Sărbători în inima Ciucului

Grupul de colindători ai Colegiului Naţional "Octavian Goga"

Colindele de Crăciun, transpunere laică şi artistică a cântărilor bisericeşti ce preaslăvesc naşterea Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, ne vestesc an de an bucuria iubirii nemărginite pe care noi, oamenii, am primit-o prin şansa de a ne mântui, bucurie manifestată prin tradiţie, căci, după cum scria Liviu Rebreanu, "tradiţia adevărată e singura merinde sufletească".

Aflat la a X-a ediţie, Concertul de colinde şi obiceiuri tradiţionale de iarnă a animat sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea-Ciuc cu cete de colindători care, prin muzică, joc şi dans au vestit bucuria naşterii preasfinte a Pruncului Iisus, trimis Mântuitor într-o lume veşnic încercată de griji şi nevoi.

În folclorul românesc, colindatul de Crăciun este cea mai importantă manifestare popular-tradiţională, cel mai bogat şi colorat moment de sărbătoare.

În seara de 14 decembrie, inima oraşului Miercurea-Ciuc a pulsat în ritmul colindelor, făcându-şi loc bucuria şi împărtăşirea sărbătorii Crăciunului celor mici şi celor mari.

Organizatorii acestei "manifestări de suflet" - cum ei înşişi o numesc - au fost: Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu", împreună cu Consiliul Judeţean Harghita, Instituţia Prefectului Harghita, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc şi Centrul Militar Judeţean Harghita. Cu implicare emoţională, rigurozitate şi pricepere, aceştia au dăruit oraşului Miercurea-Ciuc o seară magică, în care toţi au devenit "gazde mari" ce primesc colindători de pretutindeni, ca într-o frumoasă şi mare familie.

Astfel, colindători în uniforme: Grupul coral "Floare de colţ" al Brigăzii 61 Vânători de Munte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Oltul" Harghita, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Harghita au transmis cu entuziasm un  mesaj de cântec sfânt şi pace pe pământ, fiind şi în această seară "în slujba cetăţeanului", slujind sufletului de această dată.

Aşa cum au făcut-o în fiecare an, copii frumoşi, în straie populare, grupuri de colindători ai Colegiului Naţional "Octavian Goga", au vestit cu talent, puritate şi veselie naşterea Domnului Sfânt. Strunele de "chitare de Ciuc" ale unor copii minunaţi din Cenaclul "Buna Vestire" au luminat Casa de Cultură sub îndrumarea doamnei profesor Adriana Bolog.

Concertul de colinde de la Miercurea-Ciuc i-a adus pe toţi mai aproape sufleteşte de Sfintele Sărbători. Fenomenul multiculturalităţii, armonizat de sunetele colindelor, a adus culoare şi bucurie prin manifestări culturale tradiţionale româneşti, secuieşti şi maghiare. Mesajul etnocultural a ajuns în sufletele spectatorilor pe calea credinţei, într-o sărbătoare a iubirii şi dăruirii.

În premieră pentru concertul de anul acesta, dansatorii Ansamblului de dansuri secuieşti din comuna Dealu, aflată în apropierea Odorheiului Secuiesc, au încălzit atmosfera printr-o suită de dansuri populare tradiţionale, prezentate cu ghiduşie, sclipire de bucurie şi perfecţiune, dar şi prin  interpretarea unui cântec de Crăciun.

Grupul de colindători – elevi ai Liceului teoretic "Joannes Kajoni" – au vestit naşterea Domnului în limba română, maghiară şi engleză. Atunci când cuvintele "au tăcut", "au vorbit" muzica şi talentul.

Tot în premieră, Grupul psaltic "Anastasios", înfiinţat în anul 2012, a adus sensibilitate prin  sonoritatea muzicii bizantine, ce a răsunat cu multă pasiune şi dragoste pentru muzică din glasurile acestor studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

Românii de pretutindeni sunt uniţi de tradiţiile ce ne definesc ca popor, unele păstrate de veacuri. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor desfăşurate cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou cuprinde: colinde, cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios etc.

Elementul ludic, nelipsit din natura umană, s-a manifestat ca încheiere a serii cu jocul urşilor din "Ceata urşilor de la Comăneşti", pus în scenă de caporal Gabriel Hanganu, cu sprijinul Secţiei de Mentenanţă Echipamente Militare. Jocul ursului, cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti întâlnite în Moldova şi Bucovina, a devenit o tradiţie bine statornicită şi îndrăgită de către localnici.

Această manifestare tradiţională a sărbătorii naşterii Domnului Iisus Hristos, prin Concertul de colinde şi obiceiuri tradiţionale de iarnă, adusă pentru a zecea oară în inima Ciucului, transmite din generaţie în generaţie bucuria că trăim româneşte şi simţim creştineşte.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Publicat pe 24.12.2015
Ajuns la a V-a edi ţ ie, Festivalul naţional de tradiţii interculturale şi cultural-sportive "Iarna buzoiană" a deschis ş i anul acesta seria...

Comentarii