Ministerul Apărării Naționale - Revista Forțelor Terestre

Ca în fiecare început de noiembrie, de cinci ani încoace, Thalia îşi leapădă tunica sa de muză şi îmbracă ţinuta mozaic, pentru a urmări ceea ce se întâmplă pe scena Cercului Militar Timişoara.

Şi în acest an, la instituţia militară de cultură de pe Bega au venit trupe de teatru ale cercurilor militare din ţară pentru a încânta publicul – puţin, că atât se-ndură timişorenii să vină, dar bun şi cald – cu reprezentaţiile pe care nişte oameni ce aleg să facă teatru în timpul liber, vin să le prezinte pe scenă.

Juriul festivalului a fost format din trei persoane, preşedintele juriului fiind actriţa Ana Maria Pandele-Andone, iar membrii – colonel Dumitru Călin, şeful Secţiei tradiţii şi cultură militară din Statul Major General (structură sub egida căreia se desfăşoară festivalul) şi domnul Mirel Rusu, şeful Cercului Militar Cluj, absolvent al Facultăţii de Teatru de la Târgu Mureş.

În ceea ce priveşte participanţii... mulţi înscrişi, puţini sosiţi. Dacă la începutul săptămânii trecute, şeful Cercului Militar Timişoara, domnul Nicolae Drăgan, miza pe cel puţin zece participanţi, hazardul şi-a spus cuvântul şi patru formaţii şi-au anulat participarea în ultimul moment. Ca atare, au rămas să urce pe scenă tinerii actori ai profesorului Radu Bilavu, care au reprezentat Cercul Militar Timişoara, domnul Emil Gnatenco (un vechi şi aşteptat participant la festival) care colaborează cu Cercul Militar Iaşi, iar la ediţia de anul acesta a avut o colaborare şi cu Cercul Militar Brad, Cercul Militar Curtea de Argeş şi Cercul Militar Gearmata. De remarcat că ultimele trei cercuri militare menţionate sunt la prima apariţie pe scena festivalului de la Timişoara.

Un alt atelier de rostire a poeziei

Trupa de teatru a Cercului Militar Timişoara, cu Cristina Catană interpretând poezia "Descântec de ploaie" de Ana Blandiana. FOTO: Dragoş ANGHELACHE

Dacă Ion Caramitru a ales să deschidă Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti într-un mod deosebit, printr-un "Fals proiect de doctorat", unde recitalul de poezie s-a îmbinat armonios cu muzica de pian sau clarinet, iniţiativa nu putea rămâne fără ecou şi gazdele de la Timişoara au organizat festivalul în aceeaşi manieră. Astfel, pe scenă nu s-au jucat doar scenete, ci tinerii actori au venit şi cu interpretări ale creaţiilor unor poeţi sau scriitori celebri. Publicul din sală n-a numărat mai mult de zece persoane, dar atmosfera a fost deosebită: am avut senzaţia acelor concerte unplugged pe care postul MTV le transmitea cu ani în urmă, cu acea apropiere care se creează între oamenii veniţi să guste un act de cultură şi cei veniţi să ofere din preaplinul lor de sensibilitate. Şi, de ce să n-o spun, actorul este, într-un fel, ca şi preotul ce-şi ţine liturghia zi de zi, fie că naosul bisericii este plin sau gol.

Primii care au urcat pe scenă au fost elevii profesorului Radu Bilavu, iar cea care a spart gheaţa a fost Flavia Lacrămă, cu un moment din piesa "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale. A urmat apoi Raul Preda, cu monologul "N-ai pe cineva...?". Dacă Flavia Lacrămă a fost oarecum previzibilă, pentru că Zoe numai într-un anumit fel poate fi interpretată, la Raul Preda am apreciat faptul că a reuşit să se ţină departe de "modelul" oferit de Toma Caragiu şi a interpretat scheciul în manieră proprie, reuşind, zic eu, să o aducă în actualitate. Următorul moment a fost sceneta "Istoria unui gest urât" de Eduard Jurist, jucată de Flavia Lacrămă împreună cu Raul Preda. Cei doi tineri au talent, însă sunt încă la început, iar pasiunea pentru teatru nu ajunge: mai este de lucru şi de şlefuit. Însă momentul prezentat s-a ridicat la un nivel suficient de bun.

O încântătoare apariţie a fost tânăra Cristina Cătană, care a interpretat (pentru că a fost mai mult decât o simplă recitare) poezia "Descântec de ploaie" a Anei Blandiana. Prin decorul ales (două umbrele pe scenă şi o umbrelă "la purtătoare"), prin felul în care a decis să se îmbrace şi prin modul în care a umplut scena, a reuşit să transmită bucuria unei persoane care se întâlneşte cu un prieten drag: ploaia. Pentru mine, domnişoara Cristina Cătană a fost apariţia serii. Şi, ca totul să se termine într-un cerc, Flavia Lacrămă, care a deschis spectacolul gazdelor, l-a şi închis, cu poezia "Avem timp" de Octavian Paler.

Muzică, teatru şi poezie

Alexandra Pribeagu, Cercul Militar Curtea de Argeş, interpretând poezia "Vinul asasinului" de Charles Baudelaire. FOTO: Dragoş ANGHELACHE

Continuând paralela cu Teatrul Naţional din Bucureşti, amintesc prezenţa clarinetistului Aurelian Octav Popa lângă Ion Caramitru pentru a umple cu muzică pauzele dintre recitări. La Timişoara, fondul muzical a fost asigurat, în antract, de grupul folk "Remember", format din doi solişti, Dana Varadi împreună cu Alin Dinulescu, şi un percuţionist – Ianoş Varadi. "Am început să cânt de mică, însă eu cred că m-am născut cu chitara lângă mine – spunea, după reprezentaţie, Dana Varadi, front-woman a grupului. Îmi place foarte mult folk-ul şi am să-l iubesc până o să închid ochii. Trecând prin muzică, m-am lipit şi de alte genuri, chiar şi de muzica populară, cântăm şi alături de fanfara «Pro Amiciţia»".

Şi a venit ultima reprezentaţie a serii, cu Alexandra Pribeagu de la Cercul Militar Curtea de Argeş pe scenă, cu o intrare de om cherchelit ce ţine cu cea mai mare grijă – ca beţivul conştiincios – o sticlă cu vin din care "soarbe", o agită şi recită... recită "Vinul asasinului" de Baudelaire. Neştiind cine va fi protagonistul, prezenţa feminină m-a luat prin surprindere pentru că Baudelaire se adresează... bărbăteşte în această poezie. Însă nu a fost o problemă pentru Alexandra să intre în pielea personajului, iar scena să devină un spaţiu de joc (şi de joacă), unde nu s-a simţit deloc stingherită. Dimpotrivă! Însă surprizele nu s-au oprit aici, pentru că, în discuţia pe care am avut-o după spectacol, am aflat că, în mare măsură, este autodidact. "Am considerat poezia o provocare, chiar dacă este potrivită mai mult pentru un bărbat, pentru că este frumoasă, interesantă şi poţi avea mai multe trăiri pe text şi, în cele din urmă, ca actor trebuie să poţi juca orice roluri, chiar dacă sunt de bărbat sau de femeie" – a explicat Alexandra. Întâlnirea cu teatrul s-a petrecut în copilărie, când îşi dorea să devină actriţă. "Nu aveam un profesor de teatru în Curtea de Argeş, însă aveam un club al elevilor, unde aflasem că este o profesoară de teatru. Doamna era profesoară de istorie, nu avea specializare pe teatru, însă am început să lucrăm împreună: eu îmi alegeam ceea ce voiam să interpretez, lucram singură pe texte, iar dumneaei, din punctul de vedere al spectatorului, îmi făcea unele sugestii. Ceva mai târziu, am avut ocazia să lucrez cu o profesoară de teatru din Piteşti, şi chiar am jucat într-o trupă. Acum mă pregătesc singură, este pură pasiune, şi pe drumul acesta vreau să merg mai departe."