă soluţie: l-am întrebat pe autor, conştient fiind că răspunsul va fi plin de surprize.

"O lucrare mai dragă..., uitaţi... aceasta este.  O concepţie personală: "Luntrea". Eu m-am născut la Jiblea. Denumirea localităţii a fost dată de Mircea cel Bătrân şi a fost găsită într-un hrisov de la un muzeu din Râmnicu Vâlcea. La Jiblea au fost găsite 300 de monede dacice care se găsesc acum la Muzeul de Istorie de la Râmnicu Vâlcea. Şi pentru că m-am născut pe malul Oltului, la Jiblea, mi-a rămas în minte această imagine cu luntrea, cu plasa la pescuit. De asemenea, Mânăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, văzută de peste Olt. Aceasta este tot o lucrare pe care eu o apreciez foarte mult, "Mânăstirea Antim". Acesta este Castelul de la Balcic, aceasta este Mânăstirea Zamfira, lucrare a lui Nicolae Grigorescu...".

Vârsta înaintată nu-l opreşte pe Ion Florea să viseze şi să aibă multe proiecte de viitor, iar energia şi pofta sa de viaţă pot fi un exemplu demn de urmat. Poate din prea multă modestie nu a vrut să ne dezvăluie din surprizele pe care ni le pregăteşte, vrând parcă să rămânem doar cu imaginea unui simplu ofiţer (în rezervă) de... geniu.