PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
A zecea ediţie a Conferinţei anuale a subofiţerilor din forţele terestre europene
cristian.lenga@forter.ro
Publicat pe 19.05.2016
Forţele americane dislocate în Europa (United States Army Europe – USAREUR) şi Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT) au organizat, în perioada 17-19 mai, la sediul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", cea de-a zecea ediţie a Conferinţei anuale a subofiţerilor din forţele terestre europene ("Conference for European Armies for Noncommissioned Officers" – CEANCO).
Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc în aula academiei din Sibiu, iar acolo au fost prezenţi subofiţeri din 24 de ţări aliate şi partenere NATO. Tema celei de-a zecea conferinţe anuale a subofiţerilor armatelor europene a fost: "Enabling a Strong Europe through Leader Development" (Crearea unei Europe unite prin dezvoltarea liderilor). În cadrul acesteia au fost discutate probleme legate de parteneriatul ţărilor membre NATO, au avut loc discuţii despre pregătirea, instruirea, programele educaţionale şi dezvoltarea în carieră a subofiţerilor. În acest sens, subofiţerul de comandă al Statului Major General, plutonierul-adjutant principal Florea Sas, a susţinut o prezentare. De asemenea, acesta a mai spus: "Faptul că această conferinţă se desfăşoară în România este o noutate absolută, iar rolul ei este acela de a aduce împreună subofiţeri de comandă din forţele terestre ale armatelor europene, de a îi aşeza la aceeaşi masă şi de a învăţa unii de la alţii, în scopul dezvoltării profesionale a acestui corp militar. Obiectivul final este obţinerea unui subofiţer mai bun, un lider perfect pentru soldaţii cu care va îndeplini misiunea primită de la comandanţi. Subofiţerul este interfaţa necesară, în egală măsură, dintre soldat şi ofiţer. Vremurile evoluează, iar noi trebuie să ţinem pasul. Avem nevoie să ştim ce ne dorim, să ne modelăm politicile, acţiunile şi să ne atingem scopul pentru care luptăm cu toţii, acela de a avea o structură puternică, flexibilă, capabilă să dea un răspuns coerent oricărui tip de ameninţare".
Norvegia a venit cu o prezentare şi explicaţie despre modul în care a fost construit corpul lor de subofiţeri, având în vedere că din anul 1930 nu a mai fost prezent în structura organizatorică a forţelor armate norvegiene. De asemenea, a fost prezentat în detaliu şi Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica", subiect care a reuşit să captiveze atenţia tuturor participanţilor. Tot în aceeaşi seară, au fost prezenţi şi comandantul USAREUR, generalul-locotenent Frederick Hodges, şi şeful SMFT, generalul-maior Dumitru Scarlat. Aceştia au vorbit despre cât de benefică este conferinţa în dezvoltarea corpului subofiţerilor şi despre importanţa acestora atunci când vine vorba despre misiunile ce le sunt încredinţate. "Conferinţa ne furnizează răspunsuri valoroase despre noi atâta timp cât împărtăşim idei şi cunoştinţe, experienţe, lucruri care ne oferă oportunităţi prin care ne putem îmbunătăţi abilităţile, tacticile, tehnicile şi procedurile cu care operăm. Mai mult decât atât, ne ajută să legăm prietenii, să discutăm liber despre toate aspectele corpului de subofiţeri şi, în final, să devenim mai buni în ceea ce facem" – a spus subofiţerul de comandă USAREUR, Sheryl Lyon.
A doua zi a început de dimineaţă, din nou cu o serie de comunicări. Davor Petek, din Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), a susţinut o prezentare despre mediul de securitate european actual şi provocările acestuia. "Să învăţăm tacticile, tehnicile şi procedurile fiecăruia este esenţial, pentru că avem destul de multe bariere, iar aici pot menţiona echipamentul şi limbajul diferit. Din experienţa mea, am învăţat în ultimii ani, lucrând cu partenerii internaţionali, că soldaţii se înţeleg între ei atunci când sunt pe teren şi se antrenează împreună. Este uimitor să îi observi cum se dezvoltă. Îmi place să spun că peste tot pe glob, sodaţii sunt identici. Este o plăcere să lucrez cu soldaţii români pentru că sunt profesionişti, chiar le pasă de ţara lor, de misiuni şi întotdeauna au fost alături de soldaţii noştri, aşa cum şi noi am fost alături de ei. Avem nevoie unii de alţii pentru că doar în felul acesta putem să înfrângem orice potenţial adversar în viitor" – a spus subofiţerul de comandă al armatei Statelor Unite, Daniel Dailey. De asemenea, tot în cea de-a doua zi a fost efectuată şi o vizită la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica". Au fost prezentate capabilităţile acestuia şi invitaţii au putut să facă un tur pentru a-l cunoaşte mai bine, să poată vedea facilităţile oferite de centrul de instruire, dar şi pentru a vizita zona şi a participa la un exerciţiu tactic cu trageri de luptă desfăşurat de două echipe de forţe speciale, americane şi române.
"Conferinţa şi-a atins scopul" – a spus subofiţerul de comandă şi consilierul şefului SMFT, plutonierul-adjutant principal Adrian Mateescu, "ideea generală a acesteia fiind dezvoltarea corpului de subofiţeri pe viitor şi pregătirea următorilor lideri subofiţeri. Toate acestea pentru a putea construi un corp puternic, pregătit pentru a fi un exemplu de urmat, care să întărească standardele, militari care să poată să-şi îndeplinească misiunile în orice mediu, dar îmbunătăţind performanţele continuu. Consider că această conferinţă a asigurat o legătură puternică între forţele terestre multinaţionale care desfăşoară exerciţii în comun cu forţele terestre române. De asemenea, a dat dovadă de un angajament puternic în domeniul schimbului de experienţă şi apărării colective, răspunzând provocărilor de securitate actuale".
Motto-ul transmis la această conferinţă din partea SMFT a fost: "ONE TEAM, ONE FIGHT!".
Comentarii